• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ziua Porumbului – momentul de răscruce al mandatului ministrului Petre Daea

    Vlad Macovei – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    EDITORIAL. Unul din cele mai importante evenimente ale agriculturii românești, Ziua Porumbului în ferma lui Nicolae Sitaru ajunsă la cea de-a noua ediție, programată în acest an pentru 20 septembrie, a fost anulată de către autoritățile locale ale județului Ialomița. Pe motiv de precauție legată de pesta porcină africană. Ministrul Daea s-a făcut ieri că plouă, că el nu se bagă peste prefect, asta e, dacă așa s-a decis, așa este mai bine.

    Nu, nu este mai bine! De fapt, este teribil de rău. Nu există niciun argument, tehnic sau administrativ, pentru care aceasta interzicere a unei sărbători a fermierului român să stea în picioare. Și mai mult decât atât, mesajul dat de autorități prin anularea acestui eveniment, dedicat culturii vegetale deci nicio treaba cu porcul, va fi dramatic pentru fermierul român: este ceva în neregulă cu porumbul românesc în acest an? Unii “prieteni” ai fermierului român de abia așteaptă asta. Prin urmare, a interzice Ziua Porumbului este un act de trădare a intereselor agricultorilor noștri, o împiedicare a acestora de a afla cele mai eficiente tehnologii și cele mai noi secrete ale culturii de porumb, cultura unde suntem lideri europeni. Mai știți vreun sector economic unde suntem numărul unu în UE?

    Ziua Porumbului are un impact fantastic asupra fermierului român: un moment bun de întâlnire a celor mai performanți agricultori din țara noastră, o poveste de succes și de organizare spusă din nou (pentru că este o performanță deosebită ca un singur fermier, sigur sprijinit de toată lumea, să poată găzdui o asemenea adunare), o sărbătoare a agriculturii cu un impact psihologic fantastic asupra celor care cultivă acest pământ. Efectul interzicerii: vom avea o agricultură în depresie iar efectele se vor simți grav.

    Pentru că domnule ministru Daea, fermierul român nu se hrănește doar cu informații despre subvenții și producție, ci și cu evenimente în câmp, cu întâlniri frumoase și productive, cu marcarea faptului că este un actor important și respectat al economiei și societății românești. Și nu, nu vă ascundeți după funcționari locali, nu vă stă în fire să fiți laș. Mi-ar fi plăcut să îl văd ieri la conferința de presă pe acel Petre Daea pe care îl cunosc și care să zică: “Mă voi implica direct, nu mă voi odihni nici măcar un minut până când nu voi găsi o soluție pentru ca Ziua Pormubului să poate fi organizată și în acest an. Nu ma interesează ce a decis prefectul eu sunt ministrul fermierilor și treaba mea este să le rezolv problemele. Ziua Porumbului se va ține, vă garantează ministrul Daea, sigur, cu toate măsurile de biosecuritate pe care epidemia de pestă porcină africană le impune.” Domnule ministru, dezamăgirea mea și a cititorilor Agrointeligența este mare pentru că nu am primit un asemenea răspuns. Păcat, ați ratat o oportunitate uriașă!

    Domnule ministru, circulă în târg informația că în această interzicere și-ar fi băgat și dracul nițel coada. Adică nu e doar o decizie a unui incompetent, ci că ar fi un pic de răzbunare. Pentru opțiunile politice ale lui Nicolae Sitaru, pe care oricum nu și le exprimă oficial, pentru pozițiile sale în rândul mișcării de reprezentare a intereselor fermierilor români. Ticăloșia are o istorie veche în societatea românească. În fine, adevărul va ieși la iveală, să nu vă îndoiți de asta.

    De aici încolo, mandatul dumneavoastră este la răscruce. Sigur, poate îl veți duce la bun-sfârșit, nu este treaba mea să vă cer să vă gândiți serios la demisie, nu este rolul presei să ceară demisia unui ministru. Dar veți pierde ceva mult mai important decât un scaun de ministru, veți pierde încrederea oamenilor că sunteți un politician care poate face bine. Și odată pierdută această aură, veți vedea că nu va mai fi la fel de plăcut pentru dumneavoastră în mijlocul fermierilor.

    Ziua Porumbului 2018, 20 septembrie, în localitatea Orezu din județul Ialomița. O sărbătoare a fermierului român. Ne vedem acolo, da?

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Listă nouă, cu încă 100.000 de fermieri, de astăzi la plata primei tranșe din subvenții Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Referendum în premieră într-o comună din România, renumită pentru oierit și cultură! Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil”

    Ultimele știri

    Acord pe noua PAC în Consiliul AgriFish, fără decizie fermă privind plafonarea subvențiilor agricole Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Focare noi de variolă ovină și caprină. Aproape 900 de oi și de capre vor fi ucise Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea