• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Radu Timiș, președinte CRIS-TIM: Suntem ULTIMII MOHICANI. Străinii au cumpărat TOATE MARILE FABRICI!

    agrointeligenta.ro -

    Singura fabrică românească rămasă afacere de familie! Președintele și fondatorul CRIS-TIM, Radu Timiș, trage un semnal de alarmă cu privire la situația industriei alimentare din România.

    În cadrul Congresului PRO AGRO, eveniment ce s-a desfășurat în perioada 8-9 mai, la Poiana Brașov, Radu Timiș – care este și președintele Asociației Române a Cărnii, a arătat că fermierii și procesatorii români sunt ”la mâna” retailerilor care sunt aproape de a controla circa 80% din piața agro-alimentară autohtonă.

    Am onoarea să fiu în fața dvs și ca președinte al Asociației Române a Cărnii și ca întreprinzător, ca antreprenor, singurul care a mai rămas ca firmă de familie, ca lider într-o industriei alimentară, CRIS-TIM. Din păcate, noi suntem ultimii mohicani care mai sunt în țara asta, ca lideri într-o industrie alimentară, pentru că anul trecut, după cum știți, inclusiv industria noastră, din cei patru principali jucători, doi au fost cumpărați de numărul 1 mondial și numărul 2 mondial. Noi credeam că o să mai stăm mai mult în zona asta de antreprenoriat cu capital românesc, dar lucrurile se precipită și se accentuează foarte repede”, a spus președintele CRIS-TIM.

    Dacă pe partea de agricultură, fermierii români reușesc să fie competitivi în raportul cu agricultorii din restul UE, pe partea de procesare, lucrurile nu stau la fel de bine. ”Dacă în zona fermelor de cereale putem deveni competitivi, în schimb în zona de industrie alimentară, diferența dintre noi și firmele din comunitatea Europeană este foarte mare. Ce am reușit noi ca și companie, ca și procesatori, este să oprim măcar importurile masive de alimente. Dacă în anii trecuți, se importau undeva la 5-6% produse de carne, astăzi am ajuns undeva la 10-15%, chiar 20%. Dacă acum 5 ani de zile, lanțurile din supermarket erau 51%, anul trecut au ajuns la 61%, probabil anul acesta de 70%. Vreau să întreb fermierii, pe dumneavoastră, unde veți vinde produsele dvs în următorii ani? (…) Sunt convins că în următorii trei ani, tot ce înseamnă supermarket va ajunge undeva la 70%, chiar 80%. Uitați-vă la ce se întâmplă până acum. Fermierii și ferma de familie au avut șansa să vândă în satul ei, în comună, dar astăzi vin supermarketurile în sate și comune. Ultimul lanț care astăzi este într-o expansiune extraordinară, Profi, care este un lanț românesc dar cu capital străin, și-a propus să facă 2.000 de magazine. Credeți că vor mai rezista magazinele de proximitate? Domnul Muscă este o excepție, eu probabil sunt o excepție, dar nu se poate dezvolta o țară cu excepții”, a mai spus Radu Timiș la evenimentul organizat de Federația Națională PRO AGRO.

    Direcția în care a decis președintele CRIS-TIM să își îndrepte afacerea este cea a produselor sănătoase. ”Știți foarte bine că suntem astăzi într-un ocean de chimie. Aerul pe care îl respirăm, apa, mâncarea, inclusiv terenurile pe care astăzi cultivați dumneavoastră nu mai au nutrienți naturali. Lucrăm cu chimie. Nu avem în viziunea noastră ce se va întâmpla cu noi peste 5 ani, peste 10 ani. Vedeți ce se întâmplă cu aditivarea, tot mai mulți aditivi. Corpurile noastre, partea noastră imunitară nu mai răspunde. Vedeți ce se întâmplă astăzi, o răceală, o gripă, nu mai țin 7 zile, țin o lună, două luni. Ce putem face să ocolim lucrurile astea? Să mâncăm sănătos! Deci, să producem sănătos, să producem cu cât mai puțini aditivi”, a exolicat Radu Timiș.

    Fondatorul CRIS-TIM este la rândul său și fermier, iar pe suprafața agricolă pe care o lucrează, Radu Timiș renunță la chimicale. ”Eu lucrez 1.200 de hectare. La 1.200 de hectare, în toamnă, eu dau doar fără chimie. Mă duc numai în zona de produse, cereale sănătoase, ca să dau celor 1.600 de vaci cu humus, pământul să fie hrănit și să nu mai dau absolut nimic din zona asta. Mă duc din stația de biogaz, iau compostul, îl combin cu ceea ce înseamnă purinul din fermă, și reușesc să fac lucrul acesta. Dar în câte ferme sunt stații de biogaz? Legea energiei nu a rezolvat problema stațiilor de biogaz. Aș vrea să mai fac o stație de biogaz, dar dacă nu este legea, am făcut cu generare un megawatt și folosesc gaz. Mai departe, ce facem în produsele noastre? Eu produc în medie, undeva la 120 de tone de mezeluri pe zi. Sunt prima companie din România care a scos 98% din tot ce înseamnă aditivi, și din tot ce înseamnă E-uri. Și merg mai departe, spre exemplu la Paris am fost felicitați că suntem singura companie din Europa care are, nu un produs, nu o gamă, ci toate produsele le-am curățat. Ne-au spus foarte mulți când am început acest proiect: vei reuși să ai succes? Unde vei vinde tu 120 de tone de produse curate? Astăzi se întâmplă lucrul acesta și avem un succes extraordinar. Oamenii se duc spre produse sănătoase, spre produse de mare calitate. Suntem lideri de asemenea în ready meal. Producem undeva la 15 tone de produse gata preparate. Suntem aproape gata cu proiectul la care lucrăm de un an de zile, am scos tot ce înseamnă E-uri. În toamnă vom începe rebrand-urirea și vă arătăm cum se poate face un produs de foarte bună calitate care să țină 15 zile și poate fi în supermarket și să fie sănătos”, a mai spus Radu Timiș despre direcțiile din piața agro-alimentară, dar și deciziile pe care le-a luat în ultimii ani pentru afacerea sa de familie.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Prima fermă de lalele din România și-a deschis porțile pentru vizitatori Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos

    Ultimele știri

    Fermierii olandezi își mută fermele în alte țări din cauza resctricțiilor de mediu din Olanda Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Carrefour a anunțat câștigătorii Premiilor Internaționale pentru Tranziție Alimentară