• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚII APIA: LISTA CU FERMIERI LA PLATĂ! STADIUL BANILOR VIRAȚI!

    Ramona Dascălu -

    Ministrul Petre Daea a declarat ieri, luni – 18 februarie, că fermierii cu probleme nu vor primi deocamdată banii pe subvenții. Anunțul ministrului Agriculturii vine în contextul în care beneficiarii de subvenții care au fost la teledetecție sunt acum în curs de plată, procedura mai având numai câteva zile până se va finaliza.

    „Suntem în proces de definitivare a subvenţiilor şi suntem 90% la zi. Mi-au pus câţiva primari întrebarea, pe bună dreptate: când pentru teledetecţie? În câteva zile se termină teledecţia. Nu se vor primi bani deocamdată, pentru cei care au probleme, dat fiind faptul că sunt unele erori. Nu se primesc acum pentru sprijin cuplat la legumicultură, dat fiind faptul că trebuie să se depună până la 31 martie documentele respective şi când se va operaţionaliza desfăşurarea bugetului respectiv vor primi şi pentru ajutorul naţional tranzitoriu. În rest, sumele sunt în grafic, iar pe 1 martie începem să depunem cererile la APIA”, a afirmat Daea la cea de-a XXII-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România.

    Petre Daea le-a reamintit primarilor prezenți la eveniment că depunerea cererilor pentru 2019 se va încheia pe 15 mai.

    „În 2017, ca să introducem acea ordine, am spus că închidem obloanele la APIA, în 2018 ca să introducem regula şi mai puternic am spus că ferecăm, sudăm uşile. Anul asta spun că suspendăm şi scările la APIA, pentru că până la data de 15 mai trebuie să depună cererile pentru a avea subvenţiile la timp”, a precizat ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

    Şeful MADR a menţionat că sunt în vistieria ţării 7,6 miliarde euro, pentru 2017-2018 şi o lună din anul acesta.

    „Plăţile directe ca fonduri luate de la Uniunea Europeană în 2017 au fost 99,9%, în 2018, 99,81%. Anul acesta am adus de la Uniunea Europeană, prin grija Guvernului, în primul rând, pentru că a alocat sumele necesare de la buget pentru ca lucrurile să funcţioneze, până la această dată sunt în România, în vistieria ţării, 7,6 miliarde euro 2017-2018 şi, evident, o lună şi din anul acesta”, a spus Daea.

    Pe de altă parte, ministrul a subliniat că în 2019 vor continua programele deja demarate, dar vor fi şi altele noi. Astfel, alături de programele pentru tomate, lână, irigaţii, combaterea grindinei, Mangaliţa şi Bazna vor apărea programe noi, precum „reproducţia la suine, reproducţia în sectorul avicol, susţinerea usturoiului, ca să putem să rezolvăm problema acestui produs pe piaţa românească”.

    „Vom continua cu celelalte în pachetul acesta al Legii muntelui. Este pentru prima dată în România, şi aceasta s-a datorat voinţei politice şi angajării Guvernului, când o să avem o lege cum se cuvine pentru munte şi încă 6 legi adiacente. Această zonă a fost uitată de-a lungul vremii. Există cadrul legislativ pe care îl utilizăm pentru a pune în mişcare programele specifice în această zonă”, a mai afirmat Daea.

    Ministrul Agriculturii a subliniat faptul că în domeniul agricol, în contextul Preşedinţiei române a Consiliului UE, au fost încheiate dosarele programate.

    „Doamna prim ministru a spus câteva lucruri foarte importante privind politica agricolă comună şi o parte dintre dumneavoastră aţi reţinut că nu ne abatem de la ce am stabilit. Şi pentru că am stabilit lucrurile cum se cuvine şi acest Guvern lucrează temeinic şi cu rezultate, vreau să vă informez că în domeniul agricol am încheiat dosarele pe care ni le-am programat, ba, dimpotrivă, în loc de patru am încheiat nouă. Aşa că toţi care se gândeau şi puneau semnul de întrebare privind activitatea Guvernului azi pot să vadă în graficul de desfăşurare al activităţii la Uniunea Europeană stadiul în care ne aflăm”.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale