• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii, obligați să plătească pentru COP, altfel pierd Sprijinul Cuplat

    agrointeligenta.ro -

    Crescători de animale din mai multe județe ale țării reclamă o situație cu care nu s-au mai confruntat în anii trecuți. Aceștia au aflat că au de plătit pentru efectuarea Controlului Oficial al Producțiilor (COP), această verificare fiind obligatorie pentru accesarea Sprijinului Cuplat Zootehnic. COP este realizat de către asociațiile de crescători numai pentru animalele înscrise în Registrul Genealogic și eligibile la SCZ, cel mai mare sprijin primit de fermieri și care anul trecut a fost de circa 401,18 de euro/cap pentru vaca de lapte și de 446,56 euro/cap pentru vaca de carne.

    Primii fermieri care ne-au sesizat că au fost informați că sunt obligați să plătească pentru COP sunt din Satu Mare și spun că anul trecut nu au plătit nimic pentru acest serviciu despre care știau că este subvenționat de la bugetul de stat. Recent, însă, crescătorii de vaci de lapte au fost notificați de Asociația Genetica Satu Mare că din luna august au de achitat o sumă suplimentară pentru efectuarea COP. Fermierii au fost surprinși de această decizie întrucât, spun ei, știau că pentru COP se acordă o subvenționare de la bugetul de stat.

    ”În urma rectificării bugetare transmisă de APIA Satu Mare, începând din luna august 2018 nu se decontează 70% din cheltuielile efectuate cu Controlul Oficial al Producției de lapte, așa suntem nevoiți să încasăm de la toate fermele înscrise în COP, plata integrală a serviciului de determinare a calității genetice la animale contractate de fiecare fermă până la sfârșitul anului (5 luni).

    Conform contractului (actului adițional), valoarea totală a COP este de 135 de lei/cap/animal/an, din care s-a decontat de APIA 80 lei revenind fermierului 55 lei/cap/an, respectiv 4,59 lei/cap/lună care, din luna august va fi de la 11,25/cap/lună/animal contractat”, se arată în notificarea primită de către crescătorii de animale din județul Satu Mare.

    Agrointeligența – www.agrointel.ro a luat legătura cu reprezentanții asociației de crescători care efectuează COP în județul Satu Mare și care a notificat fermierii de schimbarea survenită începând cu luna august. ”APIA nu ne mai acoperă acel 70%, astfel că asociațiile prestatoare de serviciu pentru Registrul Genealogic sunt nevoite să achite integral COP de la fermieri. Așa se întâmplă în toată țara, veți primi același răspuns dacă sunați la orice asociație. Până acum nu a fost problemă pentru că s-a achitat integral tot anul, dar conform HG 519/2014 spune că se achită până la 80 de lei pe cap de animal, adică 70% din valoarea COP, dacă au fonduri. Dacă nu, ne dau mai puțin. Anul acesta ne-au dat 63% din total, deci ne-au ajuns banii până la 31 iulie. Din august, fermierii sunt nevoiți să plătească acest control. Nu este o sumă extraordinar de mare, fiecare plătește în funcție de capetele deținute și având COP efectuat, beneficiază se subvenția de tip Sprijin Cuplat care ca vi de cel puțin 250 de euro pe animal”, ne-a explicat dr. ing. Iosif Saraz, directorul Asociației de crescători de Animale Genetica Satu Mare.

    Reporterii Agrointeligența – www.agrointel.ro au luat legătura și cu oficialii Asociației Crescătorilor de Vaci – Bălțată Românească tip Simmental, organizația care deține Registrul Genealogic al rasei pentru care Genetica Satu Mare face COP. Din partea Asociației ”Bălțata Românească”, vicepreședintele Zoltan Haller ne-a explicat că partea financiară a organizațiilor care efectuează COP se derulează direct cu centrele APIA, iar managementul de cheltuieli revine în exclusivitate organizațiilor prestatoare care încheie contractele cu fermierii.

    ”Ca și procedură, la început de an, practic până în 15 decembrie, se depun niște liste inițiale. În aceste liste, toate asociațiile – și de Registru și de COP, estimează un număr de animale care vor intra în control în anul următor. Estimarea este una, realitatea la 31 decembrie anul următor este, de obicei, cu 30% mai mică față de estimare ca și număr efectiv de animale controlate. Această reducere de plafon – față de estimarea asociațiilor, înseamnă o reducere de 30 și ceva la sută, dar practic nu se va întâmpla ca fermierii să plătească bani în plus. Cel puțin nu ar trebui. Din calculele noastre făcute până acum nu se va pune problema ca să existe vreo modificare în sens negativ pentru plăți”, ne-a declarat Zoltan Haller din partea Asociației ”Bălțata Românească”.

    Referitor, punctual, la situația din Satu Mare ș nu numai, unde crescătorilor li s-a comunicat că au de achitat anumite sume ”de completare” până la finele anului, Zoltan Haller a declarat că ”Bălțata româenască” nu gestionează astfel de aspecte: ”Cred că cei mai în măsură să răspundă sunt reprezentanții acestor asociații. Ei sunt operatori. Din punct de vedere al decontului la APIA, fiecare asociație își face decontul propriu, nu depinde de Registru, ca Registrul să le dea bani. Ca și logică, sunt două momente – momentul de estimare de pe 15 decembrie și cel din 31 decembrie anul următor. Diferența dintre cele două momente înseamnă, repet, aproximativ 30%. Ce mai trebuie știut este că lunile noiembrie și decembrie se decontează în anul următor. Adică pentru 2018, aceste luni se vor deconta din bugetul pentru 2019. De acolo deja începe o reducere. Normal nu ar trebui să se ajungă ca cineva să plătească bani în plus. Punctual, de la caz la caz la asociații, noi nu putem și nu suntem în măsură să judecăm și să decidem ce se întâmplă acolo”.

    Zoltan Haller a subliniat că ”fiecare asociație își decontează singură și își face managementul propriu la nivel de asociație care efectuează serviciile de COP”: ”Dacă o asociație și-a cheltuit mai repede banii sau mai târziu având în vedere că are cheltuieli mai mari cu transportul sau din alte motive, noi ca și Registru nu știm, nu e treaba noastră cum se organizează fiecare. Dacă ei au o relație contractuală cu fermierii, este chestiunea lor. Ce pot să vă spun este că, într-adevăr, bugetul pe 2018 este mai mic decât cel de pe 2017 cu 30 și ceva la sută. La nivelul Asociației noastre, din ce am observat anual, față de lista inițial raportată la efectiv controale realizate până la final de an este o diferență de 30%. Mai mult, ultimele două luni din an se decontează din bugetul anului următor, așa cum v-am spus”.

    La APIA, comunicarea primită de fermieri din partea asociațiilor care efectuează COP a venit ca o surpriză. Una neplăcută. Virgil Dragoș, directorul executiv al APIA Satu Mare s-a arătat surprins de notificarea înmânată crescătorilor de animale, mai ales că asociațiile cunoașteau încă din luna martie plafonul alocat și scăderea acestuia în raport cu sumele alocate anul trecut. ”Ne-am documentat și noi pentru a vedea despre ce este vorba, ce se întâmplă, ce informări au primit fermierii din partea asociațiilor. Bugetul pentru asociații într-adevăr a scăzut pentru acest an. Până în momentul de față, fiecare decont trimestrial a fost achitat integral. Acum s-a terminat partea de buget ce le-a fost stabilită inițial. Trebuie să fie o situație la nivel național, nu numai la nivelul județului nostru. Noi am notificat plafonul disponibil încă de la începutul anului, în luna martie, la începutul lunii. În situația aceasta, asociațiile cunoșteau exact sumele disponibile și puteau să găsească o soluție pentru ca efortul financiar să fie eșalonat pentru a acoperi întreg anul și să nu se ajungă la o plată pentru fermier”, a apreciat directorul APIA Satu Mare.


    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”