• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vaci împușcare pentru un fond de vânătoare

    Roxana Dobre -

    Fermierii dintr-un județ al țării sunt disperați! De ani de zile sunt terorizați ”de un grup bine organizat” care le mutilează animalele și fac legea în zonă. Autorităților competente doar vin și constantă dar fără să ia măsuri care să împiedice repetarea faptelor. Cea mai recentă nenorocire s-a abătut asupra unui fermier căruia i-au fost două vaci mutilate.

    Cetățenii din comuna Densuș, județul Hunedoara, duc o luptă nedreaptă de ani de zile cu un grup bine organizat și susținut de autoritățle locale. Aici există un paradis de vânătoare bine susținut de ”cine trebuie”, spun sătenii. Și nu de ieri de azi, ci de ani buni.

    Potrivit jurnalișrilor de la Gazeta de Dimineață, susțini că ieri, două vaci au fost mutilate de o mână criminală iar echipa de investigații deplasată la fața locului a fost și a marcat cazul. Și asta pentru că apelul venise pe 112. Venit, văzut, acționat parțial și plecat. Șeful de la arme și muniții din cadrul IPJ Hunedoara, un polițist criminalist, doi medici veterinari, un inspetor DSV – un alai întreg pentru o investigație de suprafață. Una făcut pentru a putea întocmi un raport pentru apelul de urgență.

    Firul poveștii este unul scurt. Două vaci însoțite de câinele familiei au scăpat în zona Fondului de vânătoare din Densuș, deținut de Asociația Vidra din București. Au ajuns ghinionistele animale într-un foișor în care ”zăceau niște boabe de porumb” pentru animalele din pădure.

    Vacile au ajuns acasă cu niște răni profunde. Dacă la exterior rana indica circa 3 centimetri tăietură, în interiorul exista o rană de 10-15 centimetri.

    ”Medicul veterinar a băgat măna până mai sus de încheietură în rană. Mi-a venit să leșin lângă ele. Mai bine mă împușcau pe mine decât să le facă lor asta. Le-am crescut de când erau mici”, a declarat, Radu Măran, proprietarul vacilor.

    Omul spune că vacile i-au scăpat joi de sub control și au ajuns acolo în fondul de vânătoare.  ”Eu știu că au ajuns vacile pe o zonă privată, cum spun ei, dar oricum eu trebuia să plătesc pentru asta, nu vacile. Ele s-au tot dus și au ajuns acolo”, mai spune Măran.

    Săteni, terorizați

    Dacă aveți curiozitatea să mergeți în lumea lor, în lumea din comuna Densuș, veți vedea câtă teroare domnește aici. Una dumnezeiască. Abia vorbesc oamenii de teama celor ”care conduc zona de mult timp”. Le dispar câinii, asistă la partide de braconaj susținute instituțional – membri ai Vidra fiind potentații zonei. Căpetenia locală este Adrian Pop, fost polițist al zonei. Primarul din Densuș, Adrian Vârtopean, este și el vânător în această aociație.


    Te-ar mai putea interesa

    Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier A primit o amendă 1.200 de lei pentru că porcul din ogradă nu era crotaliat

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte