• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • VESTE BUNĂ: AJUTOR DE STAT pentru ACEASTĂ CULTURĂ AGRICOLĂ!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Veste bună pentru fermierii care cultivă hamei! La nivelul Ministerului Agriculturii se ia în discuție acordarea unui sprijin suplimentar pentru producătorii care cultivă hamei și înființarea de noi plantații. În prezent fermierii încasează pe lângă schemele de bază și Ajutorul Național Tanzitoriu (ANT) 6 în cuantum de 381,5147 euro pe hectar.

    Discuțiile privind sprijinirea cultivatorilor de hamei au avut loc în contextul unei întâlniri a ministrului Petre Daea și reprezentanții Asociației Berarii României. Întâlnirea a avut ca scop cunoașterea problemelor cu care se confruntă acest sector în vederea identificării soluțiilor pentru a veni în sprijinul acestora.

    În cadrul discuțiilor, au fost abordate teme precum acordarea de sprijin pentru materia primă utilizată la producerea berii, înființarea de noi plantații de hamei, legislația privind produsele de protecția plantelor omologate și utilizate pentru hamei.

    Ministrul a subliniat că industria berii constituie un exemplu prin faptul că procesează intern materiile prime din agricultura românească şi creează un lanț valoric cu efecte economice pozitive. În fabricarea berii, hameiul şi orzoaica provin din surse autohtone într-o proporție considerabilă de 70%.

    ”Cele peste 4.000 de locuri de muncă din industria berii generează și altele în domenii conexe, precum industria ambalajelor, a transporturilor, utilităților, în zona de marketing şi publicitate, scopul activității fiind acela de a folosi în întregime materia primă din țară”, a afirmat ministrul Petre Daea.

    Totodată, Petre Daea a dat asigurări că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sprijină parteneriatul între fermierii români și berari, în folosul dezvoltării acestei ramuri importante a industriei alimentare.

    Te-ar mai putea interesa

    Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp!