Arheologii au descoperit dovezi privind existenţa unei comunităţi agricole de acum 12 milenii
agrointeligenta.ro -
Un grup de arheologi de la Universitatea din Tubingen (Germania) şi de la Centrul iranian de cercetări arheologice (ICAR) au descoperit, într-un sit arheologic datând de 12.000 de ani, în Munţii Zagros, din Iran, dovezi ale agriculturii timpurii.
Până în prezent se ştia că agricultura a apărut acum mai bine de 11.000 de ani în regiunea cunoscută sub numele de Cornul Abundenţei (Semiluna Fertilă), în Orientul Mijlociu. De asemenea, se mai avansase ideea, fundamentată pe cercetări ştiinţifice aprofundate că tranziţia comunităţilor umane de la activităţile de vânătoare, la cultivarea pământului a avut loc aproape simultan în mai multe amplasamente din centrul şi estul Cornului Abundenţei.
O nouă pagină la istoria agriculturii
Trei arheologi (Simone Riehl, Mohsen Zeidi şi Nicholas J. Conard) au publicat în revista americană Science din 5 iulie, un studiu referitor la săpăturile arheologice desfăşurate, în perioada 2009-2010, de o echipă mixtă germano – iraniană, sub coordonarea lui Nicholas J. Conrad, la situl arheologic Chogha Golan (cunoscut şi sub numele de Choga Khulaman), din Iran.
Concluzia cercetărilor adaugă, printre altele, o nouă pagină istoriei agriculturii: zona apariţiei primelor forme de activităţi agricole umane a fost extinsă de la aşa zisul „leagăn al civilizaţiei” situat în Orientul Mijlociu, în centrul şi estul Cornului Abundenţei, până în sud-estul acestuia, adică până în Iranul de astăzi.
Persistă însă anumite întrebări dar care, speră specialiştii, îşi vor afla răspunsul în viitor. Nu se poate încă stabili cu precizie dacă agricultura ca activitate umană bine definită, constând din cultivarea terenurilor, a apărut prima oară într-o anumită regiune bine delimitată şi s-a răspândit cu viteză de-a lungul Cornului Abundenţei, sau a apărut independent şi aproape simultan în interiorul mai multor comunităţi umane din zonă.
Pietre de măcinat şi seminţe carbonizate
Aşezarea milenară de la Chogha Golan, din Munţii Zagros (vestul Iranului) a fost descoperită acum 15 ani de arheologii iranieni. Din cauza problemelor politice din Iran, cercetările la sit au început în urmă cu doar 5 ani,iar săpăturile executate în perioada 2009-2010 au condus la descoperirea unor instrumente utilizate la prelucrarea plantelor, pentru măcinarea unor cereale: mojare, pistile şi pietre de măcinat. În plus, s-a mai descoperit o cantitate impresionantă (21.000 de bucăţi) de rămăţiţe de plante şi seminţe carbonizate.
Lotul de seminte carbonizate provenea din activităţile desfăşurate de o comunităţile umane care au trăit pe durata a aproximativ 2.000 de ani în Chogha Golan. Aceste comunităţi au realizat, după spusele cercetătorilor, tranziţia de la activităţile de procurare a hranei prin vânătoare, la activităţile de cultivare a unor plante şi cereale.
Datare cu carbon radioactiv
Prin datarea cu carbon radiocativ s-a stabilit că aşezarea din vestul Iranului a fost locuită acum 12.000 – 9.800 de ani. Perioada corespunde Epocii de Piatră, respectiv Neoliticului (epoca pietrei lustruite). Artefactele şi descoperirile arheobotanice din Iran indică similitudini cu alte situri din Cornul Abundenţei, de altfel Chogha Golan fiind cea mai veche aşezare neolitică aceramică (este perioada protoeneolitică, în care nu fusese inventată ceramica, cunoscută şi sub numele de subneolitic sau neolitic preceramic) cunoscută din Iranul de astăzi şi printre cele mai vechi din regiune.
Situl de la Chogha Golan se întinde pe o suprafaţă de trei hectare şi este dispus pe 11 nivele stratificate de 8 metri adâncime din perioada Neoliticului preceramic. Straturile sunt separate de pardoseli din ipsos sau alte materiale. Situl cuprinde elemente de piatră zdrobită, sedimente arse, cărămizi de pământ şi bucăţi de pereţi tencuiţi.Unul din materialele predominate este obsidianul.
Grâu, orz şi leguminoase cultivate acum 11.300 de ani
Descoperirea cea mai interesantă de la Chogha Golan este lotul arheobotanic care sugerează că locuitorii din vremurile trecute au utilizat o gamă largă de specii de plante, inclusiv precursori de plante utilizate în culturile agricole (grâu, orz, leguminoase mari însămânţabile etc.).Astfel apare ideea că locuitorii din mai multe zone ale Cornului Abundenţei au fost implicaţi în activităţi de cultivare a plantelor, au avut ocontribuţie importantă în transformarea plantelor sălbatice în plante de cultură.
Cercetările au pus în evidenţă faptul că în situl arheologic iranian a existat o evoluţie a tulpinelor plantelor sălbatice spre tulpine de plante din specii domestice (grâu, orz şi altele). Astfel, se pare, oamenii Epocii de Piatră au început să crească plante la Chogha Golan (aşezare situată la est de fluviul Tigru), acum aproximativ 11.300 de ani, deci cu aproximativ două secole după ce astfel de activităţi se desfăşurau în zone care corespund actualelor teritorii ale Siriei şi Iordaniei.
A fost identificat şi grâul Emmer
Resturile carbonizate desacoperite de arheologi în Iran au fost studiate la microscop, pentru identificare de către arheobotanistul Simone Riehl, de la Universitatea din Tubingen. Riehl a confrmat că seminţele analizate sunt varietăţi de linte, mazăre şi orz. De asemenea, analizele minuţioase de laborator au mai confirmat şi existenţa unor specii de nuci şi alte graminee, plus o specie de grâu denumită Emmer şi care este cunoscut ca fiind utilizat în culturii, secole mai târziu, în diverse regiuni din Orientul Mijlociu.
Însă, în cele mai multe cazuri, cerealele analizate de Simone Riehl sunt catalogate ca fiind „pre-agricole”.
„Locuitorii din Chogha Golan au cultivat în special cereale pe care noi astăzi le considerăm ca fiind generaţii anterioare sălbatice, străbune, ale culturilor moderne”, a precizat Simone Riehl.
Istoria agriculturii începe la Cornul Abundenţei
Cornul Abundenţei (denumită şi Semiluna Fertilă) este o regiune în vestul Asiei, care cuprindea zone fertile din Mesopotamia şi Levant, delimitate de climatul secetos al Deşertului Sirian la sud şi de ţinutul muntos din Anatolia la nord. Regiunea este considerată şi „leagănul civilizaţiei”. Termenul de „Corn al Abundenţei” sau „Semilună Fertilă” a fost utilizat prima oară la 1900, de către arheologul american James Henry Breasted, de la Universitatea din Chicago. Regiunea a fost numită astfel datorită solului fertil şi formei sale de corn sau semilună.
Actualmente, ţările care posedă teritorii din fostul Corn al Abundenţei sunt: Irak, Siria, Liban, Israel, Teritoriile Palestiniene şi Iordania, plus marginea sud-estică a Turciei şi cea vestică a Iranului.
Regiunea denumită Cornul Abundenţei este considerată, în urma numeroaselor descoperiri arheologice ca fiind locul în care a luat naştere agricultura, locul unde comunităţile umane au trecut, pentru procurarea hranei, de la activităţile de vântoare, la activităţile organizate de cultivare a pământului.
Foto: TISARP, Universitatea din Tubingen, HNGN
