• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mișcări importante pe piața porumbului

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) a participat în perioada 13-14 februarie la un congresul anual la invitația asociației omoloage din Peninsula Iberică. APPR a fost reprezentată la această reuniune de către fermierul Arnaud Perrein, președintele APPR și vicepreședinte al Confederației Europene a Producătorilor de Porumb (CEPM), și de către Cristina Cionga, manager afaceri europene în cadrul APPR.

    Au fost analizate o multitudine de subiecte, în special provocările cu care se confruntă fermierii și oportunitățile pe care speră să le identifice în noua PAC.

    Situația pieței mondiale a porumbului a fost prezentată în cadrul reuniunii de vârf de la Lisabona. UE este cel mai mare importator de porumb din lume (până la sfârșitul anului de piață se estimează că importurile vor atinge un nivel record de 20 de milioane de tone, în creștere de la 17,7 milioane de tone cu un an în urmă), Ucraina furnizând peste 50% din total, în cadrul acordului de comerț liber cu UE. Acest lucru afectează în mod deosebit producătorii din România, deoarece pune o presiune uriașă pe prețuri. La nivel mondial, stocurile de porumb sunt în scădere și în acest an, dar producția totală depinde în mare măsură de suprafața dedicată de fermierii din SUA acestei culturi (suprafete care pot crește dacă soia se restrânge în urmă diminuării importurilor Chinei) și de vremea din Africa de Sud, una dintre cele mai mari producătoare de porumb, cu o suprafață estimată de 5,8 milioane de hectare în 2019.

    Cu prilejul deplasării, reprezentanții APPR au avut parte și de un schimb de experiență deosebit de valoros cu reprezentantiei asociației agricole Agrotejo, înființată în urmă cu 30 de ani în urmă pentru a ajută producătorii agricoli de pe valea râului Tejo să fructifice oportunitățile oferite de Politică Agricolă Comună la aderarea Portugaliei la Piață Comună (în 1986). În prezent, asociația, membră a Asociației portugheze a Producătorilor de Porumb, este deosebit de bine consolidată și și-a înființat inclusiv o ramură dedicată agriculturii sustenabile și creșterii biodiversității în rezervația naturală de pe valea Tejo, dovedind încă o dată că agricultură și protejarea mediului pot merge mână în mână.

    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme

    Ultimele știri

    Aproape 54.000 de fermieri primesc despăgubiri de secetă. Banii, în cont până la finalul anului! Grâul românesc, din nou în vizorul Algeriei. Germania pierde 17% din recolta de porumb, iar importurile UE vor crește Abia intrat în portofoliul de porumb Soufflet Agro, Kantargo vine cu randamente ridicate și uscare rapidă Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA!