• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Reguli obligatorii la recoltarea cerealelor

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Reguli obligatorii pe care fermierii trebuie să le respecte la recoltarea culturilor agricole în timpul verii. Cum campania de recoltat la păioase se desfășoară în zilele toride, există, din cauza temperaturilor foarte ridicate, un risc crescut de izbucnire a focului în câmp. În acest sens, toți cei care sunt implicați în procesul de recoltare, de la proprietarii terenurilor agricole și până la operatorii utilajelor agricole, sunt obligați să respecte anumite reguli. În cazul în care nu sunt respectate măsurile de prevenire a incendiilor pe terenurile agricole, cei care se fac responsabili pentru acest lucru vor primi amenzi între 1.000 și 2.500 de lei.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO vă prezintă principalele măsuri pe care fermierii care recoltează în această perioadă trebuie să le ia potrivit ISU Oltenia Dolj.

    Recoltarea se face în sensul opus direcției vântului

    Una dintre cele mai importante reguli este ca recoltarea să se efectueze în sens invers față de direcția vântului.

    Alimentarea este interzisă în lanul de cereale

    Alimentarea cu carburant a mașinilor și utilajelor agricole este permisă numai în punctele special amenajate. Este strict interzisă orice fel de alimentare în lanul de cereale. De asemenea, alimentarea nu se face nici la distanțe mai mici de 50 de metri față de lan, potrivit măsurilor și regulilor de prevenire a incendiilor aduse la cunoștința fermierilor.

    Este interzisă remedierea oricăror defecțiuni apărute la utilajele agricole la o distanță mai mică de 50 de metri de lanurile nerecoltate, miriști sau zone cu vegetație uscată.

    Fumatul, de asemenea interzis

    Fumatul, iluminatul cu flacără deschisă și alte utilizări ale focului deschis sunt interzise la mai puțin de 50 de metri de punctele de recoltare și depozitare a produselor agricole.

    Utilajele agricole trebuie să fie dotate cu stingătoare, lăzi de nisip și mături lungi

    Mecanizatorii trebuie să aibă în vederea verificarea tehnică a tuturor utilajelor agricole înainte de intrarea în folosire. Acestea trebuie dotate cu dispozitive para-scântei și cu mijloace de apărare împotriva unui potențial incendiu. Este vorba despre stingătoare, butoaie cu apă de 100 de litri, lăzi cu nisip și mături cu coadă de cel puțin 2 metri.

    Trebuie să se asigure izolarea lanurilor

    Izolarea lanurilor se face prin fâșii arate/discuite cu lățimea de peste 20 de metri spre drumurile adiacente și păduri sau de minimum 50 de metri în cazul căilor ferate.

    De asemenea, este necesară parcelarea suprafețelor mari de teren cultivate cu păioase prin fâșii longitudinale și transversale.

    După recoltare, paiele rezultate trebuie strânse imediat și miriștea trebuie arată.

    Este complet interzisă arderea vegetației uscate și a miriștilor

    Fără un accept scris din partea autorității pentru protecția mediului este complet interzisă arderea vegetației uscate și a miriștilor.  De asemenea, este nevoie de informarea prealabilă a primăriei în vederea emiterii permisului de lucru cu foc deschis.

    Permisul de lucru cu foc poate fi emis de către șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență, cadrul tehnic cu atribuții în domeniul  apărării  împotriva  incendiilor sau de o altă persoană desemnată în acest sens. Acesta  este valabil o singură zi, iar la terminarea lucrului se  predă de către  executant emitentului.

    Te-ar mai putea interesa

    O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Schimbări importante pentru crescătorii de porci. Noua lege votată de Parlament Conferință Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine, pe 23 octombrie, la Constanța. Problemele fermierilor și viitorul sectorului, în dezbatere PSD a votat: Florin Barbu, ministru al Agriculturii în Guvernul Luca Niculescu! Un tată mort de supărare, copii rămași fără sprijin și oi rătăcite pe munte. Dramele neștiute ale ciobanilor arestați