• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PREȚ TERENURI. Cât costă să cumperi sau să arendezi UN HECTAR DE PĂMÂNT ÎN UNGARIA!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Prețul unui hectar de teren agricol în Ungaria a crescut considerabil în ultimii ani. Numai în cursul anului 2018, prețul mediu al pământului a crescut cu 12% în raport cu anul 2017, ajungându-se la un nivel de circa 4.500 de euro pe hectar, conform datelor prezentate de Agroinform.hu.

    Un hectar de teren agricol în Ungaria costă 1.437.000 de forinți, echivalentul a 4.516 euro. Rata anuală de creștere este de 12% de la prețul raportat de 1.280.000 de forinți/hectar (4.052 euro/ha) cât s-a calculat ca preț mediu pe anul 2017. Evoluția prețurilor la nivel național a făcut ca astăzi să fie aproape imposibil să se mai vândă suprafețe agricole sub un milion de forinți pe hectar.

    La nivel regional, cele mai mari prețuri la terenul agricol din Ungaria se înregistrează în Marea Câmpie de Sud unde un hectar se vinde cu 1.757.000 de forinți, adică 5.521 euro pe hectar.

    Cel mai mare preț mediu la nivel județean se înregistrează în Békés – 1.969.000 de forinți (6.233 euro), în timp ce cel mai mic preț mediu este în Nógrád – 994.000 de forinți (3.146 euro).

    Prețul mediu al unei pășuni în Ungaria în 2018 a fost de 1,217 milioane de forinți pe hectar (3.852 euro/ha). Cel mai mare preț mediu a fost de 2 milioane de forinți (6.331 euro) în Ungaria Centrală, în timp ce cel mai mic preț a fost raportat ca medie în Câmpia de Sud – 950.000 de forinți pe hectar (circa 3.000 de euro pe hectar).

    Prețul mediu național al pădurilor din Ungaria a fost în 2018 de 788.000 de forinți pe hectar (2.495 euro/ha). Cele mai scumpe păduri au fost vândute în Transdanubia de Vest și în Marea Câmpie de Nord, la un preț mediu de aproximativ 850.000 de forinți pe hectar (2.690 euro/ha), în timp ce cel mai mic preț a fost raportat la medie de 661.000 de forinți (2.093 euro) în Ungaria de Nord.

    În 2018, livezile din Ungaria cu suprafețe de peste 0,5 hectare au fost tranzacționate, cu un preț mediu de 2,075 milioane de forinți. Cele mai mari prețuri au fost în Transdanubia Centrală (mai mult de 2,5 milioane forinți/hectar), însă prețurile medii la hectar au ajuns la nivelul de 2 milioane pentru majoritatea regiunilor. Cel mai mic preț, sub 1,5 milioane de forinți, obținut pentru plantațiile pomicole din Ungaria de Nord.

    În cazul plantațiilor de viță de vie de peste o jumătate de hectar, prețul mediu în Ungaria este de 2,958 de milioane de forinți pe hectar (9.364 euro/ha) în contextul tranzacțiilor încheiate în 2018. Cele mai mari prețuri, de peste 4,5 milioane de forinți pe hectar (14.246 euro/ha), au fost în Transdanubia Centrală, iar un nivel de peste 3 milioane de forinți pe hectar (9.497 euro/ha) se menține și în Ungaria Centrală, Transdanubia de Sud și Transdanubia de Vest.

    Arenda pentru terenurile agricole din Ungaria se situează la un nivel mediu de 63.691 forinți pe hectar (201,63 euro/ha). Cele mai scumpe prețuri la arendă sunt în Câmpia de Sud – 70.000 de forinți/ha, adică 221,61 euro/ha pe an. Terenurile se arendează cu peste 60.000 de forinți pe hectar (189,95 euro/ha) și în Marea Câmpie de Nord, Transdanubia de Sud și Transdanubia Centrală.

    Te-ar mai putea interesa

    A investit într-o seră hidroponică de căpșuni, iar acum caută specialistul care să pornească producția După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor Fertilizarea cu gunoi de grajd vara. Reguli și termene ce trebuie respectate de fermieri 51 de vaci, împușcate direct pe pășune. Fermierii cer urgent o anchetă Ai cumpărat teren cu chitanță de mână? Cum se obține titlul de proprietate pe acea suprafață

    Ultimele știri

    Oierii, replică dură pentru șeful ANSVSA: „Înainte să arătați cu degetul spre crescători, analizați propriul sistem” Sfaturile unui analist pentru fermierii care se confruntă cu probleme financiare Șeful ANSVSA, mesaj pentru oierii care pregătesc protestul din 15 septembrie: „Vreau să nu mai vândă animale fără certificat” Exporturile de ovine ar putea fi deblocate. Șeful ANSVSA, Alexandru Bociu: „Vom reveni pe podium” Cutremur la DSVSA Brăila! Conducerea, demisă după controlul ANSVSA. Bociu: „Este un hub al samsarilor”