• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Congresul European al Porumbului: ARNAUD PERREIN, ales vicepreședinte al Confederației Maiz’Europ’ CEPM

    agrointeligenta.ro -

    Primul congres organizat de Confederația Europeană Maiz’Europ’ CEPM dedicat culturii porumbuluis-a desfășurat ieri, marți – 5 iunie, la sediul Copa-COGECA din Bruxelles. În cadrul reuniunii, România a fost reprezentată de către o delegație a Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR), organizație afiliată CEPM.

    Venind imediat după publicarea propunerilor Comisiei privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, respectiv politica sectorială agricolă post-2021, Congresul a avut pe afiș, în mod legitim, întrebarea „Care va fi rolul porumbului in viitoarea PAC?”.

    În prima parte a zilei de marți s-a desfășurat Adunarea Generală CEPM și reuniunea consiliului director CEPM. Cu acest prilej, a fost reales în funcția de președinte al CEPM Daniel Peyraube, președintele FNPSMS din Franța, iar fermierul Arnaud Perrein, președintele Asociației Producătorilor de Porumb din România, a fost ales să ocupe funcția de vicepreședinte, cu un mandat de doi ani.

    În cursul după-amiezii, s-a desfășurat conferința „Ce rol va avea porumbul în viitoarea PAC?’’, marcată de îngrijorări privind scăderile alocărilor bugetare pentru agricultură și glisarea către o renaționalizare a politicilor agricole, potențial factor de distorsiune a pieței unice europene. Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb CEPM nu este de acord nici cu extinderea constrângerilor de climă și mediu prin eco-schemele propuse pentru următoarea perioadă de programare, care vor eroda în continuare competitivitatea acestui sector european deficitar.

    Evenimentul, la care au participat delegațiile celor opt asociații naționale membre ale CEPM, între care și APPR, a avut ca invitați reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European, ai delegațiilor permanente ale Statelor Membre la Bruxelles și ai unor organizații non-guvernamentale.

    “Este o funcție care mă onorează”, a comentat dl Arnaud Perrein în legătură cu alegerea sa cu unanimitate de voturi in funcția de vicepreședinte al CEPM. ”În ceea ce mă privește, voi participa activ în continuare la efortul constructiv de modificare a actualelor propuneri privind noua PAC, la dialogul cu autoritățile de la Bruxelles și București, pentru a avea o legislație cât mai favorabilă producătorilor agricoli din România. Cred cu tărie că soluțiile robuste sunt rezultatul unui proces iterativ care implică toate părțile interesate”, a mai spus președintele APPR.

    APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România) este o asociație profesională formată din producători agricoli care dețin suprafețe de lucru cuprinse între 50 și 50.000 ha, dar si reprezentanți ai lanțului profesional de porumb din România. APPR face parte din Confederația Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa. Obiectivul principal: furnizarea de expertiză tehnică, comunicare economică și profesională pentru membrii și organizațiile profesionale ale fermierilor din România.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA