• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FERMIERII LA CONTROL ÎN 2018: VESTE PROASTĂ pentru cei care ȘI-AU MĂRIT EXPLOATAȚIA!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Vești privind controlul în teren pentru subvenții! Adrian Pintea, directorul general al APIA vine cu cele mai noi decizii luate la nivelul instituției privind eșantionul de control pentru anul 2018. Minim 5% dintre fermieri trebuie să fie verificați anual, procent la care se adaugă și ”ratele de eroare” din anul anterior.

    ”Referitor la controlul pe teren începem eşantioanele de control, direcţia IT prin biroul de specialitate lucrează, „macină” la ele, fiecare judeţ va primi eşantionul de control la începutul lunii iulie, atât la vegetal cât şi la zootehnic. Fiecare coleg din cele 42 de centre judeţe îşi doreşte un eşantion cât de mic şi eu mi-aş dori să fie cât de mic, dar sunt anumite reguli foarte stricte în care CE spune că trebuie să ai minimum 5%, dar se ţine cont şi de ratele de eroare din anul anterior sau de calitatea muncii pe care ai făcut-o când ai făcut acele cereri”, a explicat Pintea pentru Agerpres.

    La control pot pica atât fermierii mici și cei mari. Nu există grad de ”discriminare”

    Eşantionul de control se face în calculator, unde se bagă anumite criterii, în primul rând pe analiza de risc şi aleatoriu. ”Ce înseamnă analiza de risc? Poate fi şi un fermier foarte mic, pentru că este la limita eligibilităţii şi prezintă un risc. Dacă are sub un hectar sau strict un hectar, categoric îl vede sistemul ca un risc. De asemenea, şi fermierul foarte mare prezintă un risc, pentru că are milioane de lei de luat de pe o suprafaţă foarte mare. Veşnic au fost discuţii că sunt fermieri care ies în fiecare an la control. Dar este posibil să iasă ani la rând în eşantionul de control”, a mai punctat directorul APIA.

    Adrian Pintea a explicat care este ”logica” după care este extras eșantionul de control astfel încât mulți fermieri au ”ghinionul” să pice la control aproape anual. ”De exemplu, un fermier care a depus la APIA cerere pe 500 de hectare, iar anul următor are 502 hectare, pentru că a mai cumpărat sau a concesionat, automat sistemul îl vede ca fermier nou sau anul acesta având cu siguranţă 500 de hectare are foarte multe scheme. El într-un an a fost verificat pe trei scheme, în alt an pe alte trei. Deci, nu iese în fiecare an pe aceleaşi scheme. În plus, este o reglementare europeană care spune că toată lumea, nu există fermier care să nu intre în calupul acesta de verificare. Toată populaţia de fermieri este obligatoriu să intre în hora asta. Atât pe vegetal cât şi pe animal, toţi cei 867.000 de fermieri. Toată vara facem controlul, iar la 1 octombrie acesta trebuie să fie finalizat. Între 1 şi 15 octombrie se introduc rapoartele în sistem, astfel încât să se poată începe autorizarea la plata în avans, în data de 16 octombrie, iar din 1 decembrie plata finală”, a conchis șeful APIA.

    Te-ar mai putea interesa

    32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Aproape 54.000 de fermieri primesc despăgubiri de secetă. Banii, în cont până la finalul anului! Grâul românesc, din nou în vizorul Algeriei. Germania pierde 17% din recolta de porumb, iar importurile UE vor crește Abia intrat în portofoliul de porumb Soufflet Agro, Kantargo vine cu randamente ridicate și uscare rapidă Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA!