Piaţa terenurilorŞtiri agricole

S-A VOTAT ÎN PARLAMENT! SCUTIRE DE IMPOZIT pentru TERENURILE VÂNDUTE!

Proprietarii imobilelor înregistrate în cadrul lucrărilor de cadastru general sunt scutiți de plata impozitului pe venitul din transferul proprietăților, potrivit unui vot al deputaților. Aceștia au aprobat ieri, miercuri 17 aprilie, în unanimitate, modificarea Legii nr. 7 a cadastrului și a publicității imobiliare.

Actul normativ prevede scutirea proprietarilor imobilelor înregistrate în cadrul lucrărilor de cadastru general de plata impozitului pe venitul din transferul terenurilor, cu sau fără construcții. Astfel, beneficiarii Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), implementat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), vor primi derogare de la dispozițiile art. 111 alin. (1) și (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Alte modificări aduse Legii nr. 7 a cadastrului și a publicității imobiliare:

-„Radierea construcțiilor din cartea funciară se efectuează în baza autorizației de desființare și a procesului verbal de recepție sau, în lipsa acestora, a actului administrativ emis de autoritatea locală competentă prin care se confirmă desființarea construcției, precum și a documentației cadastrale, în cazurile prevăzute prin regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară”;
-„Dacă suprafața din măsurători este mai mare în proporție de până la 15% inclusiv, în cazul terenurilor din intravilan, și de până la 5% în cazul terenurilor din extravilan, atunci suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară în baza documentației cadastrale și a declarației proprietarului”;
-„Dacă suprafața din măsurători este mai mare decât procentul stabilit la lit.b), la cerere, se va putea nota posesia asupra diferenței de teren, deținută fără act de proprietate, în baza următoarelor documente: (i) procesul-verbal de vecinătate; (ii) istoricul de rol fiscal; (iii) certificatul de atestare fiscală în care să fie indicată suprafața rezultată din măsurătorile cadastrale”;
-„Terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii se înscriu în cartea funciară, în lipsa actelor de proprietate, în baza certificatului prin care se atestă că imobilul este înregistrat în registrul agricol, eliberat de unitatea administrativ-teritorială în raza căreia este amplasat imobilul și a documentației cadastrale.”

Realizarea cadastrului general, prioritate pentru mulți primari

Potrivit unui comunicat de presă transmis de ANCPI, începând de luna aceasta primarii interesați să înceapă sau să continue lucrările de cadastru general pe sectoare cadastrale pot încheia contracte de finanțare cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI). Pentru a putea beneficia de sumele alocate, edilii vor trebui să încheie contracte de prestări servicii până la sfârșitul lunii iunie.

În 2019, fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT) poate primi 160.000 de lei pentru înregistrarea gratuită a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, față de 155.000 de lei în 2018, 150.000 de lei în 2017 și 135.000 de lei în 2016. Potrivit legii, au prioritate sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes național și terenuri agricole subvenționate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Anul acesta, ANCPI a alocat aproximativ 280 de milioane de lei pentru înregistrarea imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, pe sectoare cadastrale. Banii provin din veniturile proprii ale Agenției. Lucrările se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF) și sunt gratuite pentru cetățeni.

Sursa: www.media.imopedia.ro


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!