• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • TEHNOLOGIA INNVIGO pentru cultura de rapiță: LISTA COMPLETĂ a tratamentelor ce trebuie efectuate DE LA SEMĂNAT LA RECOLTARE!

    Oana Timar -

    Rapița, cultura favorită a fermierilor performanți, necesită o tehnologie completă pentru obținerea unor producții ridicate de 3-5 tone la hectar.

    Rapița este cultura de toamnă preferată de fermieri din toate zonele de cultură. Pentru obținerea unei producții de rapiță superioare cantitativ și calitativ este nevoie să aveți în vedere o tehnologie completă de cultură care vă asigură satisfacția obținerii unei producții ridicate cât și a unor profituri financiare. Dacă în urmă cu 5-10 ani rapița era văzută doar ca o ”buruiană nobilă” care trebuie doar semănată și asigura acoperirea costurilor și eventual un profit, iată că practica agricolă din ultimii ani a dovedit că doar fermierii performanți care asigură plantelor toate condițiile de producție pe întreaga perioadă de vegetație -de la semănat până la recoltat, se pot califica pentru obținerea unui profit pe cultură.

    Este imperios necesar ca la decizia de cultivare a rapiței să luați în calcul următoarele date necesare:

    1. Rotația culturii – Rapița va intra în rotație după plante de cultură care eliberează terenurile agricole devreme, cum sunt grâul, orzul, secara, triticale, ovăzul sau leguminoasele anuale și perene asigurând astfel premisele pregătirii unui pat germinativ bine lucrat. Se vor evita monocultura sau rotația scurtă de 2 ani, cultivarea după alte plante uleioase: floarea-soarelui, soia, fasole pentru că aceste plante au boli comune cu rapița de cultură.

    2. Sămânța, semănatul – În practica agricolă se folosesc două tipuri de sămânță de rapiță, respectiv sămânța convenționala reprezentată de soiuri și hibrizi de rapiță, dar și hibrizi de rapiță cu rezistență la imazamox. Ambele varietăți de semințe sunt atent selectate de către amelioratori pentru obținerea unor performanțe ridicate de producție, dar toate necesită o tehnologie care include protecția plantelor prin combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor și regularizarea creșterii plantelor în funcție de nivelul de fertilizare și condițiile climatice de cultură. Potențialul de producție al acestor varietăți de rapiță este cuprins între 3-5 t/rapiță per hectar prin respectarea tehnologiei. De asemenea, momentul și adâncimea semănatului sunt factori-cheie pentru obținerea unei recolte ridicate alături de adaptarea tehnologiei în funcție de factorii climatici. Perioada optimă de semănat este între 15 august – 15 septembrie în funcție de zona de cultură. Există varianta de înființare a culturilor de rapiță și în primăvară.

    3. Tehnologia orientată către fermier – Pentru obținerea unor producții ridicate de rapiță este necesar să se respecte verigile tehnologice care includ:
    3.1.combaterea buruienilor prin aplicări de erbicide pre-emergente/ppi precum și în post-emergentă pentru combaterea întregului spectru de buruieni monocotiledonate și dicotiledonate anuale și perene
    3.2. combaterea bolilor prin tratamente preventive cu produse sistemice dar și
    3.3.combaterea dăunătorilor din sol și de la suprafață care afectează planta în cursul dezvoltării până la maturitate precum și
    3.4. regularizarea creșterii plantelor în funcție de nivelul de fertilizare și condițiile climatice.
    Anumite varietăți de rapiță necesită și aplicarea unui adeziv care să mențină silicvele lipite pe perioada maturității până la recoltare.
    3.5. fertilizarea culturii prin aplicarea îngrășămintelor de bază cu macroelemente în concordanță cu starea de fertilitate a solului și aplicarea îngrășămintelor foliare pentru prevenirea și combaterea carențelor de microelemente, știut fiind că rapița are un mare consum de sulf, bor, zinc.

    INNVIGO, prin produsele omologate, oferă fermierilor un portofoliu complet de produse și pachete pentru cultura de rapiță care acoperă întregul necesar de protecție a plantelor într-o tehnologie adaptată oricărui fermier.

    ”Cunoaștem foarte bine faptul că managementul buruienilor este un aspect semnificativ pentru fermierii noștri și astfel suntem compania care oferă soluții tehnologice adaptate ambelor varietăți de rapiță cultivate, asigurând flexibilitate atât toamna cât și primăvara. Continuăm să ne mărim portofoliul de produse pentru a oferi cele mai bune soluții de combaterea buruienilor din culturi”, arată specialiștii companiei INNVIGO.

    Soluții multiple de erbicidare pentru combaterea întregului spectru de buruieni problema la rapiță

    Pentru fermierii care susțin performanța avem opțiunea de erbicidare în combaterea buruienilor în două fenofaze de vegetație, aplicând erbicidele – Efector 360 CS (metazaclor) în doză de 0,33l/ha + Metax 500 SC (metazaclor) cu doza de 1,5-2 l/ha aplicate în tank mix în pre-emergență sau post-emergență timpurie în intervalul 1-3 zile după semănat pentru combaterea buruienilor mono și dicotiledonate anuale, asigurând o răsărire a culturii fără concurența buruienilor. Pentru fermierii care susțin combaterea în vegetație, soluția de combatere a dicotiledonatelor anuale și perene este Metax 500 SC (metazaclor) cu doza de 1,5-2 l/ha + Major 300SL (clopiralid) cu doza de 0.3l/ha aplicat în post-emergență când cultura are 4-6 frunze adevărate, iar pentru combaterea gramineelor și a samulastrei de cereale, erbicidul Investo 100EC (quizalofop etil) în doza de 0,5l/hectar, aplicat post emergent.

    Flexibilitatea aplicării din toamnă a erbicidelor cu perioadă lungă de activitate pe bază de metazaclor asigură fermierilor noștri combaterea dicotiledonatelor anuale astfel încât plantele de cultură, în primele fenofaze de dezvoltare a culturii de rapiță, nu întâmpină concurență la hrănire din partea buruienilor.

    Combaterea bolilor este adaptată în funcție de condițiile climatice ale perioadei prin care trece rapița

    INNVIGO AGRO are în portofoliu fungicide care se aplică în rețete tehnologice complete care se adaptează condițiilor pedoclimatice ale fiecărei zone și pot fi adaptate în funcție de condițiile climatice din ferme.

    Astfel, în cazul în care însămânțarea culturilor de rapiță se face la sfârșitul lunii august iar toamna umedă și caldă favorizează creșterea luxuriantă a plantelor este necesar să se aplice un regulatorul de creștere Invister 300SL în doză de 0,7 l/ha (mepiquat clorura) în scopul reducerii taliei tinerelor plante la intrarea în iarnă, aplicat singur sau în amestec Invister 300 SL 0,6 l/ha + fungicidul Zizan 500 SC (tebuconazol 500 g/l) cu doză de 0,5 l/ha.

    În cazul toamnelor uscate în care semănarea culturilor de rapiță se desfășoară în perioade secetoase sau vegetația este întârziată din cauza condițiilor climatice, protecția culturii de rapiță se efectuează cu fungicidul Dafne 250 EC (difenoconazol 250 g/l) în doză de 0,5l/ha care nu va stresa plantele de cultură.

    Dăunătorii sunt combătuți prin metode protective pe parcursul perioadei de vegetație

    Combaterea dăunătorilor în toamnă și mai apoi în primăvară până la buton verde se efectuează cu insecticidul Pyrifos 480 EC (clorpirifos) pentru combaterea gărgăriței tulpinilor, iar în primăvară tratamentele sunt asigurate prin aplicarea insecticidului Delcaps 50 CS (deltametrin) în doza de 0,1 l/hectar la ieșirea din iarnă, iar cu Apis 200 SE (acetamiprid) în doza de 0,25 l/ha pentru controlul gândacului lucios al rapiței înainte de deschiderea completă a inflorescențelor.

    În zonele în care nu s-au semănat culturile de toamnă se pot semăna culturi de rapiță de primăvară folosind o tehnologie adaptată, de exemplu erbicide pe bază de metazaclor aplicat post-emergent singur (METAX 500 SC ) sau în amestec cu alte produse comerciale pe bază de clopyralid ( MAJOR 300 SL ), picloram sau napropamid.

    Aceste intervenții în combaterea buruienilor dicotiledonate, cât și monocotiledonate sunt limitate la aplicare până la apariția butonului verde când orice intervenție cu erbicid duce la pierderi masive de recoltă.

    Fertilizarea foliară este parte din soluțiile complete care asigură producții ridicate la rapiță

    Fertisilinn și Navu Forte sunt două îngrășăminte foliare care previn apariția carențelor la rapiță în microelemente.

    Fertisilinn este un produs pe bază de Siliciu și micro-nutrienți – Bor, Cupru, Molibden și Zinc, care se aplică la rapiță în doza de 0,8 l/ha în 1-2 aplicări în perioada de creștere intensă a plantelor, având obiectiv de a asigura plantei stimularea proceselor de fotosinteză și producerea de clorofilă, reducând prin prezența siliciului sensibilitatea la infecții bacteriene și boli, iar zincul stimulează dezvoltarea sistemului radicular al tinerelor plante.

    Navu Forte este un fertilizant foliar ce conține azot, potasiu, sulf și microelemente fier, cupru, mangan, molibden care se aplică la rapiță în doza de 4-5 kg /ha în 1-2 aplicări în perioada de creștere intensă a plantelor pentru combaterea carențelor, mărirea rezistenței la stres climatic, precum și reducerea sensibilității la atacul patogenilor.

    Compania INNVIGO este pe deplin angajată în inovație şi dezvoltarea produselor pentru o producție sporită și adaptare locală a produselor astfel încât să asigure profitabilitate fermierilor. Reprezentanții companiei cunosc faptul că cei mai buni cultivatori pot obține producții excelente în cazul rapiței de toamnă și obiectivul INNVIGO este acela de a-i ajuta pe toți fermierii să obțină același lucru.

    În calitate de producători de produse de protecția plantelor, specialiștii INNVIGO AGRO România sunt încrezători că produsele și soluțiile tehnologice la costuri corecte oferite de INNVIGO vor contribui la succesul dumneavoastră.

    Compania INNVIGO AGRO România vă dorește un sezon cu succes!


    Te-ar mai putea interesa

    Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie Start cereri la APIA pentru ajutorul de 200 de lei/bovină și 70 de lei/ovină

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații