• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plăți în weekend la APIA: Câți fermieri primesc tranșa a doua din subvenții

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură turează motoarele pentru ca un  număr cât mai mare de fermieri să intre la plata tranșei a doua din subvenții până la finele anului. Nu numai că vineri, 7 decembrie, funcționarii au lucrat până târziu autorizând la plată producătorii agricoli, dar la APIA s-a lucrat și astăzi, sâmbătă – 8 decembrie.

    După avans, APIA a demarat plata tranșei a doua din subvențiile APIA pe 2018. Se achită sume din schemele pe suprafață și din banii pentru crescătorii de ovine care au sprijin cuplat. În curând însă, funcționarii vor introduce la plată și dosarele fermierilor cu vaci de lapte și de carne, dar și pe cei cu bivolițe care beneficiază de sprijinul cuplat zootehnic. Plafoanele au fost aprobate în ședința de Guvern de ieri și după publicarea în Monitorul Oficial se începe calcularea cuantumului și virarea sumelor care le vor reveni crescătorilor cu animale eligibile la SCZ pe 2018.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a aflat pentru fermierii care ne citesc cum merg plățile la tranșa a doua, dar și care este numărul fermierilor care au intrat deja în această etapă a autorizărilor.

    ”Vineri – 7 decembrie, la APIA au fost autorizați la plată 165.518 fermieri cu suma de 83,27 milioane de euro. S-a muncit până la 12 noaptea ca numărul total al producătorilor agricoli introduși la tranșa a doua să ajungă la 179.458 de fermieri, iar suma totală să treacă de 100 de milioane de euro, ajungând la 104,66 milioane de euro”, ne-a declarat directorul general al APIA, Adrian Pintea.

    Șeful APIA a dezvăluit pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că autorizarea plăților a continuat și astăzi, sâmbătă – 8 decembrie. Astfel, am aflat că funcționarii au avut spor și au autorizat la plată 230.863 de fermieri cu suma de 106,88 de milioane de euro. Una dintre zilele istorice pentru subvențiile agricole având în vedere numărul mare de fermieri introduși în sistemul de plăți.

    În urma celor două zile de activitate intensă la APIA, situația arată că ritmul de plată pentru cea de-a doua tranșă din subvenții este un ritm alert. ”În total, până astăzi (sâmbătă – 8 decembrie, n.r.), au fost autorizați la plată 410.321 de fermieri, iar suma totală autorizată este de 211,54 de milioane de euro”, ne-a mai spus Adrian Pintea despre modul în care s-a derulat până acum cea de-a doua etapă a plăților APIA din subvențiile pe 2018.

    Numărul beneficiarilor, dar și sumele virate sunt așteptate să crească și în zilele următoare, când APIA va primi undă verde pentru autorizarea la plată a sprijinului cuplat pentru crescătorii de bovine și pentru cei care cresc bivolițe.

    Stiri subventii APIA

    Te-ar mai putea interesa

    Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme

    Ultimele știri

    Aproape 54.000 de fermieri primesc despăgubiri de secetă. Banii, în cont până la finalul anului! Grâul românesc, din nou în vizorul Algeriei. Germania pierde 17% din recolta de porumb, iar importurile UE vor crește Abia intrat în portofoliul de porumb Soufflet Agro, Kantargo vine cu randamente ridicate și uscare rapidă Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA!