Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2019

FRAUDĂ URIAȘĂ! FALSE CULTURI DE ROȘII, SUBVENȚIONATE DE APIA CU APROAPE UN MILION DE EURO!

Pentru acest teren, italienii au încasat de la APIA sprijin cuplat pentru cultura de roșii (sursa: VICE)

Scandal uriaș cu subvențiile de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). O investigație jurnalistică realizată de reporterii VICE și preluată de Libertatea, arată cum mai mulți cetățeni italieni din Sicilia au arendat terenuri în Oltenia, declarând apoi la APIA că le cultivă cu tomate. Jurnaliștii au găsit însă pe acele terenuri numai buruieni. S-au plătit, în total, 850.000 de euro (3,9 milioane de lei) subvenții pentru culturi de roșii care, în realitate, nu au existat niciodată.

Din cauza fraudei pe care niciuna dintre autoritățile statului nu a a sesizat-o, plățile către restul fermierilor români care au cultivat roșii în 2017 au scăzut drastic. Motivul? La plata sprijinului cuplat banii alocați se împart pe suprafața cultivată, iar cum la calcule au intrat și 537 de hectare de pârloagă (de pe raza a patru localități din Mehedinți), în cazul roșii, subvenția a scăzut la sub 1.500 de euro pe hectar. ”Când cei de la APIA ne-au spus că în 2017 au fost cam 1.200 de hectare cultivate cu roșii pentru industrializare, eu am tresărit. Am spus că nu se poate. Noi, fermierii, ne cunoaștem între noi”, a declarat Aurel Tănase, președinte al Organizației Interprofesionale pentru Produse Agroalimentare de Legume și Fructe (OIPA).

”Ne este greu să acceptăm că au fost virați acești bani fără ca APIA să facă măcar un punctaj cu fabricile, că nu s-a văzut că au cele mai mari cantități din întreaga țară, că nu a observat nimeni că nu se poate procesa o asemenea cantitate în România (…). Trebuie să avem în vedere că s-au dat peste șapte sute de mii de euro către cinci firme care nu au produs roșii și nu le-au predat către unități de procesare în timp ce fermele cu capital românesc care se străduiesc să producă tomate sunt în prag de faliment”, scria unul dintre cei mai mari producători de tomate din țară, într-un mail trimis, printre alții, la APIA și la Ministerul Agriculturii.

Culmea este că după tunul dat cu falsa cultură de roșii pentru industrializare, italienii – care figurează cu sedii sociale închiriate de fațadă și nu dețin niciun utilaj agricol, au depus anul trecut cerere la APIA pentru cultura de cartofi de sămânță și chipsuri, care, la fel ca tomatele, beneficiază de sume generoase ca subvenție de tip sprijin cuplat. Exact cum suspectau jurnaliștii, italienii nu sunt cunoscuți nici în rândul cultivatorilor de cartofi, o comunitate mică. ”Nu sunt (producători de cartofi timpurii în Mehedinți). Mă surprinde ce-mi spuneți. Este prima oară când aud de aceste firme și aveam pretenția că cunosc 95 la sută din producătorii de cartofi din România. Ar trebui să îi știu”, a declarat pentru VICE președintele Federației Naționale a Cartofului, Romulus Oprea.

Pentru moment, plățile pentru suprafețele declarate cu cartofi nu au fost efectuate întrucât termenul pentru depunerea tuturor actelor privind valorificarea producției expiră pe 15 mai. Reporterii au investigat însă și se pare că italienii nu au contracte cu firmele care procesează cartofii în România. Dacă suprafețele lor vor fi luate în calcul, fermierii adevărați care cultivă cartofi vor primi o lovitură puternică. Cele aproape 600 de hectare de pârloagă vor ”mușca” serios din plafonul alocat pentru schemă, iar banii pe hectar vor fi mult mai puțini! De precizat că pentru sumele achitate cultivatorilor de roșii, juriștii spun că fermierii care au avut de suferit din cauza fraudei au tot dreptul să ceară recalcularea sumelor și plata diferenței.

APIA face controale la cererea fermierilor

În 2018, o echipă de control a APIA și Ministerului Agriculturii, alertată de fermieri, a verificat modul în care au fost plătite sumele către cele cinci firme deținute de italieni.

„Au fost identificate o serie de nereguli care au avut ca rezultate reinstrumentarea cererilor depuse de către fermierii menționați, în vederea recuperării sumelor obținute necuvenit. (…) Un exemplar al notei de control a fost înaintat Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF) și Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în vederea cercetărilor specifice”, mi-au transmis oficialii instituției prin biroul de presă. Aceștia au refuzat să dea detalii despre neregulile găsite, pe motiv că „societățile în cauză fac obiectul unei cercetări penale”.

Oficialii DNA ne-au comunicat că nu ne pot preciza dacă au sau nu în lucru un dosar referitor la suspiciunea de fraudă de la APIA, pentru că, până în momentul de față, nimeni nu are calitatea de suspect sau inculpat.

În schimb, DLAF a confirmat că „efectuează verificări preliminare cu privire la sprijinul financiar, acordat de către APIA societăților la care faceți referire”.

Citiți întreaga investigație despre falsele plantații de roșii subvenționate în România în articolul ”Cartelul sicilian al roșiilor de Mehedinți”, pe site-ul VICE.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


12 comentarii

  1. Rog AGROINTELIGENTA să scrie un articol,după ce s-a documentat la conducerea APIA ,despre programul TÂNĂRUL FERMIER . Cine beneficiază,în ce condiţii, de ce sume beneficiază ,pe câţi ani,ce obligaţii are ,cine îl controlează dacă şi-a îndeplinit condiţiile,ce măsuri concrete se iau împotriva celor care nu au respectat obligaţiile.?Aceşti beneficiari au sau nu obligaţia să cultive terenurile care le deţin şi să întreţină culturile respective sau le pot lăsa pârloagă ?Aici trebuie stabilite reguli clare şi sancţiuni dure, pentru că sunt alocate sume mari de bani din fonduri naţionale şi europene.

    1. Schema de plată la APIA pentru Tineri fermieri aduce beneficiarilor un plus de circa 25 de euro la hectar, cu condiția ca beneficiarul să aibă cel mult 40 de ani. Schema de plată NU presupune alte condiții în afară de cele ce trebuie respectate și pentru alte scheme și pentru care se extrage anual un eșantion de fermieri care intră la control. În funcție de eventualele nereguli se aplică sancțiuni conform unui sistem de penalizări reglementat la nivel european, în funcție de gravitatea faptelor. Dacă aveți situații de încălcări ale condițiilor impuse de APIA, vă rugăm să sesizați autoritățile, începând cu APIA. Cele bune!

  2. AŞ dori să aflu ,pentru a lămuri până la capăt, situaţia din acest articol,şi a altor situaţii similare din ţară, acest Departament pentru Lupta Antifraudă ( DLAF) de ce Minister aparţine ,ce adresă are şi ce atribuţii are ?Are competenţa de a întocmi dosare penale ?Căci aici este voba despre deturnare de fonduri (inclusiv de fonduri europene). DNA (Departamentul Naţional Anticoruptie )ştiu că aparţine de Ministerul Public ,iar dacă greşesc ,vă rog să mă corectaţi.

  3. Ce sa ne mai miram. Aceasta ancheta imi certifica parerea despre APIA. Niste spagari, ca prosti nu sunt. Noi care muncim , “pe bune”” nu primim nimic, si alti care dau spaga primesc Totul. Mafia este pe fata. Pleaca de la Primarie, pt ca agentul agricol are obligatia sa sa verifice in teren SI STIE cine cultiva si cine nu. El da adeverinta. Apoi funtionarii apia…..FELICITARI DOMNULE OAIA SI pINTEA, FELICITARI APIA. daca cineva intra pe dosarele lor, astia fac toti puscarie.

    1. Primăria emite adeverinţă cu supafeţele utilizate pe anul respectiv fără a se specifica şi structura de culturi, întrucât conform normelor de completarea a registrului agricol declararea culturilor se face în perioada 1- 31 mai, pe baza declaraţiei scrise sau în urma verificării de către persoana care răspunde de gestionarea registrului agricol. La APIA se declară ce culturi înfiinţezi.

  4. Auzi cică e o anchetă în desfășurare,păi de câți ani are APIA nevoie să vadă că nu s-au plantat roșii?Eu zic că nici în 3_4 ani nu se va termina,că durează până îi ascunde pe italieni,pe cei care au aprobat și pe alții.Cei de la Agroiteligenta întrebați la Domnul Pintea de situație sa vedem ce aberații mai debitează,că și el ușor ușor contribuie la renunțarea fermierilor de a mai cultivă legume…as vrea sa vedem un răspuns de la Apia, căci de diferența de bani nici nu poate fi vorba că banii sunt împărțiți și la funcționari Apia și tot fermierii plătesc paguba nu ei

  5. Bine ca lor le a dat bani pe nimic și nouă,fermierii de la control teledetecție ne au blocat dosarele prin respingerea agromediului pe toată schema. Sunt 8 dosare la centrul meu. Apia local a trimis inapoi si de două luni stau dosarele blocate și nimeni nu zice nimic. Dacă va veni asa o sa atac raportul, conform regulamentului. APIA Cand mai veniti in teren sa vedeti la fața locului , la toamnă??? Am votat PSD dar m am lecuit!

  6. Stați liniștiți că lucrurile acestea se fac cu știința,cu șpăgi frumoase și noi fermierii care cultivăm roșii rămânem asa,o sa vedeți că italieni își vor lua și ani acesta sprijinul cuplat,și nu o sa se întâmple nimic căci lucrurile acestea se fac demult

Scrie un comentariu