• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚIILE FERMIERILOR. Ministrul Agriculturii, PETRE DAEA, prezintă INFORMAȚII NOI!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii doresc să știe ce se va întâmpla cu subvențiile APIA și cu fondurile europene pentru investiții în ferme. La întrebările producătorilor agricoli va veni cu răspunsuri ministrul Agriculturii Petre Daea care va susține luni – 18 februarie, de la ora 14.00, o conferință de presă.

    Conform Biroului de Presă din cadrul Ministerului Agriculturii, Petre Daea vine în fața jurnaliștilor pentru a prezenta ”rezultatele obținute în prima lună din cadrul Președinției române a Consiliului”. Conferința de presă va fi susținută la sediul MADR și va fi un prilej pentru ca fermierii ca afle inclusiv stadiul plăților APIA pentru Campania de cereri de anul trecut. Sunt așteptate cuantumurile pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii, dar și momentul în care aceste scheme se vor debloca în sistemul de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

    Reporterii Agrointeligența – AGROINTEL.RO vor participa la conferința de presă a ministrului Petre Daea și vă vom prezenta noutățile de interes pentru fermieri. Dacă aveți întrebări pe care doriți să le adresăm ministrului agriculturii, vă rugăm să ni le transmiteți într-un comentariu la acest articol sau pe adresa de e-mail [email protected].

     

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total

    Ultimele știri

    O gură de oxigen pentru fermieri: prețurile cerealelor DAP Constanța cresc, dar piața păstrează câteva capcane Alexander Degianski, Președinte CFRO: „Mai bine finanțăm lacuri pentru irigații decât să plătim an de an despăgubiri” Scandal din cauza a 500 de oi! Un cioban a fost reținut după ce l-ar fi agresat pe fratele unui fermier USAMV Cluj-Napoca, parteneră într-un nou proiect european dedicat pajiștilor Crescătorii de porci trag un semnal de alarmă: ”Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri”