• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-A VOTAT ÎN GUVERN! SUBVENȚIE DE TREI ORI MAI MARE pentru FERMIERI!

    agrointeligenta.ro -

    Sprijin crescut de trei ori! În ședința Guvernului din data de 14 mai a fost aprobată o Hotărâre prin care se modifică și completează HG nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia.

    Astfel, cuantumului sprijinului financiar acordat cultivatorilor de usturoi va crește de la 1.000 euro/ha la 3.000 euro/ha (13.950 lei/ha).

    Potrivit Ministerului Agriculturii, prin acordarea sumei de 3.000 euro/ha (13.950 lei/ha) se susține menținerea culturii de usturoi în zonele cu tradiție, precum și înființarea de noi suprafețe, crescând în acest fel interesul fermierilor pentru accesarea acestui program.

    Creșterea valorii sprijinului financiar prevăzută de acest act normativ se încadrează în bugetul maxim aprobat schemei de ajutor de minimis și nu atrage cheltuieli bugetare suplimentare. În situația în care după finalizarea înscrierii în program se constată depășirea bugetului alocat schemei, cuantumul sprijinului financiar se reduce proporțional.

    Necesitatea unui sprijin mai mare pentru cultivatorii de usturoi a reieșit în urma întâlnirilor dintre aceștia și formele asociative reprezentative din sectorul legumicol, în cadrul cărora s-au analizat devizul tehnologic, cheltuielile și veniturile rezultate pentru această cultură.

    Reamintim condițiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească, cumulativ, pentru acordarea ajutorului de minimis de 1.000 de euro/ha:
    a) să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp;
    b) să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp;
    c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere;
    d) să facă dovada producției realizate potrivit prevederilor lit. a) și b) prin documente justificative.

    Menționăm că valorificarea producției se face în perioada 1 iulie – 29 noiembrie a anului de cerere. Documentele justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare) care atestă comercializarea producției de usturoi valorificate în anul 2019, se depun la Direcțiile Agricole Județene până la data de 29 noiembrie.

    Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, în România, suprafața cultivata cu usturoi în anul 2017 a fost de 9.974 hectare, obținându-se o producție de 55.673 tone. Majoritatea suprafețelor sunt exploatate de către micii fermieri constituiți în ferme de familie. În perioada 2010-2017, trendul general al producției a fost descrescător.

    În anii 2016 și 2017 producția de usturoi a înregistrat un declin. Comparativ cu anul 2010, în anul 2017 producția de usturoi a scăzut cu 11,5 mii tone. Județele cu cele mai mari suprafețe cultivate cu usturoi sunt: Botoșani, Dolj, Iași, Mehedinti, Suceava, Teleorman, Timis.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Secretar de stat stat – anunț de ultimă oră despre plata ajutorului de 100 de euro la hectar Insecticidul Los Ovados 200 SE, acum autorizat pentru utilizare în cultura grâului! De ce nu investesc fermierii români mai mult în procesare