• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fonduri pomicultură 2019: Ghidul final AFIR pentru accesarea banilor europeni

    Oana Timar – Agrointeligența

    Agenție pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) vine cu anunț mult așteptat de către românii care vor să acceseze fonduri europene pentru investiții în pomicultură. Ghidul Solicitantului final pentru submăsura 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” (național şi ITI) și anexele aferente acestuia, au fost publicate pe pagina oficială de internet a AFIR.

    Conform AFIR, scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este creșterea competitivității exploatațiilor pomicole prin dotarea cu utilaje și echipamente, înfiinţarea, modernizarea și/ sau extinderea unităţilor de procesare, înființarea de plantații pomicole, reconversia plantațiilor existente și creșterea suprafețelor ocupate de pepinierele pomicole.

    De subliniat că AFIR a anunțat că sesiunea de proiecte pentru finanțarea investițiilor pomicole va fi lansată în curând, fără a se indica o dată exactă de la care se vor putea depune proiectele. Conform surselor Agrointeligența – AGROINTEL.RO, agenția de plăți ar intenționa să lanseze sesiunea de proiecte chiar la începutul lunii viitoare, cu o țintă pentru data de 1 februarie 2019.

    Bugetul alocat acestei sesiuni a fost anunțat că va fi reprezentat de o sumă totală de 51 de milioane de euro.

    UTIL: Descărcați în format PDF GHIDUL SOLICITANTULUI pentru Submăsura 4.1a Investiții în exploatații pomicole (VERSIUNEA 2019 – ACTUALIZATĂ)

    OBIECTIVELE submăsurii 4.1a

    – Creșterea competitivității, diversificarea producției, creșterea calității produselor obținute și îmbunătățirea performanței generale a exploatațiilor pomicole;

    – Creșterea valorii adăugate a produselor prin sprijinirea procesării fructelor la nivel fermă și a comercializării directe a produselor obținute;

    – Dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare;

    – Eficientizarea costurilor de producție prin promovarea producerii și utilizării energiei din surse regenerabile în cadrul fermei și prin reducerea consumului de energie

    Beneficiarii fondurilor europene pentru pomicultură pot fi fermieri, cu excepția persoanelor fizice neautorizate, și grupurile de producători și cooperative (societăților cooperative agricole și cooperativelor agricole, constituite în baza legislației naționale în vigoare (prezentată în secțiunea Trimiteri la alte acte legislative), care activează în sectorul pomicol, cu condiția ca investițiile realizate să deservească interesele propriilor membri.

    Sprijinul nerambursabil pentru pomicultură se va acorda după cum urmează:

    Ferme mici, medii și obținere de material de înmulțire și material de plantare fructifer

    • Ferme mici: intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:
    – 100.000 euro pentru achiziții simple;
    – 300.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare, reconversie etc.);
    – 450.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare).

    • Ferme medii: intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:
    – 200.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple;
    – 600.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare, reconversie etc.);
    – 900.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare).

    Obținere material de înmulțire și material de plantare fructifer: Intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:
    – 600.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare).

    • Ferme mari:
    – intensitatea sprijinului este de 50 % din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:
    – 250.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple;
    – 750.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare,reconversie);
    -1.050.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare).

    • Forme asociative :
    – intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:
    – 350.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple;
    – 600.000 euro pentru obținere material de înmulțire și material de plantare fructifer
    – 750.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare,reconversie;
    – 1.050.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare).

    Te-ar mai putea interesa

    Forumul de la Neptun. Gheorghe Albu: „Pe termen lung va fi un dezastru în agricultură”. Măsura care îl îngrijorează pe fermier Vaci atacate de urs chiar într-o anexă gospodărească. Animalul nu a fost găsit Amenzi de 20.000 de lei pentru fermierii care nu raportează ce stocuri au în ferme Scandalos: Fermierii români – cu cerealele blocate! Toate trenurile de marfă au fost alocate grâului din Ucraina Consiliul Concurenței: Amenzi de 83,2 milioane de lei pentru 21 de companii din agribusiness

    Ultimele știri

    Mazărea de la Marea Neagră, în blocaj logistic: recolta e bună, dar exporturile sunt aproape înghețate După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor Mohammad Murad cere o „Celulă de Criză” pentru economia României: „În 15 zile să avem măsuri concrete” Un fermier care a tratat culturile la recomandările AI a pierdut producția de pe 10 hectare Prințul-fermier: Un membru al Casei Regale din Anglia face agricultură la nivel profesionist