• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Înființare plantație de alun: investiție, schemă de plantare, producție, profit

    Ramona Dascălu -

    Plantația de alun este una dintre cele mai rentabile afaceri agricole de la noi din țară, întrucât necesită o investiție medie, care se amortizează într-un interval de timp relativ scurt comparativ cu alte culturi, și aduce profituri generoase.

    Acest lucru a fost confirmat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro și de Vasile Popa, un fermier din Cisnei, județul Alba, care a decis în urmă cu doar 3 ani de zile să-și înființeze o plantație de alun pe o suprafață de două hectare. Acum, în al doilea an de rod, proprietarul afacerii cu aluni se declară foarte mulțumit de producția pe care a obținut-o și deja are planuri de extindere.

    Afacerea cu alune: producție de 450 de kilograme de alune la hectar

    „Alunii i-am plantat în urmă cu 3 ani de zile, iar anul trecut au făcut pentru prima oară alune. Anul acesta a fost foarte bună producția – 150 de kilograme la hectar, pentru anul 3 este foarte bine. Făcând comparație cu anul trecut când am obținut undeva la 40 de kilograme, acum s-a triplat producția. Pentru anul viitor preconizez o producție de 450 de kilograme de alune la hectar. În prezent am două hectare de plantație cu aluni, și vreau să mai plantez încă un hectar că văd că deja începe să meargă bine. Materialul săditor va fi de această dată propriu”, a declarat transilvăneanul pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Alunul se plantează toamna, cu 1.000 de puieți la hectar

    Vasile Popa are în livada sa 1.000 de puieți de alun la hectar și spune că plantarea acestora se face toamna.

    „Plantarea puieților de alun se face în luna noiembrie, întrucât în această perioadă plantele intră în repaos vegetativ. În livadă, am 1.000 de plante la hectar. În urmă cu 3 ani, am investit 120 de milioane de lei vechi la hectar pentru puiet, îngrădire și sistem de irigat. În 5 ani se amortizează investiția”, susține acesta.

    Tonda Gentile Romana, cel mai popular soi de alun

    Fermierul din Alba cultivă soiul italian Tonda Gentile Romana, cunoscut și sub denumirea de Rotunde de Roma. Printre caracteristicile acestui soi de alun se numără coaja potrivit de groasă și de rezistentă, fructe grupate câte 2-4, cu un miez care deține 44-48% din greutatea alunei.

    „Soiul meu este soiul care se folosește în industria ciocolatei, pentru că are un randament foarte bun miez-coajă, miezul e exact cât coaja. Este un soi mediu spre mare și pot spune că este cel mai căutat soi, are un randament de 48%. Sunt soiuri care fac alune de masă, dar randamentul coajă-miez este destul de mic. Cele din magazin pe care le vedeți că sunt foarte mari, arată bine, dar când le iei în mână și le scuturi se aude miezul înăuntru, deci miezul e mai mic”, a declarat Vasile Popa pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Scheme de plantare pentru plantația de alun

    Agricultorul susține că plantația de alun merge la orice tip de sol, excepție făcând solurile mlăștinoase.

    „Numărul puieților de alun de pe un hectar diferă în funcție de schema de plantare, dar de obicei într-un hectar intră între 700 și 900 de puieți. Eu folosesc două scheme. Prima schemă este de 3 pe 3, adică 3 metri lungime între arbuști și 3 metri lățime între rânduri, cu precizarea că la această schemă se poate lucra doar manual, nu se poata intra cu tractorul. Cea de-a doua schemă este de 4 metri între rânduri și 3 metri pe rând, și se poate intra cu tractorul pentru cosit și pentru alte lucrări.”

    Lucrări de întreținere pentru plantația de alun

    Fermierul transilvănean a declarat că plantația de alun nu-i dă mari bătăi de cap în privința lucrărilor de întreținere.

    „Trebuie tăiată iarba cu tractorul sau motocoasa sau se erbicidează terenul și se sapă toamna și primăvara cu un motocultor sau cu ce are fiecare. Tăierile se fac din al patrulea sau al cincilea an, în funcție de cum evoluează planta. Eu de la anul o să intru la tăieri. Anul ăsta vreau să dau și cu ceva foliatori pentru dezvoltare un pic mai puternică, dar încă nu m-am documentat exact care este mai bun pentru alun. O să mă documentez până în primăvară, când o să încep să dau”, a spus Vasile Popa.

    Acesta susține că nu a întâmpinat până acum probleme cu dăunătorii.

    „Am un calendar cu stropirile care se fac anual, este vorba despre 5 stropiri, dintre care 3 sunt preventive și 2 în caz de dăunători. Eu le-am făcut pe cele pentru prevenție pentru că dăunători nu am întâmpinat pe parcursul acestor 3 ani de când am plantația de alun”.

    De asemenea, fermierul ne-a mai dezvăluit că deține și un sistem de irigat.

    „Am sistem de udare și nu am probleme cu seceta. Anul acesta, cum a fost mai ploios, am udat de 5 ori. Merge și neirigat, dar dacă se irigă, productivitatea la hectar este mult mai mare”, a mai spus acesta.

    Preț alune: 15 lei kilogramul în coajă, 40-50 de lei kilogramul de miez de alune

    Recoltarea alunelor începe în a doua jumătate a lunii august și ține cam o lună, până spre sfârșitul lui septembrie, în funcție de vreme, potrivit agricultorului. În ceea ce privește producția, alunele au mers numai către persoane fizice din Alba pentru consum propriu.

    „Am recoltat manual, există utilaje pentru recoltat, dar încă nu am o cantitate foarte mare ca să investesc în utilaje. Am vândut producția din acest an sub formă de miez, cu 40-50 de lei pe kilogram, în funcție de cantitatea cumpărată. Este mai avantajos în miez, se câștigă mai bine și este și piața de desfacere mai mare, sunt cofetării care cumpără. Am vândut și în coajă, dar o cantitate mai mică. Prețul în coajă este la en-gros undeva la 8-9 lei, și la persoane fizice eu am vândut cu 15 lei. „, a spus Vasile Popa pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Fermierul folosește pentru decojitul alunelor un aparat care costă doar 300 de lei.

    „La decojitul alunelor folosim un aparat, care poate fi achiziționat și de pe OLX și de pe site-urile specializate de utilaje , costă 300 de lei. Arată ca o moară de tocat struguri, se calibrează alunele și se dă la o manivelă. Se poate face și manual și cu un motoraș. Alunele când se sparg, pică miezul și coaja jos și noi doar trebuie să adunăm miezul. Este o mașinărie foarte simplă, dar eficace”, a mai spus acesta.

    Puieti alun
    Foto: Facebook.com – Alune de Padure Cistei

    Un puiet de alun costă 14 lei

    Fermierul din Alba vinde și puieți de alun, nu doar alune. „Începând de anul acesta, vând și puieți, cu 14 lei bucata. Au fost la mare căutare, chiar nu mă așteptam să meargă așa de bine. Oamenii încep să se orienteze spre plantațiile de alun, sunt mult mai avantajoase decât cele de nuc întrucât investiția se amortizează mai repede.

    Puieții încep să facă alune începând cu al treilea an, dar se poate și din al doilea an, în funcție de plantă, dar și de cum sunt îngrijiți. Știu pe cineva care a plantat anul trecut 1.000 de bucăți, și în primăvara asta m-a sunat să-mi spună că are alune, deci din primul an. În al doilea an ar trebui să aibe, nu de vânzare, dar de consum mai mult ca sigur”, a conchis Vasile Popa. La un cost de 14 lei pe puiet și 1.000 de bucăți cumpărate, costul înființării unui hectar de plantație de aluni este de 14.000 de lei, adică circa 3.000 de euro la hectar numai pentru materialul săditor.

    Pentru mai multe detalii privind înființarea unei plantații de alun, puteți lua legătură cu proprietarul pepinierei din Alba, Vasile Popa, la telefon: 0747.097.659


    Te-ar mai putea interesa

    Primul județ în care DAJ anunță că a virat despăgubirile de secetă în conturile fermierilor! Primul îngheț la culturile din câmp. Alexander Degianski, fermier: O iarnă blândă, coșmarul unui agronom Rabla pentru tractoare – ghid final. Condiții, acte necesare, procedură de înscriere

    Ultimele știri

    Avans APIA 2024 – ultima oră! Prag depășit pentru plățile către fermieri! ANSVSA – 20 de ani de activitate. Adrian Pintea, MADR: Autoritatea și-a câștigat încrederea nu doar pe plan național, ci și pe scena europeană Auchan și Cora – amenzi uriașe de la Consiliul Concurenței! Judecătorii le-au respins contestațiile!