• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ghiță Ciobanul, amendat că a adus un berbec la București

    Ramona Dascălu -

    Oierii care au venit cu berbecii la București, amendați de Direcția Sanitar Veterinară (DSV)! Gheorghe Dănulețiu, alias Ghiță Ciobanul, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro că atât el, cât și proprietarul celuilalt berbec, au fost amendați cu 720 de lei pentru că nu au avut formulare de mișcare pentru cele două animale.

    „Am fost amendați de DSV pentru că nu am avut certificat sanitar-veterinar precum că am adus animalele aici și le ducem înapoi. Nu știu dacă o să facem contestație. Ne gândim, avem 15 zile la dispoziție. Amenda este 720 dacă nu o plătești în 15 zile, dacă o plătești este pe jumătate – 360 de lei. Mă așteptam să fiu amendat. Eu oricum mai am o amendă, tot de la ei, tot pe aceeași problemă, și cu aia sunt în tribunal. Era vorba că n-am declarat că țin oile în două locuri. Ne așteptăm la ce e mai rău, în țara asta se poate face orice, dar nu îmi e frică”, a declarat Ghiță Ciobanul, care și la această oră se află în fața Ministerului Agriculturii.

    Ghiță Ciobanul a spus că ministrul Petrea Daea vrea să pară că nu este la curent cu situația din oierit, deși crescătorii iau mai avur numeroase întâlniri pe problemele arzătoare legate de prețuri și de subvenții.

    „Domnul ministru joacă teatru cu noi spunând că el nu știe că mieii se vând la preț de 5 lei kilogramul, că el nu știe că noi avem în țară screpie și eu știu că i-am adus aminte de o grămadă de ori de treba asta. În privința berbecilor pe care i-am adus să-i vadă, ministrul Daea a trecut pe lângă ei și asta a fost. Nu l-a interesat și nu-l interesează soarta oieritului, dacă îl interesa nu făcea ce face”, a mai spus acesta.

    În ceea ce privește rămânerea peste noapte a oierilor în fața ministerului Agriculturii, Ghiță Ciobanul a spus că rămâne să vorbească și cu ceilalți și apoi să se hotărască ce urmează să facă. Acesta a mai declarat că de ceea ce vor face ei depinde și decizia altor ciobani de a mai pleca sau nu spre București.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd