Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2018

SUBVENȚII APIA 2018: ULTIMELE VEȘTI despre PLATA AVANSULUI către FERMIERI!

Subventii APIA bani fermieri

Zile lungi de lucru la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură! Funcționarii APIA sunt în plină campanie de autorizare la plată a fermierilor la plata avansului pentru subvențiile agricole din acest an. În paralel intră în sistemul de plăți fermierii cu mai puțin de 10 hectare, cei care au suprafețe de peste 10 hectare, dar și crescătorii de animale care iau avans pentru sprijinul cuplat la speciile ovine și caprine.

Fermierii din toată țara ne-au întrebat dacă avem vești despre avansul APIA. Agrointeligența – www.agrointel.ro a luat legătura cu directorul general al APIA, Adrian Pintea, chiar în această dimineață, la prima oră. Am aflat că azi-noapte, funcționarii au stat până la miezul nopții pentru a reuși ca într-o singură zi să autorizeze la plată peste 45.000 de fermieri cu o sumă ce a depășit 100 de milioane de euro.

În cursul zilei de ieri, 7 noiembrie, am avut autorizați 45.421 de fermieri cu suma de 105,2 milioane de euro. În total, până ieri avem autorizați pentru plata avansului un număr de 564.987 de fermieri, iar suma totală este de 508 milioane de euro”, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro directorul general al APIA, Adrian Pintea.

Vă reamintim că începând de săptămâna trecută, funcționarii APIA au început să autorizeze la plată și crescători de animale, mai exact crescătorii de ovine și de caprine care beneficiază de sprijin cuplat zootehnic și care primesc pe cap de animal, la avans, suma de 11,1815 euro.

Plata avansului către fermieri se face până pe 30 noiembrie la nivel național, iar de la autorizarea în sistemul APIA și până la virarea banilor de la Trezorerie, procedura durează câteva zile.

Începând cu 1 decembrie, APIA va efectua plățile integrale și în primă fază vor intra la plata finală crescătorii de vaci de lapte și de carne care nu pot beneficia de avans din cauza perioadei de retenție de șase luni pentru animalele eligibile la sprijinul cuplat. Conform legislației, Ajutoarele Naționale – atât pentru vegetal, cât și pentru zootehnie, se achită din bugetul național pe anul următor depunerii cererii, așa că pentru aceste scheme, fermierii vor primi bani anjul viitor, din bugetul ce va fi adoptat în decembrie pentru 2019.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


44 comentarii

  1. Mint poporul cu televizorul Domnule Daea Oaea ați spus că virați banii când Domnule Ministru sunteți cel mai mincinos ministru pe care la avut România după 1990 Ciolos când spunea ceva se ținea de cuvânt dar dumneavoastră ați spus destul de clar că dați 23 de euro pe hectar si după aia ai ïntorso ca la Ploiești

  2. Din ce stiu la fel ca anul trecut banii se dau în mai multe tranșe,primele două sunt sapsul,după cei care au zonă defavorizată,agromediu și sprijin cuplat la animale,deci 4- 5 tranșe.

  3. Pt Oana Timar….Vad ca sunt mai multi fermieri care întreabă ce se întâmplă cu cei care au avut control si la pasuni di la oi cu sprijinul cuplat asa cum sunt si eu..Am sunat la Apia si ziceau ca nu au primit raportul de control..cei care au fost la control cand intra la plata? De ce se avansează asa greu cu actele si cu finalizarea raportului?

  4. Agrointeligenta!!! Veniți în sprijinul fermierilor așa cum spuneti și întrebații dvs. pe conducătorii Apia despre înverzire. Ceva oficial, Nu gogoși. In mod normal nu au cum sa bage înverzirea deoarece este softul Siveco de anul trecut fără modificări(neavând contract) și nici anul trecut nu au băgat înverzirea la avans. Dar vedem tot felul de promisiuni, scheme, calcule… Acum… Sa vedem!! Veniți în sprijinul fermierilor sau doar va gudurati pe lângă mincinoși că sa va arunce doua, trei gogoși pt a avea ce scrie. Domnul ministru vorbește că o moara stricată, decât realizări, la întrebări răspunde doar la cele care îi convin. Asa că sa vedem:” Veniți în sprijinul fermierilor”?

    1. Bună ziua!

      Din informațiile pe care le-am obținut pe surse, plata pe înverzire se achită, la fel și SAPS. Nu se achită restul – redistributiva și tineri fermieri. Am publicat informația aici: https://agrointel.ro/104867/avans-apia-motivul-pentru-care-fermierii-au-primit-mai-putini-bani-in-cont/

      Cât despre contract cu Siveco, acesta există și a fost făcut de urgență pe 6 luni. Despre el am scris aici: https://agrointel.ro/100614/apia-contract-de-urgenta-pentru-softul-subventiilor/

      Dacă aveți alte informații, vă rugăm să ni le indicați. Între timp, așteptăm un răspuns oficial și de la APIA.

      Cele bune!

    1. Am depus cerere la apia pt : teren agricol+ pășune = 39 ha. Am 280 ovine Ânt + scz si 15 vaci de lapte… sun la apia si nimic….nu imi poate da dosarul la plată..
      Care este cauza? Nu am avut nici un control anul acesta

  5. Pt. OANA TIMAR
    Buna seara,
    va rog sa ma ajutati sa-mi spuneti daca primesc avans pt. teren sub 10 ha.Am fost la control prin teledetentie in acest an, am semnat toate rapoartele, functionarul apia mi-a spus ca e ok, ca ma baga in prima transa dar pana acum nu am primit nimic in cont bt la Cluj, de unde apartin.De la Apia Cluj mi-au spus acum ca nu depinde de ei ca nu stiu, poate ma ajutati dvs. cu raspunsul.Multumesc inca o data pt. aceasta rubrica, pentru posibilitatea de a ne informa macar unii pe altii.

  6. De ce nu sa bagat si inverzirea??? intro stire dea dvs scriiati ca sa dat si inverzirea, fara tineri fermieri si redistributiva…dar de fapt inverzirea 0 lei in cont…hm se pare ca totul este doar probaganda .bani in cont 40 la suta din cea ce trebuiau sa intre.

  7. La cât sau lăudat nu au dat decât jumătate din avans fiindcă psd-isti au dat salarii mari la mulgetari și pensii speciale la clica lor iar prostimea las că nu crapă, și de or crăpa nu-i bai ei so ducă bine……, până când? !…

    1. Bună ziua!

      Au fost comunicate APIA pe care le-am publicat și în care s-a anunțat plata rentei viagere, inclusiv pentru cei care au plata prin mandat poștal. Verificați la APIA dacă nu ați primit banii și urmăriți site-ul http://www.agrointel.ro ca să nu mai pierdeți știrile care vă interesează.

      Cele bune!

  8. nu va mai chinuiti, am primit o informatie de la cineva care lucreaza in interior: subventii se dau, si nu putine, dar DOAR cui trebuie. simplu. pesede da cui a promis, e o multime infiorator de mare in spate care asteapta sa castige pesede alegerile ca sa poata suge din buget cat mai mult ca sa ajunga pana vine iar pesedeul la putere. pana nu rupem lantul sau nu plecam din tara n-o sa iesim din acest cerc vicios.

  9. Înverzirea nu intra la avans. Am fost la Centrul Apia și am întrebat. In toate declarațiile s-au” lăudat” că intra. Așteptăm o confirmare sau infirmare oficială Apia. Agrointeligenta? Investighezi?

  10. Dacă mesajul tău se referă la mine afla ca am 10 ani activitate în domeniu. ..aștept subvențiile ca am rate la tractor. ..Și multe alte probleme. Muncim inzadar în România. .

    1. Asa a este nu a intrat niciun avans pt inverzire. Informati va si apoi vb. Nu a intrat nimic pt inverzire, deși este o sumă f imp. Ocolesc ac intrebare de a dreptul disperanta pt ei, dar fireasca pt noi.
      INVERZIREA? INVERZIREA?, despre asta vrem să aflăm….de ce intarziati ac plata? Este de vina cineva ca mii de ha din tara nu au rasarire???
      Dati banii de la uniune, nemernicilor, nu mai căutați motive.

  11. Buna ziua!!!cei care am cazut la control clasic și prin teledetecție la teren vom primii subvenția luna această pe ovine??… aștept răspunsul dv… mulțumesc

  12. Buna ziua!!!cei care am văzut la control clasic și prin teledetecție la teren vom primii subvenția luna această pe ovine??… aștept răspunsul dv… mulțumesc

  13. Aceste subventii trebuie transformate in imputuri, subventiile sunt adevaratele ajutoare sociale sunt acordate fara criterii nu aduc plus valoare economiei.Trebuie sa existe o departajare intre fermieri . Am ajuns sa producem materii prime pentru alte state in timp ce noi importam paine congelata , carne legume , lapte la preturi exagerate. Subventiile trebuiesc acordate doar acelor fermieri care produc proceseaza valorifica materia prima nu vand direct din camp cu TIRul si se plang ca nu e profitabila agricultura.

Scrie un comentariu