• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PLĂȚI APIA: Fermierii care vor subvenții, OBLIGAȚI SĂ SE ÎNSCRIE LA ANAF!

    agrointeligenta.ro -

    Subvenții numai pentru fermierii care sunt în scriși în Registrul contribuabililor/plătitorilor, organizat de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale modifică regulile de eligibilitate pentru accesarea subvențiilor APIA, iar una dintre schimbările importante vizează definiția fermierului activ.

    Începând cu anul de cerere 2019, statutul de fermier activ se stabilește și prin verificarea înregistrării persoanelor fizice și juridice, și a formelor asociative de persoane fizice sau juridice, pentru activitățile lor agricole, în Registrul contribuabililor/plătitorilor, organizat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit art. 91 din Codul de procedura fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, în sensul prevederilor art. 3, pct. 3 alin. (a) din Regulamentul (UE) 2017/2393 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2017 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), (UE) nr. 1306/2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune, (UE) nr. 1307/ 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune, (UE) nr. 1308/ 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și (UE) nr. 652/2014 de stabilire a unor dispoziții pentru gestionarea cheltuielilor privind lanțul alimentar, sănătatea și bunăstarea animalelor, precum și sănătatea plantelor și materialul de reproducere a plantelor”, se arată în proiectul de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Noua măsură va avea impact mai ales în sectorul de creștere a ovinelor unde o mare parte dintre beneficiarii de subvenții agricole nu sunt fiscalizați și, în prezent, fac dovada activităților agricole pe baza documentelor suplimentare impuse de definiția de fermier activ.

    În afară de această schimbare, regulile pentru fermierul activ rămân valabile la fel ca și în anul de cerere 2017.

    Atenție! Noua definiție a fermierului activ intră în vigoare din 2019!

    Citiți și:

    APIA – PLATA PE ÎNVERZIRE: Condițiile pe care fermierii TREBUIE SĂ LE RESPECTE ÎN ACEST AN!


    Te-ar mai putea interesa

    MADR lansează programul „Un tractor pe fermă” pentru fermierii până în 400 de hectare Bursa cerealelor. Creșteri de preț la grâu, porumb și rapiță Când se seamănă semințele de roșii

    Ultimele știri

    Programul Tomata – schimbare majoră: Fermierii vor primi o subvenție pentru fiecare solar La 10 ani de la lansarea brandului ADAMA, compania omologhează 5 produse noi în România Un oier trage semnalul de alarmă: Samsari care iau mieii măsluiesc cântarele cu telecomanda!