• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚII APIA: Banii fermierilor vor fi aprobați PESTE DOUĂ SĂPTĂMÂNI!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Veste importantă despre subvențiile de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)! Agricultorii și crescătorii de animale așteaptă deblocarea schemelor de Ajutor Național Tranzitoriu pentru sectorul vegetal și zootehnie. Sumele pot fi plătite fermierilor numai după aprobarea bugetului național pe 2019, iar acest act normativ a fost finalizat și ar putea intra în vigoare abia peste circa două săptămâni.

    Darius Vâlcov, consilierul premierului pe economie, a anunţat că bugetul de stat pentru 2019 s-ar putea să fie pus în dezbatere publică mâine, marţi – 29 ianuarie, iar astăzi, luni – 28 ianuarie, urmează să mai aibă loc o discuţie în Coaliţia PSD-ALDE.

    „Probabil, când va fi prezentat în detaliu, marţi, bugetul se va şi vedea de ce au fost atât de multe modificări, pentru că s-a urmărit foarte atent Programul de Guvernare, dar şi nevoile oamenilor. Veţi vedea surprize extrem de plăcute – nu ştiu dacă ar fi bine să fac eu acest anunţ. Ar fi bine să îl facă prim-ministrul, ministrul Finanţelor sau unul dintre cei doi preşedinţi. Sunt mai multe. Probabil mâine (luni, 28 ianuarie – n.r.) va exista ultima discuţie şi cu Coaliţia şi cu UDMR, iar marţi va fi pus în transparenţă. (…) Pe 5 sau 6 februarie va putea începe şi dezbaterea pe marginea acestuia, atunci când Parlamentul se întoarce”, a afirmat Darius Vâlcov, într-o emisiune la Antena 3.

    Vă reamintim că MADR a publicat în dezbatere plafoanele pentru plata ANT vegetal și animale, dar apoi actul normativ n-a mai ajuns la Guvern. Fermierii nu știu astfel ce sume vor încasa pe hectar și nici pe cap de animal.

    Cel mai nou anunț cu privire plata ANT au venit din partea APIA Gorj care a anunțat că sumele vor intra la autorizare în luna februarie, fără a fi anunțată însă vreo dată exactă.

    Termenul limită pentru plata subvențiilor agricole din Campania APIA 2018 este 30 iunie, dar ministrul Petre Daea a emis un ordin ca sumele să ajungă la fermieri până la 31 martie 2019.

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp!