• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SE ÎNTORC PLOILE! Meteorologii au anunțat UNDE VA PLOUA PÂNĂ LUNI, INCLUSIV!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ploile revin de astăzi – vineri, 6 iulie! Meteorologii au emis o avertizare care anunță ploi însemnate cantitativ valabilp în perioada 7 iulie, ora 16.00 – 9 iulie, ora 21.00 și o alertă de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 7 iulie, ora 12.00 – 9 iulie, ora 21.00

    Potrivit alertei meteo, în intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.

    Cod Galben de ploi abundente

    Începând de sâmbătă – 7 iulie, ora 16.00 și până pe 9 iulie, ora 21.00 mai multe județe ale țării vor fi afectate de instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate.

    Județele afectate sunt: Maramureș, Satu Mare, Suceava, Neamț, Harghita, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Bacău, Bihor, Vrancea, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Mehedinți, Olt, Teleorman și Giurgiu.

    Potrivit meteorologilor, în zonele deluroase și montane, precum și în Oltenia, Transilvania și local în Muntenia, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

    Te-ar mai putea interesa

    32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total

    Ultimele știri

    O gură de oxigen pentru fermieri: prețurile cerealelor DAP Constanța cresc, dar piața păstrează câteva capcane Alexander Degianski, Președinte CFRO: „Mai bine finanțăm lacuri pentru irigații decât să plătim an de an despăgubiri” Scandal din cauza a 500 de oi! Un cioban a fost reținut după ce l-ar fi agresat pe fratele unui fermier USAMV Cluj-Napoca, parteneră într-un nou proiect european dedicat pajiștilor Crescătorii de porci trag un semnal de alarmă: ”Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri”