Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2019

Ce spune APIA despre plata a 23 de euro în 2018

Când se vor plăti cei 23 de euro anunțați de ministrul agriculturii Petre Daea? Fermierii din întreaga țară ne trimit zilnic întrebări despre această plată specială pe care șeful de la MADR a comunicat-o oficial la ultima sa conferință de presă.

La acea vreme, Petre Daea anunța chiar începerea plăților în termen de câteva zile, dar au trecut trei săptămâni și sumele n-au fost autorizate. Mai mult, la centrele APIA din țară, funcționarii dau din umeri și le spun fermierilor să întrebe la minister despre acest bonus.

Așa cum v-a obișnuit, Agrointeligența – www.agrointel.ro se implică și a aflat pentru fermierii care ne citesc care sunt informațiile oficiale despre sumele ce ar trebui să fie achitate până pe 15 octombrie. Am adresat o solicitare oficială la APIA și am primit răspuns în scris, un răspuns documentat, exact așa cum ne-au cerut agricultorii care așteaptă sumele virate prin agenția de plăți.

”Urmare e-mailului dumneavoastră, înregistrat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (…), vă comunicăm următoarele:

Rambursarea creditelor reportate din exercițiul financiar 2017 se acordă în conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare, după cum urmează:

 Regulamentul de punere în aplicare nr.1097/2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/2197 privind rambursarea, în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a creditelor reportate din exercițiul financiar 2017;
 Regulamentul de punere în aplicare nr.2197/2017 privind rambursarea, în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a creditelor reportate din exercițiul financiar 2017;
 Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) Nr. 1605/2002 al Consiliului;
 Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului

În baza Regulamentului nr. 1097/2018, României i s-a acordat suma de 16 452 203 euro pentru a fi rambursată fermierilor români care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 26 (5) din Regulamentul nr. 1306/2013, referitoare la faptul că, rambursarea într-un exercițiu financiar dat se aplică beneficiarilor finali care fac obiectul disciplinei financiare în exercițiul financiar în cauză.

Statele membre vor rambursa creditele preluate din bugetul unui an financiar, în următorul, beneficiarilor finali care sunt supuși ratei de ajustare în anul financiar în care sunt preluate creditele.

Rambursarea, respectiv plata suplimentară, se acordă beneficiarilor finali care au făcut obiectul, în cursul exercițiului financiar anterior, al unei ajustări a plăților directe și anume: schema de plată unică pe suprafață, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, plata pentru tinerii fermieri, sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic.

Suma totală de 16 452 203 euro va fi distribuită până la finele anului financiar 2018, respectiv 15 octombrie 2018, unui număr de aproximativ 76 000 beneficiari și va fi achitată la cursul valutar de 4,5993 lei/euro.
La acest moment are loc implementarea mecanismului de rambursare conform regulamentelor anterior menționate iar plata către fermieri se va efectua în perioada imediat următoare.”

De precizat că răspunsul primit din partea APIA este semnat de către directorul general al instituției, Adrian Pintea.

Ce a anunțat Ministerul Agriculturii pe cale oficială

”Ca urmare a demersurilor susținute întreprinse de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe lângă Comisia Europeană, în data de august 2018 a apărut în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Regulamentul¹ privind rambursarea creditelor reportate din exercițiul financiar 2017. Astfel, României i se rambursează suma de 16.452.203 euro, sumă ce trebuie plătită fermierilor până pe data de 15.10.2018, de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Această sumă, care va intra în conturile fermierilor pănă pe 15 octombrie 2018, va fi redistribuită tuturor agricultorilor care au avut un sprijin financiar de peste 2.000 euro, aferent Campaniei 2017”, s-a comunicat anterior de la MADR printr-un comunicat de presă remis Agrointeligența – www.agrointel.ro.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!