• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ectima contagioasă la oi și capre: simptome, tratament, prevenire

    Ramona Dascălu -

    Ectima contagioasă este o boală infecțioasă pe care o fac efectivele de oi și de capre. Denumită popular și ”caș la gură” sau ”boala bubelor dulci”, după modul în care se manifestă, ectima contagioasă este ușor de recunoscut, însă tratamentele sunt dificil de aplicat, astfel că pagubele economice pe care le produce boala pot fi însemnate, în special în cazul mieilor și iezilor.

    Ectima contagioasă este una dintre bolile care evoluează rapid și poate determina chiar și moartea animalului atunci când acesta are o vârstă fragedă. Medicul veterinar Paul Jurjuman a explicat în ce constă această boală: „Se întâlnește cu precădere la oi, și mai ales, în perioada asta, la miei. Este o boală infecțioasă, virală, produsă de un virus care provoacă deranjamente destul de mari din cauza formei de evoluție care constă în erupții cutanate mai ales la nivelul comisurilor bucale și la nivelul gingiilor. Sigur că mai are și alte apariții, dar din cauza desprinderii crustelor de la acest nivel, virusul se răspândește foarte mult în efectiv și transmiterea este foarte rapidă”.

    Ca surse de infecție, cel mai des întâlnim transmiterea bolii de la animale bolnave sau vindecate. Virusul este prezent în cantități mari în crustele care se desprind şi care reprezintă principala sursă de infecţie, dar nu se găseşte în lapte, fecale şi urină. Surse secundare de infecţie pot fi reprezentate adăposturile, instrumentele de tuns, furajele, apa, vehiculele, păşunile, drumurile etc.

    De subliniat că ectima contagioasă este produsă de un virus rezistent, încadrat in fam. Poxviridae, genul Parapoxvirus, sub numele de Orf virus sau Contagious ecthyma virus.

    Ectima contagioasă. Semnele bolii – bubele la nivelul bucal

    Simptomele ectimei contagioase sunt reprezentate mai ales de erupțiile la nivelul bucal. Apariția bubelor dulci indică faptul că animalul suferă această boală virală.

    „Majoritatea crescătorilor cunosc boala, poate nu după denumire, dar după simptoame, după acele cruste care apar la nivel bucal, mai ales la animalele tinere. La animalele adulte poate să apară și o localizare mamară, adică să întâlnim aceste cruste la nivel mamar, care pot duce până la apariția unei mamite foarte complicate determinând pierderea economică a animalului, în general”, a declarat medicul veterinar Paul Jurjuman pentru emisiunea Satul Hunedorean.

    Cum se tratează ectima contagioasă

    Potrivit medicului veterinar Paul Jurjuman, această boală a oilor este destul de greu de tratat având în vedere că pot apărea și alte complicații: „Se suprapun alte infecții și bacterii pe zonele sângerânde, și mai ales după ce se desprind aceste cruste se grefează tot felul de bacterii și apar suprainfecții care duc la moartea animalului dacă nu se intervine. De asemenea, se tratează cu dificultate și din cauza faptului că animalul mănâncă foarte greu, trebuie îndepărtate crustele la fiecare animal în parte, trebuie curățat locul cu antiseptice și unguente, iar pe cale generală este bine să se administreze un antibiotic cu spectru larg pentru a preveni apariția suprainfecțiilor. Trebuie să ajutăm de fapt organismul să învingă virusul respectiv”, a explicat specialistul.

    Local, pentru leziunile de la nivelul bucal, chiar și la uger, tratamentul se face prin îndepărtarea crustelor şi aplicarea de albastru de metilen 2%, violet de genţiana sau spray cu teramicină, timp de 3-5 zile.

    Ectima contagioasă – mai ușor de prevenit decât de tratat

    Dacă odinioară exista vaccin pentru a prevenit infecția cu ectima contagioasă, acum acest produs veterinar nu mai este disponibil pe piață. În schimb, crescătorii de oi sunt sfătuiți să evite a introduce în efectivul propriu animale care pot fi purtătoare ale acestei boli.

    „Prevenția înseamnă să nu se introducă animale bolnave în efectivul respectiv, iar în ceea ce privește prevenția prin vaccinare, aceasta nu se mai face. Într-adevăr exista un vaccin, care se administra animalelor adulte prin scarificare pe fața internă a coapsei, dar în momentul de față nu se mai produce. De aceea, cea mai importantă este prevenția prin evitarea introducerii a animalelor bolnave în efective”, arată mediul veterinar.

    O mare problemă a crescătorilor este că ectima poate să nu erupă în primele faze ale infecției, așa că riscul de a cumpăra un animal purtător de boală este foarte mare. ”Este foarte greu să ne dăm seama la început dacă animalele suferă de ectimă contagioasă deoarece această boală, ca majoritatea bolilor infecțioase, rulează pe un fond se scădere a imunității, adică după ce am luat animalele din altă parte putem să nu vedem niciun simptom și în funcție de o parazitare sau un stres la care sunt supuse, această boală poate evolua, și apoi ne putem da seama dacă animalele au fost infectate cu acest virus sau nu. În momentul în care sunt aduse animale noi în fermă, timp de trei săptămâni este indicat să fie ținute separat și să fie supravegheate pentru a vedea dacă apar probleme sau nu”, a explicat medicul veterinar.

    Curățenia în adăposturi este esențială, mai ales dacă au existat cazuri de boală. Virusul de ectima este deosebit de rezistent și poate rămâne activ în crustele descuamante din spațiile închise unde au fost ținute animalele. În mediu umed este destul de rezistent la acțiunea factorilor fizici și chimici nocivi: la temperaturi de 58-60°C este distrus în 30 de minute, iar la 64°C în 5 minute. În stare uscată însă, este deosebit de rezistent, atât la temperaturile ridicate (10 min. la 100°C), cât și la temperaturi scăzute. Poate rămâne virulent în crustele descuamate din interiorul adăposturilor, de la un an la altul dar, pe pășuni sub acțiunea luminii solare directe, persistența virusului este limitată la câteva luni. La temperatura camerei, în cruste, poate să reziste chiar până la 15 ani, dar, în condiții obișnuite de mediu își pierde virulența dupa 1-2 luni.

    Boaba bubelor dulci poate fi devastatoare la miei

    Ectima contagioasă poate face ravagii în turme, îmbolnăvind până la 90% din efectiv. Mortalitatea nu este însă atât de mare – circa 15-20%, pierderile economice fiind însă mai însemnate și putând ajunge la 75%.

    Ectima contagioasă se transmite foarte rapid în efectivul de animale, de aceea crescătorii de oi trebuie să fie foarte atenți în această perioadă în care au și miei întrucât aceștia sunt mult mai sensibili și pot fi răpuși de virus. „Boala nu trece foarte repede, este de durată, poate să dureze între 2 și 4 săptămâni. Această boală poate să aibă și o evoluție supraacută, care se întâlnește mai ales la miei, când apar erupții la nivelul bucal cu o congestie foarte mare și apariția ulcerelor, iar în acest caz moartea poate surveni în 36-40 de ore”, a mai spus medicul veterinar Paul Jurjuman.

    După trecerea prin boală, animalele capătă o imunitate ce poate să țină doi-trei ani.


    Te-ar mai putea interesa

    Prima tranșă din subvențiile-bonus achitate fermierilor. Sumele virate în conturi Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații