• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DIRECTOR APIA: ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ TOȚI FERMIERII PRIMESC ANT-URILE ÎN CONTURI!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Banii în conturi! Începând din 20 martie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat efectuarea plăților pentru Ajutoarele Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2018. Directorul APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă, a precizat că în această săptămână toți fermierii mureșeni cu cereri eligibile își vor primi banii în conturi.

    Cuantumurile sunt fixate prin hotărâre de Guvern, atât pentru culturi cât și pentru lapte și carne.

    ”La nivelul județului Mureș din cele 25.400 de cereri unice depuse în campania 2018, pentru cele 23.047 de dosare care au astfel de solicitări, s-a început autorizarea la plată. Încercăm să autorizăm toate aceste dosare. APIA va asigura permanența ca cei 23.000 de fermieri să beneficieze de plata drepturilor în conturi”, a arătat Ovidiu Săvâșcă pentru www.radiomures.ro.

    Valoarea subvențiilor la nivel national este de peste 260 de milioane de euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Reamintim că de la conducerea centrală a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) s-a transmis funcționarilor din teritoriu ca în zilele de 23 și 24 martie să fie zile lucrătoare pentru autorizarea plăților aferente Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT-uri), atât în vegetal cât și pentru zootehnie.

    Circa o săptămână mai este până la termenul-limită promis de ministrul agriculturii, Petre Daea, pentru finalizarea subvențiilor. Mai exact până la 31 martie funcționarii APIA trebuie să autorizeze la plată toți fermierii care au cerut subvenții în Campania 2018, excepție făcând dosarele care mai au nevoie de clarificări și plata pentru Sprijinul Cuplat Vegetal (SCV).

    Potrivit datelor oficiale transmise de Ministerul Agriculturii, aproximativ 189.000 fermieri vor beneficia de cel puțin un sprijin prin ANT și se vor efectua plăți pentru 11 milioane capete de animale și 1,4 milioane tone de lapte. Valoarea plafonului dedicat ajutoarelor naționale tranzitorii este de 268.466.600 euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

    Reamintim care este lista completă a cuantumurilor pentru ANT vegetal și zootehnic, anunțate în premieră de Agrointeligența-AGROINTEL.RO:

    ANT – Sector vegetal

    ANT 1 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru culturi amplasate pe teren arabil: 14,7033 euro/ha;
    ANT 2 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru in pentru fibră – 7,6474 euro pe hectar;
    ANT 2 și 3 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru cânepă pentru fibră – 7,6474 euro pe hectar;
    ANT 4 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru tutun – 1.487,6627 euro pe hectar;
    ANT 5 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru hamei – 381,5147 euro pe hectar;
    ANT 6 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru sfeclă de zahăr – 77,8186 euro pe hectar.

    ANT – Sector zootehnic

    ANT 7 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Specia bovine – sector lapte: 16,5777 euro/tonă;
    ANT 8 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Specia bovine – sector carne: 76,0774 euro/cap de animal;
    ANT 9 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Speciile ovine/caprine: 4,8503 euro/cap de animal.

    Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 28 septembrie 2018.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Mai multă marfă, prețuri mai mici: porumbul și floarea-soarelui DAP Constanța scad, pe măsură ce recoltarea avansează 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Ucrainienii reclamă că reparațiile la căile ferate din România îngreunează transportul cerealelor către Constanța

    Ultimele știri

    APIA – anunț pentru apicultori. Plăți în conturi pentru aproape 5.400 de crescători de albine Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni USAMV București oferă gratuit cursuri de pregătire pentru admiterea la Medicină Veterinară Asociația Moldoovis a investit în utilaje noi, care îi ajută pe oieri să își protejeze turmele pe pășune Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop