Creșterea animalelorŞtiri agricole

O ASOCIAȚIE DE OIERI ȘI UN PRIMAR, TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ pentru FRAUDĂ CU SUBVENȚII PE PĂȘUNE!

O asociație de crescători de animale și un primar, trimiși în judecată pentru fraudă cu subvențiile APIA pentru pășune! Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, mai mulți inculpați, printre care și un primar de oraș și o asociație de crescători de animale, pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene, mai exact subvenții de la APIA.

Chiriac Nicolae, la data faptelor primar al orașului Broșteni, județul Suceava și reprezentant al Asociației Crescătorilor de Animale “Ciobănașul” Broșteni, sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– participație improprie sub forma instigării la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit unui comunicat al DNA, Asociația Crescătorilor de animale “Ciobănașul” Broșteni a fost trimisă în judecată de asemenea pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010-2012, inculpatul Chiriac Nicolae, în calitate de reprezentant al Asociației Crescătorilor de Animale “Ciobănașul” Broșteni, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false și inexacte, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață.

Unul dintre aceste documente (un contract de închiriere a unei pășuni, încheiat între Consiliul Local al orașului Broșteni, județul Suceava și Asociația Crescătorilor de Animale “Ciobănașul” Broșteni) a fost încheiat în baza unei hotărâri de consiliu local din anul 2010, adoptată cu nerespectarea prevederilor legale privind atribuirea contractelor de achiziție publică și a contractelor de concesiune de lucrări și servicii publice.

În același context, în campania agricolă 2013, inculpatul Chiriac Nicolae i-a cerut președintelui în drept al Asociației să depună la APIA același tip de documente (al căror conținut și modalitate de întocmire, acesta din urmă nu le cunoștea) pentru a obține, în mod necuvenit subvenții pe suprafață pentru terenurile cu destinația pășune situate pe raza orașului Broșteni, județul Suceava.

Prin aceste demersuri, au fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile, în valoare totală de 3.750.985 lei. În cauză. APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.745.049 lei, sumă la care se adaugă accesoriile fiscale calculate la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Chiriac Nicolae și a unei alte persoane. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!