• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum!

    Angelica Lefter -

    Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) a reconfirmat faptul că ouăle și carnea de pui din România sunt sigure pentru consum. Potrivit ultimelor probe prelevate și analizate din carnea și ouăle de pasăre, reconfirmă faptul că românii le pot consuma în siguranță.

    Rezultatele celor 2.721 de probe analizate prelevate din carne de pasăre și 481 probe prelevate din ouă de consum, analizate pentru hormoni și alte reziduuri, date publicității prin Raportul EFSA din data de 26 februarie 2024, reconfirmă faptul că românii au acces la ouă și carne de pasăre sigure, produse de producătorii români, arată UCPR într-un comunicat făcut public astăzi, joi – 18 aprilie.

    Citiți și: UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii

    Puii românești, fără reziduuri și antibiotice

    Peste 2.700 de probe prelevate și analizate – nu au fost depistate reziduuri toxice

    De altfel, toți membrii Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), producători de carne de pasăre şi ouă de consum din România, respectă cu strictețe legislația în vigoare, fiind monitorizați permanent de ANSVSA.

    ”Rezultatele analizelor au arătat că din cele 2.721 de probe prelevate din carne de pasăre și 481 probe prelevate din ouă de consum, analizate pentru hormoni și alte reziduuri arată că nu a fost depistată nici o probă neconformă, iar din cele 269 de probe pentru reziduurile de antibiotice doar o probă a fost neconformă”, a precizat prof. univ. dr. Ilie Van, Președinte UCPR, care adaugă faptul că ”numărul de probe pentru control este aprobat, conform Directivei 96/23/CE, de către Comisia Europeană în funcţie de numărul de păsări din fiecare țară. Numărul de probe analizate în 2022 pentru România este superior numărului mediu de probe analizate în UE fiind efectuate 2721 de teste pentru hormoni și alte substanțe reziduale în carnea de pasăre, 481 de probe prelevate din ouă de consum precum și 269 de probe pentru reziduurile de antibiotice”.

    Conform informării UCPR, metodele de analiză şi control utilizate în laboratoarele de stat sunt cele recomandate şi verificate anual de către Comisia Europeană.

    ”Recoltarea probelor pentru analize se face periodic, inopinat, de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, fără ca producătorii să fie informaţi. Pe lângă Programul de Control oficial realizat de ANSVSA în baza Planului Național de control reziduuri, crescătorii de păsări și fermierii sunt obligați să facă săptămânal supraveghere prin programe de autocontrol”, mai arată UCPR.

    O singură probă neconformă, din cele peste 200 analizate pentru a depista reziduurile de antibiotice

    În ceea ce privește utilizarea antibioticelor, acestea sunt folosite doar în scop curativ, ca tratament în diferite boli ale păsărilor, sub prescripția și supravegherea medicului veterinar. De la data finalizării tratamentului cu antibiotice și până la abatorizare se respectă ”timpul de așteptare” astfel încât în carne
    să nu existe reziduuri de antibiotice.

    ”În fiecare exploatație avicolă din România, există un registru în care se menționează obligatoriu denumirea antibioticului administrat, perioada de tratament şi timpul de așteptare necesar eliminării antibioticelor din organism. Totodată, după sacrificare, se prelevează din nou probe, atât din carne cât și din furaje, care se analizează”, au precizat reprezentanții UCPR.

    Citiți și: Primul deces cauzat de carnea de pui importată din Ucraina cu Salmonella

    Informațiile denigratoare la adresa sectorului avicol din România aduc grave prejudicii și producătorilor

    Cu toate că rezultatele analizelor arată clar faptul că ouăle și carnea de pui produse în România sunt sigure pentru consum, din păcate, există numeroase știri false și declarații nechibzuite care colportează neadevăruri despre sector, a mai arătat UCPR.

    ”Declarațiile iresponsabile ale unor persoane care se pretind specialiști în diverse domenii, preluate și în presă, aduc grave prejudicii consumatorilor care sunt îndepărtați de produsele sigure, de bună calitate și la prețuri rezonabile oferite de producătorii români. Informațiile denigratoare la adresa sectorului avicol din România aduc grave prejudicii și producătorilor autohtoni cărora le este afectată relații cu parteneri din piețele externe care folosesc scandalurile și dezinformările care apar în mass-media pentru a pune presiuni”, au declarat reprezentanții UCPR.

    UCPR amintește că programul de control al siguranței produselor avicole are la baza legislația europeană în domeniu:


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd