• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Preț porumb 2019: Cotații în creștere ușoară la început de an

    Oana Timar -

    Prețul porumbului în 2019 este de mare interes pentru fermierii care au ales să stocheze boabele din producția de toamna trecută. România, cel mai mare producător de porumb din UE, dar fără zootehnie, nu are forța de a stabili un preț la nivel național, așa că bursele externe continuă să fie major influențate de cotațiile de la bursa de la Paris (Euronext) și de la Chicago.

    În ianuarie 2019, porumbul este tranzacționat la bursa de la Paris cu livrare în luna martie. Pentru aceste cantități, prețul porumbului MATIF a fost ieri de 182,50 euro pe tonă, cu o ușoară creștere de 25 de eurocenți față de ziua anterioară de tranzacționare.

    Pentru porumbul din recolta 2018, dar livrat în luna iunie, prețul este mai ridicat, dar nu cu foarte mult, ajungând luni, pe 7 ianuarie, la 185,75 de euro pe tonă, fără taxe de transport.

    Pentru recolta de porumb din 2019, dar vândută în baza unui contract semnat încă de acum, cotația la livrarea pentru luna noiembrie este, la porumbul MATIF, de 176,50 de euro. La contractele încheiate acum pentru ianuarie 2020, cotația la porumbul MATIF este de 177 de euro pe tonă.

    Prețul porumbului în 2019, dar pe bursa americană de la Chicago, a cunoscut o scădere semnificativă la început de an, de peste 2 dolari pe bușel de vineri până luni la toate contractele. Astfel, la boabele recoltate anul trecut, dar contractate la început de 2019 cu livrare în martie, cotația porumbului CBOT este de 150,49 dolari pe tonă.

    Conform datelor colectate de Comisia Europeană și publicate pe 3 ianuarie 2019, în bazinul Mării Negre, la data de 2 ianuarie, prețul mediu pentru porumb era de 151 de euro pe tonă, în ușoară creștere față de finele anului trecut.


    Te-ar mai putea interesa

    Prețul grâului și porumbului de pe stoc și din noua recoltă în portul Constanța Drumurile intens circulate din Portul Constanța – astfaltate în următoarea perioadă Cine profită de prețul mic al cerealelor. Achiziții masive de porumb și orz în ultimele săptămâni

    Ultimele știri

    Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE