• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANCPI: Măsuri pentru accelerarea CADASTRULUI GRATUIT în cele 660 de comune programate pentru 2020!

    agrointeligenta.ro

    Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobilară (ANCPI) a identificat noi soluții pentru accelerarea lucrărilor de cadastru finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Măsurile, care au drept scop înregistrarea sistematică a imobilelor din 660 de comune, au fost stabilite în urma întâlnirilor pe care conducerea ANCPI le-a avut cu premierul Ludovic Orban, cu ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, precum și cu reprezentanții Uniunii Geodezilor din România (UGR).

    ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), continuă simplificarea și îmbunătățirea legislației în domeniul cadastrului, pentru motivarea și cointeresarea persoanelor fizice și juridice autorizate să execute lucrări de specialitate.

    Astfel, ANCPI a lansat în consultare publică Regulamentul privind realizarea, verificarea și recepția lucrărilor sistematice de cadastru și înscrierea din oficiu a imobilelor în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 1/2020.

    „Am discutat săptămânal cu reprezentanții firmelor de specialitate și cu domnul ministru. Am organizat întâlniri cu prefecți, primari și autorizați din mai multe orașe din țară. Am analizat toate propunerile primite și am găsit soluții pentru problemele semnalate de cei implicați în realizarea cadastrului general. Nu în ultimul rând, am învățat din experiența anilor trecuți, când loturi întregi au fost anulate, din cauză că prestatorii nu au participat la licitații. Cred cu tărie că modificarea specificațiilor în sensul introducerii unor livrabile și plăți intermediare va face diferența. Firmele trebuie să încaseze bani, pentru a-și plăti angajații pe durata lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor. La nivelul unei unități administrativ-teritoriale (UAT) acest proces durează aproximativ doi ani”, a precizat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI.

    Conform proiectului de act normativ, livrările vor fi făcute exclusiv în format electronic, cu utilizarea semnăturii digitale. De asemenea, în urma consultărilor cu reprezentanții firmelor de specialitate, ANCPI a decis simplificarea cerințelor din caietul de sarcini și din documentația de achiziție. Astfel, vor putea participa la licitații atât firmele mici și mijlocii, cât și persoanele fizice autorizate.

    O altă măsură constă în diminuarea sau corelarea perioadelor de recepție a documentelor tehnice ale cadastrului sistematic în funcție de suprafața UAT-urilor în care se desfășoară lucrări.Totodată, ANCPI a decis redimensionarea bugetului, după consultarea pieței de profil și lansarea în SEAP, la finalul acestei luni, a procedurii de licitație pentru înregistrarea sistematică a imobilelor din 246 de UAT-uri. ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.

    Mai multe informații despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” puteți afla accesând http://www.ancpi.ro/index.php/proiecte-3/por-2014-2020.

    Te-ar mai putea interesa

    Anunțul unui șef APIA despre plata avansului. Când se virează prima tranșă din subvenții Prețul porumbului poate bubui după cea mai nouă estimare de producție a IGC Vremea până la jumătatea lunii octombrie. ANM: Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni Fermă vândută cu 6,3 milioane de euro: 147 de hectare și 580 de vaci Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor

    Ultimele știri

    Vizita lui Xi Jinping în SUA: miza reală din spatele protocolului diplomatic, cu implicații pentru piața soiei AFIR schimbă regulile la depunerea proiectelor. Cererile completate „nerealist” de repede pot fi invalidate Ofertă sămânță: grâu LG Avenue – 1,9 lei/kg și orz LG Zebra – 1,7 lei/kg. Semințele, tratate cu Redigo Pro Ciorile – ”dăunător” periculos și în județul Covasna. ”Scot și tuberculii de cartofi din pământ” Fermierul Titinel Ursu susține că plătește cea mai mare arendă din județul Vaslui: ”Ne asumăm pierderile”