• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! CUANTUMURILE PE HECTAR pentru culturile care IAU SPRIJIN CUPLAT!

    Roxana Dobre -

    Cuantumuri calculate pentru culturile agricole care încasează sprijin cuplat de la APIA. Fermierii ne-au solicitat să aflăm de la Agenția de plăți și Intervenție pentru Agricultură care sunt sumele ce se vor plăti pe hectarele cultivate cu plantele aducătoare de sprijin cuplat vegetal (SCV).

    Agrointeligența – www.agrointel.ro a aflat în premieră pentru dumneavoastră, fermierii care ne citiți, care sunt subvențiile calculate după ce ieri, la ora 12.00, centrele din țară au avut termen limită pentru a prezenta situația finală cu suprafețele eligibile.

    Conform directorului general al APIA, Adrian Pintea, care ne-a transmis lista de mai jos cu cuantumurile finale, iată care sunt banii care urmează să fie achitați pentru culturile care beneficiază de SCV în Campania 2017:

     

    Reamintim că unele cuantumuri au suferit modificără majore pe hectar comparativ cu anul 2016 deoarece Ministerul Agriculturii, prin APIA, a transferat bani de la o schemă la alta. De ce este favorizată sfecla de zahăr față de lucernă, spre exemplu? Deoarece sprijinul cuplat este un ajutor venit de la Comisia Europeană care vine să susțină un sector care se află în dificultate sau poate chiar pericol de abandon. Astfel, în timp ce cultivatorii de lucernă s-au înmulțit fermierii care aleg sfecla de zahăr s-au împuținat și pe fondul închiderii fabricilor de profil din România.

    Așadar, măsurile de sprijin cuplat implicate în transferul de fonduri sunt:

    a) măsuri de la care se transferă fonduri: lucernă, castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp și cartof timpuriu pentru industrializare;
    b) măsuri care beneficiază de fonduri transferate: sfeclă de zahăr, tomate pentru industrializare cultivate în câmp și legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;

    Plafoanele finale aferente măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal, inclusiv cele rezultate în urma transferului de fonduri sunt:

    a) 31.602.000 de euro pentru soia;
    b) 11.873.070 de euro pentru lucernă;
    c) 400.000 de euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe;
    d) 179.760 de euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;
    e) 4.699.000 de euro pentru orez;
    f) 823.200 de euro pentru sămânţă de cartof;
    g) 126.880 de euro pentru hamei;
    h) 20.666.910 de euro pentru sfeclă de zahăr;
    i) 2.067.066 de euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
    j) 23.410 de euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;
    k) 4.479.740 de euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;
    l) 480.000 de euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;
    m) 1.740.614 de euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

    Plăţile pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2017 .

    Reamintim că fermierii care încasează SCV primesc, pe lângă această schemă, și Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) în cuantum de 97,2452 euro pe hectar adică 447,259 de lei pe hectar, Plata redistributivă – 5 euro pe hectar pentru primul interval 1-5 ha inclusiv, adică 22,996 lei pe hectar și 48,3251 euro pe hectar, adică 222,261 lei pe hectar, pentru al doilea interval: peste 5 și până la 30 ha inclusiv, Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, denumită și plată pentru înverzire – 57,1745 euro pe hectar adică 262,962 lei pe hectar; Plata pentru tinerii fermieri – 24,3113 euro pe hectar adică 111,814 lei pe hectar și Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT) pentru culturile amplasate pe teren arabil – 16,0078 euro pe hectar adică 73,6246 de lei pe hectar.

    Conform legislației europene, plata tuturor schemelor de plăți directe trebuie să fie finalizată până pe 30 iunie pentru Campania APIA 2017.

    Sprijinul cuplat vegetal a rămas singura schemă pentru care încă nu s-au făcut plăți către fermieri, astfel încât deblocarea acestor bani este de mare interes pentru producătorii agricoli.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus

    Ultimele știri

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Carrefour a anunțat câștigătorii Premiilor Internaționale pentru Tranziție Alimentară Ploi și vijelii în mai multe județe. Alerta meteo – în vigoare de astăzi