• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • VESTE EXCELENTĂ pentru CRESCĂTORII DE OVINE: ”A început ÎNCĂRCAREA ANIMALELOR PE VAS!”

    agrointeligenta.ro -

    Veste excelentă pentru crescătorii de ovine care așteptau soluționarea problemelor cu actele pentru a trimite tineretul ovin la export. Conform informațiilor Agrointeligența – www.agrointel.ro, în urma articolului publicat aseară pe site-ul nostru, în această dimineață, autoritățile sanitar veterinare s-a mobilizat exemplar și i-au anunțat pe toți cei implicați în această activitate că se poate începe încărcarea animalelor pe vasele ce sunt acostate în Constanța și care vor lua drumul către Libia.

    Primul vas va pleca din Constanța chiar în această seară. Este vasul de dimensiune mai mică și în care sunt chiar în aceste momente încărcate 10.000 de capete de ovine. Pentru cel de-al doilea vas încă se mai așteaptă răspunsuri din partea autorităților deoarece se dorea ca aceasta să preia și bovine, iar acest lucru nu poate fi realizat. Astfel, pentru moment, numai problemele pentru ovine au fost rezolvate. Crescătorii de bovine nu pot încă să își încarce efectivele contractate pentru că la DSV-uri nu se eliberează pașapoartele animalelor, documentele obligatorii pentru mutarea bovinelor.

    De dimineață, de la prima oră am primit informarea că s-a rezolvat cu actele pentru ovine, suntem în linie dreaptă. Se încarcă animale, vor mai veni și altele din țară. Acum e totul OK”,  a venit confirmarea pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro de la Vasile Deac, medic veterinar în Satu Mare şi cel conduce o firmă de intermedieri pentru vânzarea animalelor la export.

    De subliniat că dacă problemele cu pașapoartele bovinelor nu se vor rezolva, se poate lua decizia ca vasul al doilea să plece încărcat mai mult cu ovine. Sunt încă speranțe din partea crescătorilor, mai ales că o parte au găsit înțelegere la DVS-urile județene. ”Spre exemplu, în județul Sălaj s-a rezolvat, fermierii au cerut codul de exploatație să transfere animalele. Așteptăm și alte județe să deblocheze, inclusiv Satu Mare”, ne-a mai declarat Vasile Deac.

    Medicul veterinar și unul dintre cei mai cunoscuți oameni care se implică în exportul de animale din România spune că probleme birocratice trebuie rezolvate, altfel partenerii străini riscă să fie încurcați și să se piardă contracte importante. Astfel, spre exemplu, în Turcia, va începe Sărbătoarea Sacrificiului, Kurban Bayram, care se ține între 18 și 21 august, perioadă în care se fac sacrificări de animale sănătoase, tinere – ovine sau bovine. Aceasta este cea de-a doua mare sărbătoare a musulmanilor, acordându-i-se o importanță deosebită și reprezentând o oportunitate uriașă pentru fermierii români de a valorifica animalele la export.

    Vă reamintim că Agrointeligența – www.agrointel.ro a publicat informații în premieră despre cele două vase venite să preia animalele pentru export din România. Cum documentele fermierilor au fost întârziate atât de probleme de soft, cât și de ziua liberă din sistemul bugetar, crescătorii de animale au fost la un pas de a pierde contractele semnate. Se pare că noroc au avut până acum numai crescătorii de ovine, în timp ce fermierii cu bovine speră să prindă cel de-al doilea vas care încă mai așteaptă să preia efectivele în județul Constanța.


    Te-ar mai putea interesa

    A primit o amendă 1.200 de lei pentru că porcul din ogradă nu era crotaliat Subvenția APIA pe mieluțe: Animalele – eligibile în baza Registrelor Genealogice Oier: Mielul sacrificat s-ar putea să ajungă în jur de 45 de lei kilogramul

    Ultimele știri

    Îngrășăminte naturale pentru fertilizarea răsadurilor – 7 rețete simple Anunț APIA pentru toți fermierii care vor să încaseze subvenții pe hectar și animale UE va extinde lista pentru care se pot impune restricții la importurile din Ucraina