• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PREȚ MIEI 2019. Oierii își fac PRIMELE CALCULE încă din CAMPANIA DE FĂTĂRI!

    Ramona Dascălu -

    Prețul mieilor în viu în 2019 îi preocupă pe oieri care discută intens despre cât vor putea cere și încasa pentru kilogramul de ovină în acest an. Unii crescători au intrat deja în campania de fătări, alții au programat fătările mai târziu, după cum pică Paștele în 2019, dar toți se tem că vor avea probleme cu valorificarea animalelor.

    Cei mai mulți oieri își fac planul de afaceri în funcție de perioada sărbătorilor pascale – anul acesta, Paștele catolic pică pe 21 aprilie, iar Paștele ortodox va fi pe 28 aprilie. Oierii se tem însă că interesul a devenit tot mai mic pentru mielul de pe masa de Paște, iar corelat și cu piedicile de la export, prețurile la ovine vor fi mai mici în 2019. Cei mai pesimiști cred că vor fi nevoiți să vândă mieii la prețuri derizorii de numai 4-5 lei pe kilogram la animalele ce pleacă direct din fermă.

    Oierul Dan Petrescu din județul Argeș crede că în acest an prețul la miei va fi mai prost ca anul trecut. Dacă până în luna aprilie speră la un preț situat undeva la 10 lei per kilogram, în apropierea Paștelui acesta preconizează că prețul va scădea.

    „Dacă va merge tot în ritmul ăsta, prețul mieilor va fi mult mai slab ca anul trecut pentru că Paștele va fi târziu și atunci va fi un preț foarte slab. Orientativ, acum pe timp de iarnă, cel puțin până la 1 aprilie, cred că prețul va fi undeva la 10 lei per kilogram, iar după aceea va scădea sub 10 lei. Dacă nu se va face nimic și nu se vor deschide contracte, eu așa zic că va fi mai prost ca anul trecut pentru că pe piața internă foarte puțin se vinde carnea de miel. Acum de Paște oamenii pleacă, nu mai stau acasă să gătească, nu mai e ce a fost odată”, a declarat oierul Dan Petrescu pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    În pofida faptului că prețul se preconizează a fi mai mic ca anul trecut, cheltuielile cu întreținerea animalelor sunt însă mai mari, potrivit ciobanului argeșean: „Iarna e grea, s-a pus pe noi din decembrie, și cheltuielile se ridică mult mai mult, deci încă o lună de iarnă în plus contează foarte mult”.

    Chiar dacă nu se întrevede un viitor prea bun, Dan Petrescu își vede în continuare de mioarele sale, mai ales că în această perioadă se desfășoară campania de fătări, și speră să prindă totuși un preț bunicel la miei: „Acum este o grămadă de treabă că fată oile. Am o mie de oi fătătoare. Mieii la Paște o să-i dăm probabil, dacă o să se facă mai măricei și o să reușim să dăm o parte din ei mai dinainte am prinde un preț mai bun, sperăm”.

    În privința prețului la miei în acest an părerile sunt însă împărțite. Răspunsurile oierilor au venit după ce Agrointeligența – AGROINTEL.RO a lansat întrebarea cu privire la prețul mieilor pe rețelele de socializare.

    Astfel, în timp ce unii crescători sunt extrem de optimiști și plasează prețul în jur de 10-15 lei, alții susțin că prețul va fi de 7-8 lei per kilogram. Există însă și scenarii sumbre potrivit cărora prețul mieilor în viu poate ajunge chiar și între 3 și 5 lei per kilogram.

    De asemenea, potrivit altor crescători care nu se aruncă în extreme, prețul per kilogram pe carnea de miel în viu în 2019 va fi undeva în jur de 10-12 lei.


    Te-ar mai putea interesa

    Prețul grâului și porumbului de pe stoc și din noua recoltă în portul Constanța Drumurile intens circulate din Portul Constanța – astfaltate în următoarea perioadă China a suspendat achiziția de un milion de tone de grâu din Australia

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte