• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CIOBAN MÂNCAT DE URS! BĂRBATUL ERA DAT DISPĂRUT DE DOUĂ SĂPTĂMÂNI!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Un cioban dat dispărut de două săptămâni, a fost găsit mort, ieri, duminică – 2 iunie, într-o pădure din zona Romuli – Fiad, de la poalele Munţilor Rodnei, în județul Bistrița-Năsăud.

    Ciobanul în vârstă de 47 de ani, ar fi fost atacat de un animal sălbatic, cel mai probabil de un urs.

    Cadavrul bistrițeanului a fost găsit de câţiva ciobani, care au alertat autorităţile. Echipajul ambulanţei s-a deplasat la locul intervenţiei, într-o zonă greu accesibilă și a avut nevoie de sprijinul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, informează Agerpres.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Bistriţa-Năsăud, Ciprian Păcurar, bărbatul avea leziuni incompatibile cu viaţa, și îi lipsea o parte din cap, astfel că a fost declarat decesul. În urma necropsiei, poliţiştii vor stabili exact condiţiile în care a survenit decesul ciobanului.

    Ciobanul ar fi plecat de acasă în data de 21 mai, iar trei zile mai târziu familia a anunţat poliţia despre dispariţia acestuia, fiind dispusă căutarea la nivel naţional.

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Legume cu prețuri la jumătate în târguri față de supermarket. ”Cât mai rezistă oamenii ăștia?” Surse din Ministerul de Finanțe: Zero șanse, în acest moment, pentru despăgubiri de secetă, irigații și decontări INVESTALIM în 2026! Pornește tare în vegetație, se usucă bine și aduce profit. Este porumbul Anapurna, de la Soufflet Agro România Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total A doua săptămână pe roșu la Euronext. România exportă masiv, dar prețurile cerealelor scad