Marin Nedu, primul fermier care și-a luat combina Ideal 9 de la Massey Ferguson
Ramona Dascălu -Una dintre cele mai moderne combine agricole din întreaga lume a fost prezentată ieri, miercuri – 3 iulie, în cadrul unui eveniment ce a avut loc în localitatea Căzănești, județul Ialomița. Este vorba despre combina IDEAL 9, produsă de Massey Ferguson, și adusă în România de către dealerul General Leasing. În premieră, mașina de recoltat a fost achiziționată de un fermier din România, de ialomițeanul Marin Nedu.
IDEAL 9 este, în prezent, combina cu cel mai mare rotor, cea mai mare suprafață de curățare, cel mai mare buncăr și cea mai mare putere de descărcare din lume. Aceasta poate fi achiziționată la un preț cuprins între 450.000 și 500.000 de euro, în funcție de dotări. În cazul fermei din județul Ialomița, potrivit datelor primite de la reprezentanții General Leasing, costul mașinii de recoltat a fost de 480.000 de euro.
„Trăim niște vremuri deosebite, dumneavoastră aveți în față foarte multe provocări. Din cauza vremii și problemelor climatice, ați văzut că în fiecare în an avem tot felul de probleme, dar în același timp trăim și o perioadă în care tehnologia evoluează foarte mult și vorbesc aici de toate ramurile industriei în care activăm nu numai partea de utilaje agricole și cred că singura soluție este să adoptați tot ce apare nou ca să puteți să fiți mai eficienți și mai productivi și să vă protejați de aceste pericole. IDEAL face parte din această revoluție tehnologică, este combina care schimbă cu adevărat regulile recoltării, nu se compară cu nimic din ceea ce puteți găsi pe piață. Pe scurt, vă spun că are cel mai mare rotor din piață, cea mai mare suprafață de separare, cel mai mare buncăr, cea mai mare viteză de descărcare. Este cu adevărat o combină care schimbă regulile, veți putea vedea la grâu cât de curate sunt boabele, o să puteți compara această combină axială cu o combină pe căișori, clasică, în ceea ce privește spărturile și curățenia boabelor. Pentru cine are nevoie și de paie, combina scoate fără tocător paiele la fel ca o combină pe căișori”, a declarat Victor Sandu, General Manager al General Leasing.
Primul fermier care deține noua combină Massey Ferguson
Demo Show Ideal s-a desfășurat chiar în ferma fermierului ialomițean Marin Nedu, care este primul deținător al combinei IDEAL 9. Agricultorul care lucrează 1.700 de hectare a intrat în posesia utilajului săptămâna trecută și se declară foarte mulțumit de aceasta.
„Vreau să confirm că această combină IDEAL T9 a atins parametrii nominali, deci ceea ce se spune în nota tehnică am verificat în lan efectiv și corespunde. Sunt încântat de utilaj, l-am verificat acum un an de zile în Cehia la o demonstrație, am accesat un credit de la Banca Transilvania și am intrat în posesia acestui utilaj și mă bucur de lucrările pe care le pot face cu această combină performantă”, a declarat fermierul ialomițean Marin Nedu.
După prezentatrea oficială a combinei, fermierii prezenți la evenimentul demo au avut ocazia să se urce în combina IDEAL 9 și să meargă efectiv în brazdă pentru a vedea exact cum lucrează.
Tot în cadrul evenimentului de la Căzănești, Alexandru Antonesei, Brand Manager Massey Ferguson la General Leasing, a realizat și o prezentare statică a combinei IDEAL 8.
Rotor unic de 4,84 metri lungime
„Atât Ideal 8 cât și Ideal 9 au câte două rotoare de 4,84 metri lungime. Acest rotor este cel mai mare din piață la acest moment. Asta înseamnă că plantele au un timp suficient să parcurgă pe rotor, nu sunt agresate, în final să obținem o calitate foarte bună atât a paielor, cât și a boabelor. Viteza rotoarelor este direct proporțională cu rotorul de alimentare din față. În interior, în fața rotoarelor este un rotor de uniformizare care asigură debitul constant către rotoare”, a declarat Alexandru Antonesei.
Motorizare MAN
„Pe combina IDEAL 8 avem un motor MAN, de 12,5 litri și 538 de cai putere, Ideal 8. Este un motor de ultimă generație, Euro 5. IDEAL 9 are un motor de 647 de cai putere și un motor MAN de 15 litri”.
Combina care reduce costurile pe hectar
Noua combină de la Massey Ferguson este o investiție care, în timp, se amortizează prin rapiditatea lucrărilor, și prin calitatea lor. „Este o combină productivă și reduce costurile pe hectar. Lucrul acesta l-am văzut cu domnul Nedu luni, 1 iulie, când am intrat într-o parcelă de grâu și am lucrat 9 ore fizic, pentru că a avut ceva pană pe remorci, și a fost o producție medie de 7.200 pe 70 de hectare, deci sunt peste 500 de tone recoltate în 9 ore. O remorcă nu stă mai mult de 5 minute până când urmează să fie încărcată, deci logistica este foarte importantă ca această combină să nu stea”, a precizat Alexandru Antonesei.
O combină ușor de întreținut
Fermierii care vor opta pentru o combină din gama IDEAL vor scurta timpul acordat mentenanței zi de zi, înainte de începerea lucrărilor.
„Un alt atuu al acestei combine este că are 13 curele și un singur lanț, ceea ce o face foarte ușor de întreținut. O problemă dimineața când intrați în câmp este timpul pe care îl acordați mentenanței de zi cu zi. Practic cu această combină timpul dumneavoastră este scurtat, din ce am văzut cu operatorul domnului Nedu durează 15-20 de minute maximum. Practic, operatorul în fiecare dimineață nu trebuie să verifice curelele cu mâna ci numai vizual, iar punctele de gresare sunt marcate la 50 de ore, sunt foarte puține și în general sunt numai pe cardan, unde avem turație. Dacă vrem pentru celelalte intervale, avem un centru de comandă în față și unul în spate, gresăm în punctele alea și se duce automat în toată combina”, a mai dezvăluit Brand Managerul Massey Ferguson.
Sistem Ideal Balance
„Ce mai este unicat la combina IDEAL este sistemul Ideal Balance, care face ca boabele care sunt bătute, atât pe zona de battery cât și pe zona de separare să fie uniform repartizate pe planul înclinat. Practic, planul înclinat va fi la încărcarea optimă pe toată lățimea lui. Indiferent dacă lucrăm în condiții de pantă Ideal Balance ne permite să lucrăm până la 15 grade. Dacă avem condiții de pantă mult mai mari o putem compensa prin sistemul Paralevel, care e o punte deformabilă care compensează undeva până la 14 grade”, a mai spus oficialul General Leasing.
Recoltare Ideală cu combinele IDEAL 8 și IDEAL 9
Potrivit managerului de produs Massey Ferguson, ambele combine sunt echipate cu sistemul Ideal Harvest, care în traducere înseamnă Recoltare Ideală: „Sunt 36 de senzori în combină, în momentul în care materialul a intrat pe gura de alimentare sunt doi senzori care depistează fluxul de material și toți ceilalți care sunt atât de-a lungul grătarelor cât și a sitelor și a planului înclinat ne monitorizează fluxul de material și în funcție de parametrii pe care vrem noi să îi obținem, dau un exemplu cum a făcut domnul Nedu aici: a trecut o viteză minimă de deplasare de 2 kilometri și o viteză maximă de deplasare de 7 kilometri, un procent de spărtură de 1% și pierderi 1%. Combina se reglează automat în funcție de producția pe care o întâmpină, vede producție mai mare se reduce, își reduce turație rotor, turație ventilator, își reglează sitele automat ca în final să vă păstreze exact parametrii pe care i-ați fixat, 1% pierderi și 1% spărtură”.
Nu este nevoie de suflarea radiatoarelor
„Ce ține de sulflarea combinei nu este nevoie să o faceți pentru că ea este echipată cu un ventilator care își schimbă sensul automat , practic din testările care au fost făcute în ultimii 3 ani de zile nu a fost nevoie de suflarea radiatoarelor decât la finalul campaniei”.
Calitate bună a paielor
„Combina aceasta lasă paie exact ca o combină pe căișori. Lucrul acesta ni l-a confirmat și domnul Nedu când am fost la Praga și mi-a zis că nu se poate așa ceva, ca o combină axială să lase o calitate atât de bună a paielor. Lucrul acesta este posibil prin comandă electrică din cabină, tocătorul practic culisează, când e în poziție de paie și îi facem comandă el va pleca către combină șilasă brazdă exact pe mijloc pentru paie”.
Sistem activ de împrăștiere
„Pe această combină mai există și un sistem activ de împrăștiere, practic două discuri, care în funcție de condițiile meteo, bate vântul într-o direcție sau în cealaltă și nu vrem ca paiele tocate să se ducă pe zona recoltată, din cabină îi putem da comandă și dirijăm paiele exact în direcția contra vântului să avem o împrăștiere uniformă în spatele combinei”.
Diferența dintre combinele IDEAL 8 și IDEAL 9 de la Massey Ferguson
„Diferența între Ideal 8 și Ideal 9 este sistemul de șenilă, o șenilă unică cu o presiune în ea de 220 de bari. Practic în momentul alinierii șenilei trebuie să introducem presiunea corespunsătoare de 220 – șenilele au doi senzori care monitorizează presiunea, în momentul în care a scăzut presiunea spre valoarea minimă, apare alertă și atunci operatorul știe că trebuie să reintroducă presiunea corespunzătoare în șenile”.