• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ALERTĂ de la ANM: PLOI ȘI GRINDINĂ – care sunt JUDEȚELE SUB COD DE VREME REA!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Meteorologii anunță un nou val de ploi ce vor depăși chiar și 60 l/mp și căderi de grindină în mai multe județe. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi, 23 iulie, o avertizare de Cod Galben valabilă în intervalul 23 iulie, ora 10.00 – 24 iulie, ora 23.00.

    Fenomenele vizate sunt instabilitate atmosferică accentuată și cantități importante de apă. În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în regiunile sudice, estice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte. Vor fi averse local torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.

    Cantitățile de apă acumulate vor fi de peste 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

    De precizat că avertizările meteo cu Cod Galben anunță fenomene meteorologice care vor fi temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată.

    Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată pe tot parcursul săptămânii, iar în funcţie de evoluţia și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Tractorul Anului 2027. Au fost desemnate cele mai bune tractoare ale anului 2027! Lista câștigătorilor Urgent la APIA! Fermierii care trebuie să depună documente suplimentare ca să nu piardă subvenția! Conferința AGRI4FUTURE: Fermierii români, primii pe lista beneficiarilor îngrășămintelor produse la Azomureș Șefa ANM anunță o schimbare radicală a vremii. Ce se întâmplă cu temperaturile pe final de săptămână Protena a depășit pragul de 1 milion de tone de furaje produse la fabrica din Sânpaul, județul Mureș