• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • VREMEA SE SCHIMBĂ RADICAL DE ASTĂZI! ZONELE UNDE SE ÎNTORC FRIGUL ȘI PLOILE!

    agrointeligenta.ro -

    Vremea deosebit de caldă din ultimele zile se va răci semnificativ începând de astăzi – marți 19 martie urmând ca zilele următoare valorile termice maxime să varieze, în medie, între 8 și 10 grade în majoritatea zonelor țării, potrivit meteorologilor.

    Iată cum vor evolua temperaturile până pe 31 martie în fiecare regiune, potrivit prognozei întocmite de Administrația Națională de Meteorologie (ANM):

    Prognoza meteo pentru regiunea BANAT

    Vremea se va răci până în 21 martie, astfel că temperaturile maxime se vor situa în medie între 10 și 14 grade. În intervalul 21 – 23 martie, valorile termice vor crește din nou, cu medii ce vor ajunge la 13-15 grade, apoi vor scădea spre 9-11 grade și nu vor mai avea variații semnificative. Noaptea, temperaturile vor scădea de la 6-8 grade spre valori medii de 0-2 grade în jurul datei de 21 martie și ulterior vor avea mici oscilații. Temporar, vor fi ploi în intervalele 19 – 21 martie și 24 – 31 martie.

    Prognoza meteo pentru regiunea CRIŞANA

    Vremea se va răci semnificativ în intervalul 19 – 21 martie, când media regională a maximelor va fi în jur de 10 grade. Până în 23 martie se va încălzi, spre valori medii de 12-14 grade, apoi se va răci din nou și temperatura nu va mai avea variații notabile, maximele urmând a se situa între 10 și 12 grade. Temperaturile minime vor scădea și ele, de la medii de 6 grade spre -2 – 0 grade în 21 martie, apoi vor consemna o ușoară revenire, spre 2 grade la sfârșitul primei săptămâni, iar în cea de a doua săptămână se vor menține la medii de -2-0 grade. Temporar, vor fi ploi, cu probabilitate mai mare în intervalul 19 – 21 martie și în mare parte din a doua săptămână.

    Prognoza meteo pentru regiunea TRANSILVANIA

    Temperaturile vor scădea semnificativ în următoarele zile, de la maxime în medie de 20 de grade, la valori în jur de 8 grade. În intervalul 20 – 23 martie se va mai încălzi, spre maxime de 10-11 grade, iar în a doua săptămână vor fi variații ușoare între 6 și 10 grade. Minimele vor crește ușor în primele nopți, până la medii de 2-4 grade, iar din 20 martie vor avea o tendință de scădere și se vor situa, în medie, între -4 și 0 grade. Temporar, vor fi precipitații în majoritatea zilelor, cu o probabilitate mai mare în 19 și 20 martie și din nou în intervalul 24 – 31 martie.

    Prognoza meteo pentru regiunea MARAMUREŞ

    Media temperaturilor maxime va fi în scădere semnificativă în primele zile, de la 17-18 grade spre 8-9 grade, în 21 martie. În 22 și 23 martie, se va încălzi ușor, ca ulterior să se răcească din nou, iar valorile termice maxime să oscileze între 6 și 10 grade. Media temperaturilor minime va fi în scădere în primele nopți, de la 4 grade până la -2 grade și ulterior va avea ușoare variații între -2 și 2 grade. Precipitațiile vor fi posibile în majoritatea zilelor din intervalul de prognoză.

    Prognoza meteo pentru regiunea MOLDOVA

    Vremea va intra într-un proces de răcire accentuată, astfel că mediile temperaturilor maxime vor ajunge la 8-10 grade în 20 martie, pornind de la 20-21 de grade. După această dată și până la finalul intervalului nu vor mai fi variații notabile, iar mediile maximelor se vor situa între 6 și 10 grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 0 și 4 grade în prima săptămână, cu ușoare creșteri și scăderi, iar în a doua săptămână se vor menține în general scăzute, cu valori între -2 și 0 grade. Precipitațiile vor fi în general puține și slabe cantitativ, iar probabilitatea de apariție va fi mai ridicată în intervalul 25 – 31 martie.

    Prognoza meteo pentru regiunea DOBROGEA

    În prima zi de prognoză vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 16 grade. Ulterior se va răci, chiar semnificativ în primele trei zile, astfel că maximele vor avea valori care se vor situa în medie între 8 și 10 grade. Temperaturile minime vor fi ridicate în intervalul 19 – 20 martie, cu medii între 6 și 8 grade, însă vor marca o scădere ușoară până la sfârșitul intervalului de prognoză, spre valori medii de 2-3 grade. Temporar, vor fi ploi slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare de apariție în a doua săptămână.

    Prognoza meteo pentru regiunea MUNTENIA

    În intervalul 18-20 martie, vremea se va răci accentuat, astfel că, de la valori medii ale temperaturilor maxime de 21-22 de grade, se va ajunge la 11-12 grade. După acest interval și până în 31 martie, temperaturile nu vor mai avea variații semnificative și vor oscila ușor între 10 și 14 grade. Mediile minimelor vor contura o curbă a creșterii spre valori de 5-6 grade în 19 și 20 martie, însă vor marca o scădere ulterior, spre -2-0 grade. Temporar, vor fi ploi, mai însemnate cantitativ în intervalul 19 – 21 martie și pe arii mai extinse în intervalul 24 – 30 martie.

    Prognoza meteo pentru regiunea OLTENIA

    Vremea va fi deosebit de caldă în prima zi de prognoză, când maximele vor atinge în medie 22 de grade, însă vor scădea brusc, spre valori de 12 grade, în 20 martie. În intervalul 21 – 23 martie vor mai crește puțin, spre 14 grade, iar ulterior, până la finalul intervalului, vor fi în limitele a 10-12 grade. Mediile minimelor vor fi ridicate în primele două nopți, la valori de 5-6 grade, apoi vor scădea spre valori de 2 grade în 22 martie, iar în intervalul 23 – 31 martie se vor situa între 0 și 2 grade. Temporar, vor fi precipitații cu o probabilitate mai mare în zilele de 19, 20 și 21 martie, apoi pe arii restrânse în intervalul 24 – 30 martie.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului Subvenții APIA 2024. Terenurile care primesc bani la hectar și cele care sunt scoase de la plată