• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Povestea tânărului fermier oltean, „fan” al Rodbun și al foliarelor Fertilland

    agrointeligenta.ro -

    Constantin Cornel Olimpiu este un tânăr fermier din județul Olt, cu o poveste care ar putea constitui o sursă de inspirație pentru oricine caută succesul în agricultură. În meserie are două pasiuni: furnizorul de inputuri Rodbun Grup, care, spune el, a contribuit decisiv la reușita sa, precum și îngrășămintele foliare Fertilland, pe care nu le-ar înlocui cu niciun alt produs. Îngrășăminte furnizate, bineînțeles, de Rodbun.

    „Am un parteneriat pe viață cu Rodbun!”

    Are doar 27 de ani și, de la 19, a devenit fermier. „A fost cea mai bună decizie din viața mea. Am pornit cu 12 hectare și un tractor. Azi cultiv 450 de hectare cu mai multe tractoare și utilaje, toate – ale mele”, povestește Constantin Cornel Olimpiu a cărui afacere prosperă în comuna Tufeni (jud. Olt). Se întâmpla în anul 2011, un de criză pentru economia românească: „Pasiunea aceasta mi-a insuflat-o tatăl meu, care mă ajută foarte mult și acum. La vârsta pe care o aveam atunci, puteam să-mi iau lumea-n cap, să muncesc și eu pe undeva pe-afară. Dar am ales să stau aici, lângă ai mei, pe pământul nostru bun, românesc, și să-l fac să rodească. Am riscat mult, dar, zic eu, am câștigat”.

    Succesul lui Constantin, ca și al tuturor fermierilor români, se bazează pe muncă. Muncă multă, în condiții nu întotdeauna favorabile. În plus, spune el, a avut un ajutor extrem de important: „Fără echipa Rodbun, mi-ar fi fost mult mai greu. Am avut însă șansa să colaborez cu ei de la bun început. Ce să mai, o spun deschis: un om-cheie pentru ferma mea a fost, este și va fi Gabi Popa, omul de la Rodbun de pe zona noastră, care nu este doar un furnizor, ci, mai ales, un ajutor”.

    Tânărul fermier oltean povestește cum Gabi Popa de la Rodbun (devenit, între timp, prieten de familie!) îl sprijină nu doar cu oferte avantajoase, ci și cu sfaturi extrem de utile pentru dezvoltarea fermei. Și, mai ales, manifestă înțelegere în perioadele mai dificile din punct de vedere financiar. „Am un parteneriat cu Rodbun pe viață!”, declară Constantin.

    Fertilland, prin Rodbun: „…treabă nemțească!”

    Pe partea de îngrășăminte, fermierul Constantin Cornel Olimpiu se declară un fan necondiționat al foliarelor din gama Fertilland, aflate de ani buni în oferta Rodbun. Acest tip de îngrășăminte prezintă garanția calității germane, un raport echilibrat preț-rezultate, iar gama are ca vedete produsele Fertilland Sulf și Fertilland Azot. Foarte căutate de fermieri sunt, de asemenea, Fertilland Bor, Bor Max și Fertilland Zinc. Oamenii din echipa Rodbun care le oferă această gamă fermierilor afirmă că partenerii care au ales să folosească Fertilland au rămas, într-o proporție foarte mare, fideli acesteia. Este și cazul tânărului fermier din Tufeni (Olt), eroul poveștii noastre. „Nici nu mă gândesc să schimb îngrășământul. Mai mult, am renunțat la toate celelalte, pentru că este clar că Fertilland îmbunătățește calitatea culturii. E treabă nemțească, ce să mai…”, spune Constantin.

    Fertilland Azot și Fertilland Sulf, două ajutoare pentru dezvoltarea fermei din Tufeni

    Fertilland Azot este un îngrășământ foliar lichid care conține o cantitate mare de azot 35%, magneziu 3,9% și microelemente chelatate EDTA, destinat fertilizării tuturor culturilor agricole. Azotul este unul dintre elementele fundamentale ale nutriției plantelor. Se găsește în cantitatea de 0,2-4,5 % din substanța uscată a plantei. Este elementul cu cea mai mare influență asupra creșterii producției prin efectul sau asupra clorofilei și proteinelor din plantă, precum și elementul principal de creștere a plantelor. Se aplică prin stropiri foliare, în doză de aplicare de 3-7 litri la hectar, în soluție de 200-500 de litri, cu concentrație de maximum 2,5%. Util culturilor de cereale, porumb, rapiță și floarea-soarelui.

    Fertilland Sulf este un îngrășământ lichid pentru fertilizare foliară cu un conținut ridicat de sulf (68%). Conține, de asemenea, azot (19%) și microelemente. Sulful participă la procesele biologice de bază și are o contribuție importantă în formarea aminoacizilor și a clorofilei din plantă. Se aplică odată cu tratamentele fitosanitare, în doză de aplicare de 3-5 l/ha, în soluție de 400 l/ha, cu o concentrație maximă de 1,5%. Nu se aplică în perioada de înflorire a plantei! La rapiţă, se folosește în timpul dezvoltării frunzelor (toamna) și în timpul dezvoltării tulpinii, cu adăugarea adjuvantului Aktivator. La cereale precum grâul de toamnă sau orz, se aplică în timpul alungirii paiului până la primul nod.

    „Eu folosesc Fertilland la grâu, la floare și la porumb. La hectar, merg pe trei litri de Azot și doi de Sulf la grâu, pe doi litri de Sulf și doi de Bor, la floare, iar, la porumb, pe trei de Sulf și doi de Zinc. Mă țin de instrucțiunile din catalogul Rodbun și ascult sfaturile lui Gabi Popa…”, povestește tânărul oltean a cărui fermă a crescut, în opt ani, de la 12, la 450 de hectare.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2024 – tranșa a doua. Plățile finale achitate pe hectar și cap de animal Rabla pentru tractoare – ghid final. Condiții, acte necesare, procedură de înscriere Ce putem planta lângă sau sub un nuc

    Ultimele știri

    Mesaj din industria cărnii – ce se întâmplă cu prețul cărnii de porc de Sărbători Micii și salamurile din România – interzise în SUA și UK. Motivul pentru care s-au blocat exporturile Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial