• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fonduri europene: Cum se schimbă procedura de rambursare pentru ferme

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Începând cu data de 1 decembrie 2018, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) extinde primirea cererilor de plată ale beneficiarilor de finanțare europeană nerambursabilă prin intermediul noului modul on-line destinat autorizării plăților pentru toate proiectele de investiții finanțate prin PNDR 2020.

    În cea de-a doua etapă de implementare a modulului, vor putea solicita rambursarea cheltuielilor prin depunerea on-line a documentelor necesare beneficiarii submăsurilor 4.1 Investiții în exploatații agricole, 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri), 6.3 (Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici),  4.1a (Investiții în exploatații pomicole), 4.2 (Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole), 4.2a (Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol), Schemele de ajutor de stat GBER și de minimis aferente, Schemele de ajutor de stat GBER și de minimis aferente 4.2a, 9.1 (Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol) , 9.1a (Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol), 16.4 și 16.4a (Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol).

    „Finalizăm acum încă o etapă în care beneficiarii erau nevoiți să aducă personal  documentele la sediile noastre.  În acest moment, experții AFIR vor realiza evaluarea dosarelor de plată depuse on-line, doar în sistemul informatic al Agenției, pentru toate submăsurile PNDR gestionate. Dezvoltarea acestui modul al sistemului electronic este încă un pas important realizat în simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene” a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general AFIR.

    Reamintim faptul că din data de 5 noiembrie 2018 se pot depune on-line cererile de plată aferente submăsurilor 6.2 (Sprijin pentru înființarea de activităţi neagricole în zone rurale), 6.4 (Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole), 7.2 (Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică), 7.6 (Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural) și 4.3 (Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice), din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

    Beneficiarii care au depus proiectul în format letric, înainte de digitalizarea completă a depunerii, vor depune și dosarele de plată în mod fizic.

    Până în acest moment, AFIR a efectuat plăți în valoare de 3,90 miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale, beneficiari ai PNDR 2020.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Acord pe noul buget pentru subvenții. Câți bani vor primi fermierii de la UE anul viitor Un studiu cu urșii din România, prezentat la Bruxelles. Tanczos: ”Solicităm modificarea Directivei Habitate” Primul răspuns la scrisoarea ”DREPTATE PE HECTAR”: AUR aderă la Pactul pentru Unitatea Agriculturii Românești! DREPTATE PE HECTAR. 200 DE EURO, NU MAI PUȚIN, PENTRU FERMIERII ROMÂNI! – Scrisoare deschisă către liderii partidelor parlamentare și ai asociațiilor de fermieri din România Un nou rival pentru România pe piața grâului. Rusia inundă piața cu floarea-soarelui