• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu tractorul la cositul fânului

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Un bărbat de 56 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a răsturnat cu tractorul.

    Vineri, 24 august, acesta a mers cu un tractor prevăzut cu greblă mecanică pentru a adună fân de pe un teren, în zona Valea Caselor, din municipiul Câmpulung Moldovenesc. La coborârea de pe teren, bărbatul a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat cu acesta pe o distanță de aproximativ 15 metri, oprindu-se pe un alt teren.

    La fața locului a ajuns un echipaj medical care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.

    În unitatea medicală aceasta a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, plăgi frontale și plagă pirmamida nazală. Bărbatul a rămas internat în spital.

    Te-ar mai putea interesa

    Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări!

    Ultimele știri

    Grâul și orzul câștigă teren în furajarea animalelor din UE, pe fondul deficitului de porumb Alianța pentru Agricultură și Cooperare se alătură protestului fermierilor europeni împotriva reducerii bugetului PAC! Șef APIA: Subvenția APIA pe pârloagă, 40 euro/hectar. 30 noiembrie – ultima zi pentru pozele din teren O brânză românească din lapte oaie a primit medalia de aur la World Cheese Awards 2026. Țara noastră – opt medalii în total! Fermierii pregătesc acțiuni de amploare! Primele mesaje de protest, transmise direct din ferme!