• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mielul românesc caută culoar de fugă spre Orient

    agrointeligenta.ro -

    Singura șansă ca mielul românesc să mai ajungă pe piața externă, dacă se menține interdicția impusă de Turcia la tranzitul de ovine vii pe teritoriul acestui stat este găsirea unor rute ocolitoare.
    O soluție ar putea fi tranzitul aerian sau cel naval, care costă însă foarte mult și ar lăsa crescătorii practic fără profit.

    Chiar dacă s-a făcut deja primul pas – în urma discuțiilor dintre oficialii de la București și cei de la Ankara, de la 1 mai a fost reluat tranzitul de carcase de ovine prin Turcia -, fermierii sunt destul de reținuți. După ce au pierdut sezonul Paștelui, speră ca măcar cel de toamnă să mai poată fi salvat.

    „2013 este un an foarte prost, care vine după doi ani de vânzări bune. Anul a început rău de tot, iar de Paște dacă s-au atins maximum 60% din vânzările de anul trecut din aceeași perioadă“, spune Dumitru Andreșoi, unul dintre cei mai mari crescători din țară, care are în prezent 20.000 de oi mame, la care se adaugă aproximativ 17.000 de miei, efective aflate în 11 județe. Fermierul mehedințean mai administrează și peste 9.000 ha de teren.

    Chiar dacă prețul a pornit bine în acest an, s-a plecat de la 26-28 lei/kg – un nivel care acoperea cheltuielile, cu două zile înainte de Paștele ortodox prețul a scăzut spectaculos, până la 20 lei/kg carcasă.

    Interdicția impusă de Turcia, cea mai bună piață pentru români, a constituit o altă lovitură la adresa oierilor locali.

    „Nu avea cum să nu ne afecteze decizia turcilor“, adaugă Andreșoi, în contextul în care 60-70% din exporturi se realizează pe filiera Turcia. Găsirea unor alte filiere costă mult, ceea ce face exportul neatractiv. În general, mieii mici au ca destinație Italia, iar cei mari țările arabe. Andreșoi susține că efectele deciziei luate de turci au avut urmări spectaculoase pe piață. Dacă în toamna trecută mieii în viu se vindeau cu 9,5-10 lei/kg, în decembrie 2012-ianuarie 2013 se ajunsese la 6 lei/kg, prețul revenindu-și abia în februarie, când era 9 lei/kg.

    În ceea ce-l privește, Andreșoi susține că nu vinde miei de Paște, preferă să-i dea toamna la export, când animalele ating o greutate de 37-40 de kilograme. Anul trecut, prețul a fost de 9,8-10 lei/kg. Pentru toamna lui 2013, fermierul nu se arată însă prea optimist, în contextul actual – el vorbește de impozitele fixate fermierilor, de noua lege a pajiștilor, dar și de interdicția de tranzitare a Turciei.
    Nu în ultimul rând, starea emotivă are și ea rolul ei.„Dacă acum câteva luni o oaie cu miel se vindea în târg cu 800 de lei, acum s-a ajuns la 400-500 de lei. acă o ține tot așa, cade piața’’, spune fermierul.

    Vești proaste de la Sibiu

    În acest an, vânzările oierilor din zona Sibiului sunt mai slabe aproape ca niciodată.Dacă nici înainte
    de Paște crescătorii nu se așteptau la ceva spectaculos, bilanțul de după Sărbători se arată destul de sărăcăcios.

    „Într-un an normal, vindeam circa 10.000 de animale, iar acum am dat doar vreo 2.000 de miei, din care 1.500 în viu“, spune Ioan Geler, reprezentantul Asociației crescătorilor de ovine Măgura Loamneș, din județul Sibiu. Membrii asociației dețin, în prezent, aproximativ 25.000 de animale. În ceea ce privește prețul, acesta a fost de 9-9,5 lei/kg în viu, față de 12,5 lei/kg anul anterior, în timp ce la carcasă nivelul a fost de 23 lei/ kg.

    Oierii din zonă speră ca măcar în toamnă lucrurile să meargă ceva mai bine, chiar dacă de Paște intermediarii nu prea s-au văzut în zonă. În mod normal, mai mult de jumătate din efective pleacă la export. Odată cu interdicția de tranzit din partea Turciei, Bulgaria a devenit principala piață de livrare. Până una-alta, fermierii sunt mulțumiți că își scot măcar o parte din cheltuieli din vânzarea de lapte către procesatori.

    Și Marcel Andrei, reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Ovine «Mărginimea» din judeţul Sibiu, spune că încă de la Paștele Catolic s-a văzut că piaţa nu mai este ca altădată. Cu ocazia Paştelui catolic, de exemplu, la Mărginimea Sibiului, dacă s-au tăiat vreo 2.000 de capete. Și la export solicitările au cam lipsit, iar toată lumea așteaptă acum să vină toamna. Efectivele de ovine din România se ridică la circa 10 milioane de capete. De Paşte, numărul mielor sacrificaţi era de aproximativ două milioane de capete la nivel naţional.

    Exporturi blocate

    La sfârşitul anului 2011, autorităţile turce au blocat importurile, dar şi tranzitul animalelor vii din specia ovină şi bovină din România, în condiţiile în care 45% din exporturile totale de berbecuţi merg în general către ţările arabe. Decizia a adus României pierderi de peste 100 de milioane de euro.

    „Dacă nu se reia tranzitul prin Turcia, se va bloca de tot exportul. Pentru oieritul de la noi, este vital ca turcii să revină asupra deciziei. Nu de alta, dar tranzitul aerian și cel naval costă foarte mult, ceea ce ne afectează la preț“, spune Nicolae Cioranu, vicepreședintele Federației Romovis.

    Și aceasta, în contextul în care s-au majorat foarte mult costurile de producție în ultima vreme, chiar și cu 100%, cum s-a întâmplat la fân. Acesta este și motivul pentru care în acest an, de exemplu, prețurile primite de crescătorii locali au fost mai mici cu circa 30% față de anul trecut,kilogramul în viu fiind vândut cu 7 lei, comparativ cu 10-11 lei/kg în perioada Sărbătorilor de Paște din 2012. Așa se
    face că exporturile românești de miei s-au redus cu 90% în acest an, explică Cioranu.

    „Cea mai bună piață pentru noi a fost Turcia. Acum doi ani, pentru că nu au mai luat miei de la noi, vindeam în Turcia prin Bulgaria și Ungaria. Duceam mieii în Bulgaria, le schimbam crotalii și îi duceam
    apoi în Turcia. Anul trecut nici asta n-am mai putut face, pentru că UE a interzis și exporturile din Bulgaria către Turcia. Chiar și așa, intermediarul bulgar ne lua 100 de lei pe cap de miel“, povestește Cioranu.

    Autorităţile sanitar-veterinare din Turcia au blocat tranzitul de animale vii, deoarece suspectau că mieii din România ar suferi de scrapia (Encefalopatie spongiformă transmisibilă – EST), o boală specifică acestor animale. În urma mai multor runde de negocieri, conducerea Ministerului Agriculturii a obţinut – chiar cu câteva zile înainte de Paște – acordul în privinţa tranzitului pe teritoriul Turciei al carcaselor de ovine, cu retragerea materialelor cu risc specificat (ochi, creier, măduvă).

    De asemenea, s-au conturat premisele ca, prin discuţii ulterioare, să fie eliminate toate restricţiile
    de tranzit pe teritoriul Turciei şi chiar posibilitatea exportului de ovine în această ţară, în conformitate cu principiul regionalizării, care prevede exportul de ovine din judeţele libere de scrapie. Din datele ANSVSA reiese că, la momentul actual, România ar putea exporta ovine vii şi carcase din 19
    judeţe. Acest lucru va fi realizabil cel mai probabil din luna septembrie, atunci când Oficiul Internaţional de Epizootii (OIE) va publica lista judeţelor libere de scrapie din România.

    Poziția ANSVSA

    Datele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor arată că în 10 ani, respectiv în perioada 2002-2011, scrapia a fost depistată la doar 256 de ovine pe teritoriul românesc,
    dintr-un total de peste 8,5 milioane de capete, deci nu s-ar impune un asemenea embargo. Autorităţile
    române au răspuns cu aceeaşi monedă: au instituit condiţii restrictive şi intensificarea controalelor
    la importul de legume şi fructe din Turcia. În perioada noiembrie- decembrie 2012, în urma efectuării unor controale la importurile de legume-fructe din Turcia, au fost depistate cantităţi de pesticide
    care au depăşit limitele maxime admise.

    În 2012, exportul de ovine şi caprine vii a fost de 53.907 tone, cu încasări de peste 136,2 milioane de
    euro, în timp ce importurile au fost de numai 212 tone, în valoare de 860.598 de euro.

    Materialul a fost publicat în numărul din luna iunie al revistei Agrointel.


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”