• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alertă ANM: 32 de județe sub alertă de vijelii, grindină și ploi torențiale

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Val de avertizări meteorologice! Administrația Națională de Meterologie (ANM) are în vigoare două coduri de vreme rea care afectează aproape în întregime județele țării. După ce grindina și furtunile au făcut prăpăd zilele trecute, acum o nouă avertizare de Cod Portocaliu.

    Astfel, potrivit ANM, în intervalul de valabilitate 3 iulie, ora 10 – 4 iulie, ora 3 vor avea loc manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată. În intervalul menționat, în sudul, sud-estul și local în centrul și estul țării, precum și în zonele montane și submontane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

    În regiunile sudice, în după-amiaza zilei de miercuri, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării și disconfortul termic se va menține accentuat.

    Cod Portocaliu de vreme rea

    În intervalul de valabilitate 3 iulie, ora 10 – 4 iulie, ora 3 vor avea loc intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină, cantități de apă însemnate. În intervalul menționat, în județele Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov, Vrancea, Galați, Brașov, Covasna, Harghita, Constanța, Tulcea, precum și municipiul București și în zona de munte a județelor Mureș și Bacău, vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80…100 km/h), vijelii, grindină de dimensiuni medii și mari, frecvente descărcări electrice și averse torențiale.

    În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

    Astfel de fenomene se vor semnala la începutul intervalului în centrul țării și la munte, iar după-amiaza și în prima parte a nopții, mai ales în sud-est.

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp!