• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Scrisoare către membrii LAPAR: Patru manipulări ale lui Laurențiu Baciu și demontarea acestora, pas cu pas!

    Vlad Macovei -

    Stimați membri LAPAR,
    Dragi fermieri,

    De câteva luni sunteți bombardați cu minciuni la adresa mea și a proiectului Agrointeligența. Toate aceste mizerii, care îl au autor pe președintele LAPAR Laurențiu Baciu, se derulează pe repede înainte în ultimele zile, evident, din cauza situației tensionate din sânul organizației dumneavoastră. Și pentru că singurul responsabil pentru această situație este domnul Baciu iar pentru că activitațile favorite ale dumnealui în ultima perioadă sunt fuga de răspundere și aruncatul cu minciuna, cred că trebuie pus punctul pe i, pentru corecta informare a dumneavoastră și pentru bunul mers al mișcării de reprezentare a intereselor fermierilor din România.

    1. Prima manipulare: există un conflict personal între Laurențiu Baciu și mine

    Una dintre cele mai vechi și răsuflate tehnici de manipulare este să abați atenția de la mesaj și să te concentrezi asupra punerii sub semnul întrebării a motivelor pentru care cineva transmite respectivul mesaj. Domnul Baciu v-a bombardat zi după zi cu ideea că am ceva cu el, că ceva ce a făcut sau a zis mi-a provocat o neplăcere personală, am luat lucrurile personal și de aceasta am reacționat. Nimic mai fals. Este o minciună grosolană. Vă reamintesc un pic cronologia evenimentelor.

    În urmă cu un an, președintele LAPAR a încercat să forțeze publicarea unui articol în Agrointeligența. Declarațiile domnului Baciu erau misogine, xenofobe și, foarte important, și extrem de inexacte, ca să fiu elegant. Pentru că am refuzat, în ciuda presiunilor și manevrelor de culise, Laurențiu Baciu a intrat într-un război rece cu Agrointeligența, în sensul că nu a mai existat nicio comunicare instituțională între LAPAR și numărul 1 în informarea fermierilor din România. Decizia de a întrerupe comunicarea oficială nu ne-a fost motivată și, bănuiesc, nici măcar anunțată membrilor LAPAR.

    Acest război rece pe care domnul Baciu l-a început cu Agrointeligența, pentru că a refuzat să îi facă jocurile, a culminat cu momentul mai 2018, Conferința Națională LAPAR, când am fost singurii din presa agricolă care nu am fost invitați. Știu că domnul Baciu v-a zis că ne-a invitat dar noi am refuzat dar ceea ce v-a spus este o miniciună. Invitația, oficială sau informală, nu a existat. Acestea sunt fapte, nu opinii. Ca un mic amănunt, în ziua dinaintea conferinței, am înregistrat un scurt mesaj pentru participanți, pe care doream să-l difuzăm pe pagina de Facebook Agrointeligența, în care anunțam embargoul mediatic la care suntem supuși de către președintele LAPAR. Din respect pentru membrii LAPAR și pentru a nu crea tensiuni înaintea unui eveniment extrem de important pentru dumneavoastră, am decis să nu mai difuzez atunci acel mesaj video, în dimineața Conferinței Naționale.

    Acest război rece, declanșat de Laurențiu Baciu, a continuat până la finalul anului trecut. În toată această perioadă, Agrointeligența și eu personal nu am scris nimic despre această situație și nici despre atitudinea președintelui LAPAR.

    În perioada Indagra 2018, în cadrul unei conferințe publice care avea, culmea, ca temă relația între presă și reprezentanții fermierilor, domnul Baciu m-a atacat direct și calomnios atât pe mine cât și pe cititorii Agrointeligența. Faptul că nu m-a nominalizat explicit face gestul și mai ticălos și laș, nicidecum mai scuzabil. Dacă defăimarea ar fi fost strict la adresa mea, fără nicio referință la adresa Agrointeligența, nu aș fi răspuns în niciun fel, la fel cum procedasem și până atunci. Halal război personal, în care nu răspunzi cu aceeași monedă timp de aproape un an de zile!

    2. A doua manipulare: Reacția mea la jignirile lui Laurențiu Baciu a fost disproporționată

    O altă tehnică de manipulare de doi lei, la care nu trebuie să cedați, stimați membri LAPAR, este victimizarea agresorului. Domnul Baciu este agresorul în această poveste, și dacă cumva evaluați răspunsul meu de atunci ca fiind prea dur, trebuie să faceți un pas în spate și să vedeți, la rece, ce conținea de fapt acea replică pe care i-am dat-o președintelui LAPAR. În intervenția mea de atunci, din emisiunea Forța Fermierilor cu Vlad Macovei, am prezentat trei momente înregistrate cu Laurențiu Baciu. Unu – de la Conferința Națională din 2016, când domnul Baciu lăuda Agrointeligența și pe mine personal, pentru a arăta ipocrizia personajului.

    Doi – momentul când amenința un ziarist cu moartea. Fac precizarea, pe care am făcut-o și atunci, că nu eu am fost cel amenințat. Dacă aș fi fost eu sau un coleg de la Agrointeligența, disputa s-ar fi tranșat la tribunal, cu o plângere penală la adresa lui Laurențiu Baciu. Colegul amenințat sau publicația pe care o reprezintă au decis să nu depună plângere. Este decizia lor și o respect. Dar a spune, chiar și în glumă că “te fac de la gât și până la genunchi” ar fi trebuit să atragă automat demisia de onoare a lui Laurențiu Baciu din funcția de președinte LAPAR. Am vrut astfel să arăt lipsa de responsabilitate a personajului cu pricina, precum și agresivitatea primitivă, care nu aduce nimic bun mișcării de reprezentare a intereselor fermierilor din România.

    Trei – momentul când domnul Baciu a forțat demisia fostului președinte Nicolae Sitaru. Au trecut ceva ani și puteți evalua la rece momentul. Cred că vă spune ceva despre colegialitatea și buna-credință a lui Laurențiu Baciu. Domnul Baciu ne-a atacat atunci, la conferința cu pricina, pentru a ne distruge crediblitatea, pentru a-mi afecta afacerea și pentru ne jigni cititorii. Dacă dumnevoastră, drag membru LAPAR, luat la întâmplare, v-ați trezi că domnul Baciu v-ar spune, de exemplu, deși sunteți conștient că este o mare minciună, că podgoria dumneavostră este deplorabilă, crama este de toată jena iar vinul dumneavoastră este de tot rahatul și consumatorii ar trebui să nu îl cumpere, cum ați reacționa? Vi s-ar mai părea reacția mea disproporționată, oare? Nu uitați – domnul Baciu a atacat un business și pe reprezentatul acestuia, cu scopul de a-l pune jos. Pentru că am refuzat să îi facem jocurile meschine, care nu aveau nicio legătură cu interesele generale ale LAPAR. Nu i-a reușit și nu îi va reuși niciodată!

    3. A treia manipulare: Banii sunt la mijloc

    Minciuna aceasta este cea mai crâncenă, pentru că Laurențiu Baciu este ultimul, după cum se vede, care ar trebui să vorbească despre “cașcaval”.

    Agrointeligența, prin asociația non-profit cu același nume, își finanțează activitatea în două feluri: prin contracte de publicitate cu companiile de agribusiness și prin contracte de sponsorizare cu cei care doresc să ne sprijine activitatea. Agrointeligența nu a primit și nu primi niciodată bani de la LAPAR ca organizație, și, sincer, nici nu văd ce fel de publicitate ar trebui să cumpere LAPAR de la vreun organ de presă. Publicitatea este destinată celor care vând produse și servicii. Relațiile de business între Agrointeligența și companiile de agribusiness sunt extrem de solide dintr-un motiv foarte clar: publicitatea pe Agrointeligența dă rezultate, punct! Iar în ceea ce privește sponsorizările, contractul nostru standard este publicat pe site, transparent și poate fi consultat și descărcat de către oricine. Datele de identificare sunt menționate și obiectul sponsorizării nu prevede nicio condiționare. Mai găsiți asta, dragi fermieri din LAPAR, și în altă parte?

    Pe această cale țin să le mulțumesc public, din tot sufletul, celor care ne susțin și să îi asigur că ne vom lupta și mai abitir pentru drepturile fermierilor din România, pentru rezolvarea problemelor dumneavoastră și pentru impunerea respectului pe care îl meritați în rândul clasei politice și administrative dar și în cadrul societății, în general. Partenerilor noștri de publicitate, cei actuali sau ce care continuă să vină alături de noi, le transmit că poziția noastră în rândul cititorilor interesați de agricultură se consolidează la peste 65% cotă de piață, că mijloacele noastre de promovare dau cele mai bune rezultate, că facem presă de calitate, cu gândul la cititor – fermierul român, că audiența noastră este dublu certificată de organisme independente, că parteneriatele pe care le facem duc presa agricolă dincolo de zona de nerelavanță în care mulți o vor îngropată și că vom continua să lansăm produse media revoluționare și eficiente, într-un ritm unic în rândul presei agricole din România. Numărul 1 în informarea fermierilor din România este alături de dumneavoastră!

    4. A patra manipulare: Cine scrie, înainte de un raport oficial, despre acuzațiile de delapidare, aruncă cu noroi în LAPAR

    Domnul Baciu chiar nu înțelege pe ce lume trăiește, vizitele în străinătate chiar se pare că nu l-au învățat nimic despre cum funcționează lumea civilizată. Una dintre misiunile presei este acela de câine de pază, de a trage un semnal de alarmă când există o chestiune gravă, pentru ca toată lumea implicată să înțeleagă că nu se pot juca cu focul și, mai apoi, pune batista pe țambal.

    Dacă vedeți un vecin că vă intră în casă, vă supărați pe reporterul care îi face poză cu televizorul dumneavoastră în brațe? Sau ar trebui, totuși, ca frustrarea dumneavoastră să se îndrepte către prezumtivul hoț. Și dacă vedeți că televizorul lipsește, aveți nevoie să așteptați ancheta poliției că să ridicați totuși problema? Ancheta poliției va stabili răspunderea legală, este corect să nu arunci nicio acuzație de natură legală până la finalizarea acesteia. Dar răspunderea morală? Dar semnalul de alarmă? A te supăra pe cel care îți dă veștile proaste dar adevărate, este cel puțin ineficient, că să fim pragmatici. Eu înțeleg că este o situație neplăcută, că multora le este rușine, dar oameni buni, nu eu sunt vinovat de situația în care ați ajuns! Eu v-am sprijinit, individual sau în colectiv, ori de cât ori mi-ați cerut-o sau am considerat că este nevoie!

    Am decis să public, în exclusivitate, despre situația de la LAPAR din două motive: pentru a împiedica punerea batistei pe țambal în ceea ce privește presupusa delapidare din fondurile fermierilor și pentru ca toți membrii LAPAR să afle de acuzațiile care s-au vânturat în interiorul ședinței cu pricina. Întrebarea este: ceea ce am scris este corect sau nu? Corect nu sub raport juridic ci sub raport factual – există acele acuzații sau nu? Nu am făcut nimic greșit, nu am aruncat cu noroi în nimeni. Singurul care a aruncat și continuă să arunce cu noroi este Laurențiu Baciu. Nu am atacat niciodată LAPAR și nici nu o voi face niciodată, respect prea mult această organizație, pe larga majoritate a membrilor ei, vreau să sprijin mișcarea de reprezentare a fermierilor din România. Dar această mișcare nu poate fi una de succes dacă liderul dumneavoastră va continua cu blaturi, cu manipulări, cu abureală, cu fuga de răspundere, cu minciuni și cu lașități personale. Mult succes, Agrointeligența și Forța Fermierilor cu Vlad Macovei se luptă, în continuare, în ciuda amenințărilor și obstacolelor, pentru drepturile dumneavoastră și pentru rezolvarea problemelor dumneavoastră!

    Context:

    O explicație necesară: De ce am decis să răspund jignirilor domnului Baciu

    SCRISOARE DESCHISĂ ÎN INTERIORUL LAPAR: Se cere AUDIT INDEPENDENT și SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI BACIU!

    LAPAR nu comentează ACUZAȚIILE DE DELAPIDARE. ”După o ANALIZĂ AMĂNUNȚITĂ a activității LAPAR O SĂ REVENIM CU DETALII”


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA de 98,80 euro/ha, la plată din 2 decembrie pentru micii fermieri Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții Fermierii care pierd subvenția APIA de 42,47euro pe hectar

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”