• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FRAUDĂ URIAȘĂ! FALSE CULTURI DE ROȘII, SUBVENȚIONATE DE APIA CU APROAPE UN MILION DE EURO!

    Oana Timar -

    Scandal uriaș cu subvențiile de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). O investigație jurnalistică realizată de reporterii VICE și preluată de Libertatea, arată cum mai mulți cetățeni italieni din Sicilia au arendat terenuri în Oltenia, declarând apoi la APIA că le cultivă cu tomate. Jurnaliștii au găsit însă pe acele terenuri numai buruieni. S-au plătit, în total, 850.000 de euro (3,9 milioane de lei) subvenții pentru culturi de roșii care, în realitate, nu au existat niciodată.

    Din cauza fraudei pe care niciuna dintre autoritățile statului nu a a sesizat-o, plățile către restul fermierilor români care au cultivat roșii în 2017 au scăzut drastic. Motivul? La plata sprijinului cuplat banii alocați se împart pe suprafața cultivată, iar cum la calcule au intrat și 537 de hectare de pârloagă (de pe raza a patru localități din Mehedinți), în cazul roșii, subvenția a scăzut la sub 1.500 de euro pe hectar. ”Când cei de la APIA ne-au spus că în 2017 au fost cam 1.200 de hectare cultivate cu roșii pentru industrializare, eu am tresărit. Am spus că nu se poate. Noi, fermierii, ne cunoaștem între noi”, a declarat Aurel Tănase, președinte al Organizației Interprofesionale pentru Produse Agroalimentare de Legume și Fructe (OIPA).

    ”Ne este greu să acceptăm că au fost virați acești bani fără ca APIA să facă măcar un punctaj cu fabricile, că nu s-a văzut că au cele mai mari cantități din întreaga țară, că nu a observat nimeni că nu se poate procesa o asemenea cantitate în România (…). Trebuie să avem în vedere că s-au dat peste șapte sute de mii de euro către cinci firme care nu au produs roșii și nu le-au predat către unități de procesare în timp ce fermele cu capital românesc care se străduiesc să producă tomate sunt în prag de faliment”, scria unul dintre cei mai mari producători de tomate din țară, într-un mail trimis, printre alții, la APIA și la Ministerul Agriculturii.

    Culmea este că după tunul dat cu falsa cultură de roșii pentru industrializare, italienii – care figurează cu sedii sociale închiriate de fațadă și nu dețin niciun utilaj agricol, au depus anul trecut cerere la APIA pentru cultura de cartofi de sămânță și chipsuri, care, la fel ca tomatele, beneficiază de sume generoase ca subvenție de tip sprijin cuplat. Exact cum suspectau jurnaliștii, italienii nu sunt cunoscuți nici în rândul cultivatorilor de cartofi, o comunitate mică. ”Nu sunt (producători de cartofi timpurii în Mehedinți). Mă surprinde ce-mi spuneți. Este prima oară când aud de aceste firme și aveam pretenția că cunosc 95 la sută din producătorii de cartofi din România. Ar trebui să îi știu”, a declarat pentru VICE președintele Federației Naționale a Cartofului, Romulus Oprea.

    Pentru moment, plățile pentru suprafețele declarate cu cartofi nu au fost efectuate întrucât termenul pentru depunerea tuturor actelor privind valorificarea producției expiră pe 15 mai. Reporterii au investigat însă și se pare că italienii nu au contracte cu firmele care procesează cartofii în România. Dacă suprafețele lor vor fi luate în calcul, fermierii adevărați care cultivă cartofi vor primi o lovitură puternică. Cele aproape 600 de hectare de pârloagă vor ”mușca” serios din plafonul alocat pentru schemă, iar banii pe hectar vor fi mult mai puțini! De precizat că pentru sumele achitate cultivatorilor de roșii, juriștii spun că fermierii care au avut de suferit din cauza fraudei au tot dreptul să ceară recalcularea sumelor și plata diferenței.

    APIA face controale la cererea fermierilor

    În 2018, o echipă de control a APIA și Ministerului Agriculturii, alertată de fermieri, a verificat modul în care au fost plătite sumele către cele cinci firme deținute de italieni.

    „Au fost identificate o serie de nereguli care au avut ca rezultate reinstrumentarea cererilor depuse de către fermierii menționați, în vederea recuperării sumelor obținute necuvenit. (…) Un exemplar al notei de control a fost înaintat Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF) și Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în vederea cercetărilor specifice”, mi-au transmis oficialii instituției prin biroul de presă. Aceștia au refuzat să dea detalii despre neregulile găsite, pe motiv că „societățile în cauză fac obiectul unei cercetări penale”.

    Oficialii DNA ne-au comunicat că nu ne pot preciza dacă au sau nu în lucru un dosar referitor la suspiciunea de fraudă de la APIA, pentru că, până în momentul de față, nimeni nu are calitatea de suspect sau inculpat.

    În schimb, DLAF a confirmat că „efectuează verificări preliminare cu privire la sprijinul financiar, acordat de către APIA societăților la care faceți referire”.

    Citiți întreaga investigație despre falsele plantații de roșii subvenționate în România în articolul ”Cartelul sicilian al roșiilor de Mehedinți”, pe site-ul VICE.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Inginer agronom: De 7 luni nu mi-am găsit loc de muncă la o fermă. Agricultura trece printr-o reformă Cum a devenit munca unei familii care trăiește din agricultură, bătaia de joc a unui cioban: ”Legea îl apără” Șrotul de rapiță, la mare căutare. Sute de mii de tone cumpărate de chinezi Fermier amendat cu 6.000 de lei pentru că vindea animale la negru AFIR a publicat un nou ghid: 200.000 de euro/beneficiar pentru investiții neproductive la nivel de fermă

    Ultimele știri

    Un saivan ce adăpostea peste 200 de animale s-a prăbușit sub greutatea zăpezii Dosar penal pentru îngrășăminte și pesticide cu termenul de valabilitate expirat 65 de oi gestante au fost furate într-o fermă. Proprietarul stânei, ademenit de hoți într-o pădure Studiu: Prețurile la mâncare, mai mari în România decât în Spania, Italia, Portugalia sau Grecia Reuniunea oierilor din Federația Romovis a avut loc cu participarea președintelui ASAS, Florin Stănică