Creșterea animalelorŞtiri agricole

IORDANIA NU MAI DĂ NICIUN SEMN! EXPORTURILE DE ANIMALE – BLOCATE!

Crescătorii de ovine, dar și de bovine sunt în acest moment într-o situație delicată în ceea ce privește redeschiderea exportului de animale și de carcasă către Iordania. Anularea luni – 25 martie, a vizitei Regelui Abdullah al II-lea în țara noastră a lăsat în aer discuțiile comerciale pe care reprezentanții fermierilor români urmau să le aibă cu oficiali iordanieni din delegația ce urma să ajungă la București alături de monarh.

Deja este cunoscut motivul anulării vizitei regale: declarațiile premierului Viorica Dăncilă despre mutarea ambasadei României la Tel Aviv nu i-au picat deloc bine Regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei. Agrointeligența – AGROINTEL.RO a aflat că în afară de orgolii și de conflictul diplomatic, fermierii se tem că sunt șanse foarte mici în acest moment ca România să mai exporte animale către Iordania.

Conform agenţiei naţionale de presă iordaniene Petra, regele Abdullah al II-lea avea programate întâlniri cu preşedintele român Klaus Iohannis şi cu liderii parlamentului. El urma de asemenea să participe la Reuniunile Aqaba, care fuseseră programate a fi găzduite de România în parteneriat cu Iordania.

Camera de Comerț și Industrie a României avea organizat un forum și un dineu

Ce nu s-a spus în spațiul public este că regele urma să fie însoțit de o delegație numeroasă formată atât din oficiali ai statului, cât și din reprezentanți ai mediului de afaceri. Și nu vorbim numai despre zona de agricultură, pentru că pe lista celor peste 50 de delegați se aflau și reprezentanți de rand înalt responsabili cu domenii precum construcții sau textile. Pentru a intermedia contactele de business, Camera de Comerț și Industrie a României avea programat un Forum de Afaceri Iordaniano-Român, cu participarea reprezentanţilor din sectorul privat din cele două ţări.

ACEBOP, organizația de fermieri invitată la discuțiile bilaterale

Din informațiile Agrointeligența – AGROINTEL.RO, din partea fermierilor, la Forum urma să participe și președintele Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine – ACEBOP, dr. vet. Mary Pană.  Organizația de fermieri a primit din partea CCIR nu numai invitație la Forum, dar și la dineul oficial unde urma să existe și o parte de socializare și un prilej pentru discuții directe într-un cadru mai puțin formal.

Avem certificate dar nu putem exporta

Marți, pe 26 martie, fermierii au fost anunțați că atât Forumul, cât și dineul nu vor mai avea loc întrucât dacă Regele Iordaniei și-a anulat vizita, nici delegația nu avea să mai participe la evenimentele programate la București. Totul s-a petrecut foarte repede, nimeni nu a avut pe moment timp să își dea seama de impactul acestui conflict politico-diplomatic din care fermierii au cel mai mult de pierdut. Astfel, este de subliniat că există certificate sanitar-veterinare pentru bovine, ovine, caprine, certificate pentru sacrificare imediată, deci pe partea sa, ANSVSA și-a făcut treaba. Urma doar discutarea efectivă a contractelor și deblocarea exporturilor. Ceea ce nu s-a mai întâmplat, ne-au declarat surse de încredere care au precizat că Ministerul Agriculturii nu a fost implicat în niciun fel în organizarea întâlnirilor româno-iordaniene. 

Fermierii se implică și speră și la un sprijin politico-diplomatic pentru reluarea dialogului cu Iordania

În ciuda blocajului politic în care niciun oficial al statului român – la nivel de Guvern, de Președinție sau din altă structură, nu a făcut niciun pas pentru a detensiona situația, tot fermierii sunt deciși să facă un prim pas. Astfel, la începutul săptămânii viitoare, președintele ACEBOP va participa la o întâlnire la Camera de Comerț, scopul discuțiilor fiind tocmai acesta de a se găsi mijloace de a facilita schimburiule comerciale cu țările terțe. Pe masa discuțiilor se vor afla și planurile de organizare de alte forumuri la care să fie invitate mai multe state terțe, separând însă de această dată zona politicului de cea a antreprenoriatului. Totodată, fermierii speră ca responsabilii statului să se implice și să conducă, prin demersuri diplomatice transparente, la rezolvarea blocajului comunicațional ce s-a instalat între România și Iordania.

Vom reveni cu informații noi, urmărind desfășurarea evenimentelor și a discuțiilor menite să vină în sprijinul fermierilor crescători de animale din România!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!