• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • NATUREVO a prezentat TEHNOLOGIA FLEXIBILĂ LA GRÂU pentru un profit cu 30-40% MAI MARE!

    Ramona Dascălu -

    Tehnologia flexibilă pentru cultura de grâu a fost esența evenimentului organizat de compania NATUREVO în județul Giurgiu, la ferma Agrozootehnica Mihăilești, administrată de cunoscutul fermier Gheorghe Nițu. Punând accent pe particularitățile și provocările acestui an, John Enoiu, administrator unic  și director de strategii integrate NATUREVO, le-a prezentat fermierilor prezenți situațiile neprevăzute cu care s-a confruntat de la semănatul grâului și până în prezent, dar și soluțiile cu care compania a venit în întâmpinarea tuturor pericolelor care au pândit cultura.

    Nu doar tehnologia aplicată la grâu a reprezentat surpriza evenimentului ”Performanță cu FlexitechAgro”. Fermierii veniți la întâlnirea în câmp au avut prilejul  de a-l avea alături pe însuși ministrul agriculturii Petre Daea. Însoțit de soția sa, Camelia Luchian, șeful de la MADR nu a acceptat să stea jos până nu și-a pus cizmele în picioare și a luat la pas lanurile de grâu alături de John Enoiu și de fermierul Gheorghe Nițu.

    În deschiderea evenimentului, Mihaela Radu, Marketing Manager NATUREVO, a ținut să mulțumească partenerilor care s-au alăturat companiei și care au făcut posibilă realizarea evenimentului: „Vă mulțumesc că sunteți astăzi, aici, alături de noi, de reprezentanții NATUREVO, la evenimentul „Performanță cu FlexitechAgro”. Vreau să vă spun că evenimentul de astăzi nu ar fi avut loc dacă nu am fi avut sprijinul gazdei noastre, domnul Gheorghe Nițu, dar nu în ultimul rând sprijinul domnului inginer Dumitru (…). Acest eveniment a fost realizat și datorită lor și eu doresc să le adresez mulțumiri. (…) În egală măsură doresc să le mulțumesc partenerilor noștri de la Nufarm România, care ne-au ajutat în realizarea acestui proiect și de asemenea colegilor de la Porsche Inter Auto România„.

    Din cauza condițiilor pedoclimatice din acest an, platforma din apropiere de Mihăilești a avut nevoie de schimbarea planului de tratament stabilit inițial. A fost și elementul care i-a determinat pe reprezentanții NATUREVO să schimbe și numele evenimentului pe ultima sută de metri. ”În urmă cu aproximativ o lună de zile, când specialiștii companiei NATUREVO au vizitat această platformă și au schimbat planul de tratament pentru că s-au confruntat cu situații neprevăzute, vreau să vă spun că am ajuns la numele de astăzi, un nume care ne caracterizează foarte mult – Performanță cu FlexitechAgro – pentru că asta facem noi de foarte mult timp, tehnologii flexibile în agricultură, oferim tehnologii în funcție de situațiile cu care fermierii se confruntă. Acest concept de marketing a fost lansat încă de la începuturile companiei noastre, numai că și în ziua de astăzi acesta are o aplicabilitate foarte mare, ba chiar mai mare decât atunci când am lansat evenimentul, pentru că ne confruntăm în permanență cu o serie de situații imprevizibile cărora trebuie să le facem față, trebuie să ne adaptăm tehnologiile în funcție de ce este în teren. Suntem convinși că dumneavoastră cunoașteți acest lucru, noi asta facem, și o facem de 20 de ani, o facem foarte bine pentru că fermierii care au aplicat tehnologiile NATUREVO sunt și astăzi partenerii noștri și avem o colaborare foarte strânsă cu aceștia. Nu de puține ori am intervenit în tehnologiile de cultură pentru a ajuta plantele care au fost afectate de stres, de secetă și de diverși factori climatici. Noi, astăzi, aici o să vă arătăm o mică parte din ceea ce înseamnă NATUREVO. Pe măsură ce veți colabora cu noi, veți cunoaște mai în detaliu compania noastră și sunt convinsă că nu vă veți despărți de noi„, a declarat Mihaela Radu, Director de Marketing NATUREVO.

    Fermierii prezenți la eveniment au fost organizați în trei grupuri și, pe rând, fiecare grup a participat la prezentarea susținută în câmp de John Enoiu, administrator unic  și director de strategii integrate NATUREVO, alături de alți membri din echipa companiei.

    Grâul a răsărit în luna ianuarie

    Cultura de grâu înființată pe lotul demonstrativ a fost semănată în toamnă, dar din cauza secetei pedologice răsărirea a avut loc abia spre sfârșitul lunii ianuarie. „Vedeți aici un model tehnologic aplicat pe o cultură de grâu, soiurile sunt de la Saaten-Union, produsele de protecție a plantelor, în mare parte, sunt de la Nufarm pentru că printre produsele de protecție a plantelor noi am introdus și produse pentru sănătatea plantelor, mai nou li se spun produse pentru biocontrol, și fertilizanți și stimulatori. (…) S-a semănat în toamnă, în epoca optimă, iar la tratamentul de sămânță s-a adăugat rețeta NATUREVO care înseamnă Rootip, Kerafol și Fighter Phos, câte un litru. Această combinație asigură o energie germinativă mult mai puternică, asigură dezvoltarea unui aparat radicular mult mai rapid și mai puternic, asigură dezvoltarea părții aeriene mai rapid, asigură controlul bolilor din sol astfel încât să nu avem pierderi de sămânță. Am avut însă următoare situație: solul a fost într-o secetă pedologică completă și practic răsărirea culturii a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie„, a declarat John Enoiu, administrator unic  și director de strategii integrate NATUREVO.

    Tratamentele aplicate au ferit cultura de grâu de atacul de muște

    Pentru că grâul pornise târziu, am mers cu o rețetă rapidă de stimulare a aparatului radicular, a aparatului aerian și a creșterilor pentru înfrățire mai rapidă și atunci am aplicat combinația Rootip, Kerafol și Basfoliar 36 Extra. S-a ajuns astfel ca înfrățirea să fie foarte rapidă și la începutul lunii aprilie aveam între 3 și 7 frați de la fiecare sămânță, dezvoltați uniform. Când spunem asta, spunem că s-au dezvoltat uniform pentru că i-a protejat împotriva atacurilor de muște. Noi am spus din toamnă că vor fi atacuri de muște, dar în toamnă nu au mai fost atacuri pentru că n-a fost cultură, dar atacurile de muște au început din ferestrele iernii. Așa se face că foarte mulți fermieri au pierdut mulți frați, și au pus acest lucru pe seama secetei sau a altceva, dar să știți că în primăvara aceasta 20-30% din potențialul de producție, dacă nu mai mult, s-au pierdut din cauza atacului de muște„, a spus John Enoiu.

    Fermierii care economisesc 20-25 de lei la hectar, pierd de 10 ori mai mult

    Fondatorul NATUREVO a vorbit și despre importanța alegerii insecticidelor aplicate de fermieri în cultură. „Când am făcut tratamentele împotriva bolilor și dăunătorilor, am plecat pe două considerente. La dăunători pentru că erau ferestre cu atacuri și ferestre fără, durate lungi pe care trebuia să protejăm împotriva dăunătorilor, am folosit numai insecticide sistemice, chiar dacă au avut și o componentă de contact în ele, am folosit doar insecticide sistemice. În general, fermierii în cultură folosesc insecticide de contact, economisesc 20-25 de lei pe hectar și pierd 200-300 de lei pe hectar. Spuneți dumneavoastră cum e economic? După aceea, în cadrul tratamentelor noastre ulterioare, odată cu aplicarea tratamentelor fitosanitare, am pornit de la corectarea apei cu produsul Evoright, apoi pentru că știm că în mai mult de 90% din țară apa conține mai mulți cationi și săruri și atunci se reduce eficiența produselor de protecție. Noi am corectat apa înainte și apoi am adăugat produsele. Pe lângă produsele de protecție, am mai adăugat niște produse care măresc rezistența naturală a plantei. Noi am adăugat produsul Copfort, care pe lângă faptul că este un produs sistemic și acționează împotriva tuturor bolilor, acționează și pentru creșterea rezistenței la infecțiile ulterioare, dar de asemenea are și un efect de retardare, de ponderare a creșterii. În tot lotul demonstrativ nu o să vedeți măcar un ochi care este căzut deși chiar și aseară a fost furtună foarte puternică, cu 36 de litri de apă. Dacă vă uitați mai departe de lotul nostru demonstrativ, veți vedea că acolo culturile au căzut, ceea ce înseamnă că s-a dat prea mult azot și nu a fost o hrănire echilibrată„.

    Atacul de trips – extrem de periculos și înșelător

    Aici, o să mai vedeți dacă vă veți uita mai atent că la un moment dat a început atacul de trips, pe care l-am sesizat dar nu l-am putut opri imediat pentru că nu se putea intra. A durat vreo 3 zile astfel că la ora actuală avem aici în jur de vreo 10% spice atacate de trips, care pot duce pe lângă pierderea directă de 10% din producție, dar dacă nu se fac tratamente poate să însemne pierderea calității pentru că larva de trips este cea care consumă aminoacizi și proteină din bob, în timp ce se bagă în bob, și veți vedea că la sfârșit se obține un bob cu o calitate foarte proastă de panificație. Și vă întrebați mulți dintre dumneavoastră ce se întâmplă, că ați dat foarte mult azot și totuși nu aveți calitate, aveți impresia că cineva vă păcălește. Nu, singurul care v-a păcălit este acest nenorocit de trips, care este o insectă mică, ca un țânțar, și o larvă și mai mică, uneori de un milimetru, care suge aminoacizii și proteinele, ba mai mult lasă hidrații de carbon acolo ca excremente, iar pe hidrații de carbon se instalează fuzarioza, care chiar dacă nu se manifestă la exterior fură între 500 și 1.000 de kilograme la hectar. Noi știm toate acestea și am luat toate măsurile ca să nu ni se întâmple„, a mai spus fondatorul NATUREVO.

    John Enoiu a ținut să sublinieze faptul că prin aplicarea acestei tehnologii flexibile, fermierii au un profit cu 30-40% mai mare decât prin aplicarea unei tehnologii clasice: „Costul tehnologiei global nu l-am făcut exact, dar este cam cu 10-15% mai scump decât o tehnologie clasică și asigură un profit cu 30-40% mai mare”.

    La finalul evenimentului a fost organizat și un concurs pentru fermierii prezenți. Premiile oferite au constat în vouchere de la Academia Titi Aur. Pentru a primi aceste premii, câștigătorii, desemnați prin tragere la sorți, au trebuit să răspundă la câteva întrebări legate de prezentarea făcută de reprezentanții NATUREVO.


    Te-ar mai putea interesa

    Rabla pentru tractoare – ghid final. Condiții, acte necesare, procedură de înscriere Lege nouă în vigoare la ANAF pentru impozitarea micilor fermieri! Ce putem planta lângă sau sub un nuc

    Ultimele știri

    Mesaj din industria cărnii – ce se întâmplă cu prețul cărnii de porc de Sărbători Micii și salamurile din România – interzise în SUA și UK. Motivul pentru care s-au blocat exporturile Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial