• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Se întâmplă şi la alţii: 1.000 de răţuşte furate de la o fermă din Marea Britanie

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O mie de boboci de raţă au fost furaţi de la o fermă specializată din Shropshire (comitat situat în vestul Marii Britanii).

    Puii furaţi erau de raţă sălbatică, valorau 1.500 de lire sterline şi ieşiseră din găoace de nici 6 zile. Ei erau crescuţi la Cheshire Game Supplies, o firmă localizată în Parcul industrial Sandford, din oraşul Whitchurch. Cheshire Game Supplies este specializată printre altele în creşterea fazanilor, a potârnichilor şi a raţelor sălbatice şi se ocupă şi de comercializarea sau întreţinerea de incubatoare şi alte echipamente.

    Raţe crescute pentru carne şi vânătoare foto

    Hoţii au acţionat noaptea deşi patronii luaseră măsuri speciale de securitate, după ce în urmă cu zece anii se petrecuse un furt de amploare similar.

    rsz_mallard-duckling-on-cgc-farm-lores-pct2528cpct2529-mike-powles
    Dimineaţa, îngrijitorii sosiţi la lucru au mai găsit în cele patru cuşti care trebuiau să adăpostească 270 de raţe fiecare, doar vreo 40-70 de pui. Raţele de la Cheshire Game Supplies sunt crescute pentru carne, pentru vânătoare foto sau pentru acţiuni de repopulare a unor zone.
    „Cei care au furat păsările în urmă cu câteva zile s-au pregătit pentru asta,cunoşteau se pare zona şi măsurile de siguranţă pe care le luasem. Au venit pregătiţi cu lăzi sau cuşti, au acţionat repede. Oriunde s-ar duce cu bobocii de raţă trebuie să aibă asigurate nişte condiţii: e nevoie de hrană, căldură şi o sursă de apă. Nu pot fi duşi aiurea, oriunde. Mai devreme sau mai târziu se vor da de gol, e imposibil să nu observe cineva mai ales când e vorba de 1.000 de răţuşte”, spune Andrew Grocott, proprietarul Cheshire Game Supplies, care a mai adăugat că a anunţat furtul la toate reţelele de ferme specializate în creşterea în captivitate a păsărilor sălbatice pentru carne.

    „Un furt neobişnuit”, spun poliţiştii

    Pentru obţinerea de informaţii în legătură cu acest incident, poliţia britanică a alocat un număr special de telefon.

    rsz_dsc_mrdgpct20pct28smallpct29
    Purtătorul de cuvânt al Poliţiei din comitatul Shropshire a declarat că furtul de la Cheshire Game Supplies este un caz mai puţin obişnuit.

    „S-au furat foarte mulţi boboci de raţă şi o astfel de situaţie nu e un lucru obişnuit. Facem apel la cetăţeni să ne contacteze urgent, dacă li se oferă la vânzare, în condiţii dubioase, boboci de raţă”, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

    Foto: schoolnet.gov.mt, hessilheadwildlife.org.uk,

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă