• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA, bovine. Fermierii așteaptă noua dată de referință

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O subvenție de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură îi îngrijorează pe fermieri. Crescătorii de bovine se bazează pe o lege adoptată în acest an prin care, începând cu anul de cerere 2019, data de referință pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii să fie schimbată. Până la acest moment, legislația privind plata subvențiilor nu a fost actualizată, așa că fermierii nu știu pentru ce efective se va plăti ANT aferent anului viitor, fiind în vigoare legea care instituie data de 1 ianuarie ca dată de referință pentru fiecare an de cerere la APIA.

    1 ianuarie 2019 ar urma să fie noua dată de referință pentru ANT-urile din Campania APIA 2019. Schimbarea a a fost adoptată în Parlamentul României și a intrat în vigoare prin publicarea în Monitorul Oficial în cadrul Legii nr. 146/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2018 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.

    Noua lege este în vigoare și prevede schimbarea datei de referință

    ”Pe surse am aflat de la funcționarii APIA că această lege nu se va respecta și că data de referință nu se va modifica. Astfel, vor rămâne în continuare să ia bani cei care au avut vaci în 2013 și care acum, mulți dintre ei, nu mai au decât acele minim 3 capete ținute cât să nu piardă banii. Nu este corect față de cei care am investit în ferme de faci în ultimii ani. Cum să plătești în 2019 subvenție pentru vaci care nu mai există, pentru o situația de acum cinci ani?”, ne-a transmis la redacție un cititor Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    La acest moment nu există nicio informație oficială cu privire la actualizarea datei de referință pentru ANT bovine (ANT 8 carne) și ANT lapte (ANT 7).

    De precizat că modificarea adoptată prin Legea 146/2018 nu putea fi aplicată pentru subvențiile de pe anul în curs, adică din Campania APIA 2018 pentru care cererile fermierilor erau deja depuse când s-a aprobat actul normativ. Astfel, este sigur că pentru 2018, ANT se va plăti crescătorilor de animale după data de referință din 2013. Banii trebuie aprobați din bugetul de stat pe anul viitor, astfel că plățile vor urma să fie demarate după 1 ianuarie. Nu s-a anunațt încă vreun cuantum pentru ANT, nici pentru cel vegetal, nici la ANT în zootehnie.

    Te-ar mai putea interesa

    Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial